Alegeri parlamentare în Bulgaria
20 iunie 2005În Serbia, Ucraina, Georgia şi în celelalte ţări est-europene mişcările democrate au pledat, în ultimii ani, nu doar pentru schimbarea puterii ci şi pentru o schimbare a mentalităţilor şi a politicii. În Bulgaria, acest rol l-a jucat Uniunea Forţelor Democratice(UFD), care la începutul anilor 1990 a militat pentru schimbări în plan politic şi economic:diferite de socialism şi economia planificată. La sfârşitul anului 1989 mişcarea de opoziţie era deja pregătită pentru masa negocierilor din 1990, în acelaşi an a învestit noul preşedinte iar un an mai târziu Guvernul.
Direcţiile principale de acţiune stabilite de către Uniune încă de la început, sunt astăzi de la sine înţelese, însă în acele vremuri într-o Bulgarie aflată încă în comunism au fost o încercare îndrăzneaţă: construirea unei democraţii pluripartite, a unui stat de drept, orientarea ţării spre Uniunea Europeană şi stabilirea unei politici independente, atât în plan intern cât şi extern.
Chiar şi alte planuri politice, care pentru vremurile respective erau inimaginabile au venit din partea acestui partid şi au fost pas cu pas implementate. De pildă, la începutul anilor 90 Guvernul a restabilit drepturile minorităţii turce, suprimate pe vremea comuniştilor, şi împreună cu alte partide democratice a cerut ieşirea ţării din cadrul CAER şi a pactului de la Varşovia. De la mijlocul anilor 90, principalele obiective în politica externă a Uniunii Forţelor Democratice au fost aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.
Între timp, toate obiectivele politice ale UFD au fost îndeplinite. Uniunea Europeană a recunoscut faptul că Bulgaria are o economie de piaţă şi o democraţie funcţionale. Ţara se bucură pentru prima oară, în istoria sa de o libertate a presei necunoscută până acum, drepturile cetăţeneşti şi drepturile fundamentale ale omului sunt respectate, Bulgaria este membru NATO, iar în 2007 este prevăzut să adere la Uniunea Europeană.
Remarcabil mai este şi faptul că în decursul timpului, toate partidele politice înfiinţate după 1989, inclusiv fostul Partid Socialist Bulgar au fost de accord cu obiectivele politice ale UFD .Şi nimeni nu se gândeşte să zdruncine consensul politic din Bulgaria.
Totuşi, "partidul schimbării" din Bulgaria, a intrat într-o criză, ce pare fără ieşire: după ce practic, şi-a atins toate obiectivele a rămas se pare fără idei noi.
Uniunea Forţelor Democratice, care a dezvoltat un curent de opinie democrat, s-a confruntat cu crize interne, sciziuni şi a trebuit să plătească de câteva ori cu retragerea din Guvern.
Primul cabinet UFD, la conducerea căruia se afla Ivan Kostov, care la sfârşitul anilor 90 a rămas în funcţie până la sfârşitul mandatului, a lăsat societăţii bulgare nu numai amintirea unei perioade plină de reforme de succes ci şi un gust amar al corupţiei şi egocentrismului.
Astfel porneşte partidul, care în 1997 a câştigat cu majoritate absolută foltoliile din Parlament, la alegerile de sâmbătă.
Rămâne de văzut dacă UFD va reuşi să obţină cele 4 procente necesare şi dacă va reuşi să ajungă la o înţelegere cu Mişcarea Naţională Simeon al doilea, condusă de fostul rege, în prezent prim-ministru, Simeon de Saxa Coburg –Gotha
În orice caz, Uniunea Forţelor Democratice se poate consola cu idea că a contribuit decisiv la schimbările politice din Bulgaria şi, implicit, la instaurarea democraţiei.