America între realități și narațiunile despre ea

Când o țară dinamică, mare și puternică ajunge la performanțe cu totul ieșite din comun și nu mai prea are adversari externi care s-o înspăimânte din cale afară, începe să se lupte, adesea, cu ea însăși. Așa e, nu de azi de ieri, superputerea. Așa este și lupta în mare măsură irațională, care o sfâșie interior, parcă mai crunt decât oricând.

Mesajul lui Trump

Alocuțiunea rostită de Donald Trump pe peluza din fața Casei Albe a prelungit și întărit polarizarea națiunii și principalele mesaje ale celor patru zile ale Convenției Naționale Republicane, replicile date challengerului democrat, Biden, fiind în parte dure, la obiect și de efect.

Combativ ca în zilele lui de glorie, președintele în exercițiu a împărțit o sumedenie de lovituri. S-a întrebat "cum poate oare partidul democrat să vrea să conducă o țară pentru denigrarea căreia cheltuiește atâta timp"?

În centrul duelului celor două Convenții s-au situat narațiunile complet disjuncte și contradictorii ale celor două tabere despre America. De partea cui e, însă, dreptatea? Și cum se poate stabili ea dacă nu prin raportarea narațiunilor la fapte, realități și la bilanțul efectiv al administrației Trump, care povestește altă istorie decât a reținut virulenta polemică democrată și mediatică în contra președintelui?

Mesajul democrat

Inaugurând faza fierbinte a campaniei electorale, Convenția democrată se străduise să transforme scrutinul de la 3 noiembrie într-un referendum despre neajunsurile președintelui în exercițiu. Unul prezentat ca incapabil să facă față eficient și pandemiei, și problemei esențiale a unei Americi grevate și îmbolnăvite fatal de un presupus "rasism structural".

Or, pentru candidatura lui Joe Biden și electorii statelor-balama, decisive în scrutin, insistența pe corona în condițiile în care interesul pentru pandemie, ca și virusul, par a începe să fie pe ducă, s-ar putea să nu fie suficientă. Cum inoperantă ar putea să fie și banalizata demonizare a rivalului său, ori evidențierea variilor defecte ale lui Trump, între care stilul abraziv, semeț și demagogic al comunicărilor prezidențiale.

Chiar dacă, susținuți de activismul unei ample părți a presei, mulți au prins să creadă în mitul progresist al unei Americi "sistemic rasiste", obligându-i pe cetățeni să poarte un război pentru sufletul Statelor Unite, electoratul nehotărât s-ar putea să aibă în noiembrie alte priorități. Și să nu vrea să creadă că țara ar trebui să se reinventeze din temelii, miza scrutinului prezidențial fiind nici mai mult, nici mai puțin decât o mistică luptă între "forțele luminii și ale întunericului", după cum a zugrăvit-o Biden, distribuindu-l pe Trump în rolul ușor fantezist de aliat involuntar al pandemiei.

Or, invectiva, cum am mai spus, când am prezis probabila victorie a lui Trump în alegerile din 2016, ("Trump? Clinton? Sau niciunul"?) nu ține loc de argument. Iar evidențele și realitățile spun cu totul altceva decât susține povestea democrată.

Realități contrazicând teza rasismului structural

De sfera evidențelor nu țin, de pildă, doar afroamericanii împușcați în altercații cu poliția. În cauză nu sunt doar protestele antirasiste, însoțite de excese, de jafuri, de vandalism, de distrugeri de statui și de stridente revendicări de anulări ale bugetelor alocate poliției în condiții de violențe debordante, scăpate parcă de sub orice control.

Ține de evidențe și faptul că niciodată în istoria SUA n-au urcat pe scenele celor două Convenții mai multe femei, imigranți, persoane de culoare și minoritari sexuali.

E voba de oameni care, în frunte cu fostul președinte Obama, cu soția lui, cu coechipiera lui Biden și alături de fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley, de senatorul republican Tim Scott și de procurorul general al statului Kentucky, Daniel Cameron, au pornit cu toții de jos. Totuși, au reușit să depășească handicapul aparent insurmontabil al identității și al rasei. Au escaladat deci rapid și până în vârf ierarhiile. Au făcut-o prin eforturi proprii. Dar le-ar fi permis o Americă grevată de "rasism structural" un asemenea urcuș fabulos?

