1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Înlesniri fiscale pentru angajaţii străini nu sunt o noutate

Dirk Kaufmann
23 iulie 2024

Economia germană se confruntă cu o lipsă tot mai acută de specialiști. Pentru a-i atrage pe aceştia din străinătate, guvernul federal plănuieşte avantaje fiscale pentru ei. Care este situaţia în alte state ale UE?

https://p.dw.com/p/4iXe5
Muncitori străini - imagine simbol
Germania are nevoie de specialişti din străinătate fiindcă populaţia îmbătrâneşteImagine: Sunan Wongsa-nga/Zoonar/picture alliance

În "Iniţiativa de creştere" a guvernului german specialiştii veniţi din străinătate vor avea în primii trei ani 30%, apoi 20 şi zece la sută din salariul lor brut scutit de impozit. Pentru această exonerare s-a stabilit un prag şi un plafon al salariului brut. După cinci ani se va analiza rezultatul acestei măsuri.

Această iniţiativă nu-i nemulţumeşte doar pe sindicalişti, care se tem de "două clase de impozitare". Cei care o susțin vor să facă piața muncii din Germania atractivă pentru străini. Ministrul Economiei, Robert Habeck, evidențiază că specialiștii preferă să se stabilească în țările scandinave din pricina înlesnirilor fiscale existente acolo. El a declarat pentru ziarul Handelsblatt: "Merită să facem încercarea de a-i aduce prin asta pe oameni în Germania".

Dreptul muncii: Abuzează românii sistemul social din Germania?

În 2018, ecologiştii, care se aflau pe atunci în opoziţie, au vrut să ştie de la guvernul german dacă alte state europene au înlesniri fiscale pentru specialiştii străini. Guvernul german a enumerat atunci 15 ţări ale UE în care există aşa ceva. Acum, ministrul federal de Finanţe, Christian Lindner, arată că astfel de înlesniri există între altele în Grecia, Croaţia, Cipru, Italia, Spania şi Portugalia.

Portugalia

Mai ales ţările din sudul Europei se străduiesc să atragă personal calificat cu ajutorul înlesnirilor fiscale. Cotidianul Süddeutsche Zeitung a cercetat situaţia din Portugalia. Acolo oamenii cu venit mare şi cei care pot lucra din orice loc al lumii sunt atraşi printr-un impozit pe venit de 20 la sută, vreme de un deceniu. Angajații normali plătesc un impozit progresiv, între 14,5 şi 48 la sută.

Condiţia pentru a beneficia de regula celor 20 la sută este ca angajatul să stea în Portugalia mai bine de jumătate din an şi să muncească acolo. Încasările din pensii, depuneri de capital şi dividende urmează să fie exceptate de la regula celor 20 la sută. Aceasta fiindcă ţări ale UE în care există un impozit mare pe depunerile de capital au protestat deoarece pensionari cu bani tindeau să se stabilească în Portugalia.

Măsura anunţată săptămâna trecută de ministrul de Finanţe Joaquim Miranda Sarmento este una din zecile de reforme prin care Portugalia vrea să-şi stimuleze economia. Şi impozitul pentru întreprinderi va fi micşorat treptat de la 21 la 15 la sută.

Polonia - Covor roşu pentru investitorii germani

Potrivit agenţiei de presă Reuters, în anul 2022 au profitat de impozitul mai mic 74.000 de persoane. Regula celor 20 la sută există din anul 2009, fiind una din numeroasele măsuri luate în timpul crizei financiare pentru creşterea productivităţii ţării.

Spania

Şi în Spania există impozite mai mici pentru forţa de muncă din străinătate. Acolo personalul calificat plăteşte un impozit de 24 la sută.

Italia

Regulile din Italia sunt foarte complicate şi depind de o sumedenie de detalii. Contează de cât timp eşti stabilit în ţară, cât câştigi, câţi copii ai şi ce vârstă au aceştia. Dacă se întrunesc toate condiţiile, ceea ce este foarte rar, se poate scuti de impozit până la 90 la sută din venit.

Suedia

Şi ţări din nordul Europei oferă înlesniri fiscale. Un studiu al centrului de informaţii economice Leibniz a calificat aceste înlesniri drept eficiente, dar atrage atenţia că acestea pot afecta țările de proveniență printr-un exod al creierelor.

În Suedia, 25 la sută din venit este scutit de impozit. Potrivit Ernst & Young, ţara a extins chiar, în 2024, înlesnirile fiscale. Angajaţii calificaţi care nu sunt suedezi, cu venituri lunare de la 10.000 de euro în sus vor putea plăti şapte ani în loc de cinci impozit pe 75 la sută din venit.

Ungaria: Muncitorii filipinezi la mare căutare

Danemarca

În Danemarca, forţa de muncă cu înaltă calificare, de exemplu oameni de ştiinţă, plătesc timp de şapte ani doar 27 la sută impozit pe venit, plus plăţi sociale. Alţi angajaţi cu un salariu lunar de 10.000 de euro plătesc un impozit de 32,84 la sută.

Olanda

Şi în Olanda, specialiştii străini aflaţi la mare căutare pot face economii la plata impozitelor. Regula de 30 la sută aplicată acolo (care înseamnă că aproape o treime din venit este scutită de impozit) este atractivă dar şi controversată şi se tot schimbă.