Răspunsul realității la această întrebare colidează cu mesajul democrat. Și îl invalidează cât timp rămâne axat excesiv, ca până acum, pe corona și pe zugrăvirea lui Joe Biden ca bunic empatic. Challengerul a rămas și prea înspăimântat de perspectiva contrarierii propriei baze progresiste, ca să se măsoare frontal cu problemele cheie ridicate SUA: cu anarhia din unele orașe și state conduse de primari și guvernatori democrați; ori cu dușmanii externi ai Americii, precum China comunistă și Iranul.

Ca și insistența democrată de a zugrăvi SUA ca un infern rasist, teama campaniei lui Biden de a aborda, dincolo de corona, pariurile durabile ale realităților americane interne și externe, conferă greutate mesajului republican. E apelul unui președinte în exercițiu care stăruie să fie reales ca să impună legea și ordinea. Ca să lupte contra nihilismului și socialismului aflate, în opinia campaniei republicane, la baza unor excese ce riscă să fie exportate din metropolele controlate de stânga către centrul țării, ca la Kenosha. Ca să țină piept, în fine, amenințărilor teroriste și unei Chine comuniste din ce în ce mai asertive și periculoase. 

Credibilitatea și eficiența electorală a mesajelor

Dar cât de credibil e Trump? Prea emfatic spre a comunica subtil și cu o presă în bună parte ostilă, lui Trump îi va fi greu să profite plenar de neajunsurile evidente ale lui Biden, spre a preface alegerile dintr-un referendum asupra sa într-un plebiscit despre challengerul democrat. Pe care conservatorii l-au înfățișat nu o dată și nu fără temei ca plagiator, ca inconsistent și prea slab ca să reziste presiunilor radicale din interiorul tot mai revoluționarului său partid.

La urne, mulți americani ar putea accepta acest mesaj, făcând abstracție, ca acum patru ani, de narațiunile concurente și de opiniile establishmentului politic și mediatic.

Criterii și falii potențial decisive

Nu puțini își vor baza votul pe instinct. Pe frustrări. Pe angoase. Ori pe sentimentul că sunt șantajați de un Partid Democrat care-i amenință cu patru ani de violențe, dacă îl vor confirma în funcție pe detestatul Trump. În fine, alții se vor hotărî ce să facă la urne după o recapitulare a marilor evenimente ale ultimilor ani. Or, până în martie curent, acestea l-au favorizat clar pe un președinte câștigător și economic, și politic.

Economic a câștigat Trump printr-o politică a scăderii poverilor fiscale, prin relocarea de industrii și confruntarea oneroșilor profitori externi ai schimburilor comericale, de genul Chinei comuniste. Iar politic s-a impus ca primul președinte american al mileniului care n-a purtat un nou război, obținând incontestabile succese diplomatice mai cu seamă în Orientul Mijlociu, deși și-a respectat promisiunea repatrierii de militari americani. 

Mai bine organizată și persuasivă prin intervențiile unor republicani netrumpiști, precum și ale unui mare număr de cetățeni de rând, decât mai ideologizata și abstracta Convenție Națională Democrată, cea Republicană pare să fi reușit mai bine să-și atingă scopul. A readus partea pozitivă a bilanțului ultimilor ani și miza celor ce vin în conștiința unei părți a debusolatului electorat american.

Înregistrând reducerea sensibilă a handicapului dintre cei doi competitori, în statele cheie, sondajele par a indica revenirea la matcă a unora din conservatorii dezgustați de Trump. Însetați să creadă mai degrabă în excepționalismul unei Americi bune și puternice, în stare oricând să redevină "mare", cum o prezintă republicanii, decât într-una silită să se dărâme ca să se reedifice, nu puțini vor refuza la urne narațiunea democrată.

Care-i convinge pe alegătorii elitei, alertați bunăoară de catastrofice scenarii ecologice. Dar campania democrată pacătuiește prin absența ofertelor adresate unor segmente importante, ca electoratul religios, ori hispanic. E greu de crezut că se va putea rezuma să amplifice spaima de corona, așteptând noi gafe ale președintelui, fără să piardă teren. Ori că va izbuti să se cantoneze exclusiv în a-i atribui lui Trump vina pentru orice, de la pandemie la recesiune și tulburări sociale, fără să-și sape fatal credibilitatea.