Analiză: Cine profită de alegerea lui Trump în România?
7 noiembrie 2024The Heritage Foundation a devenit influentă în perioada președintelui republican Ronald Regan, căruia i-a furnizat multe dintre ideile care au dus în final la sfârșitul Războiului Rece. Pentru Donald Trump, Fundația a pregătit Project 2025, o listă de dorințe, care se întinde pe 900 de pagini și care reprezintă programul proaspătului președinte ales al Statelor Unite: un set de idei care extind puterea prezidențială și impun o viziune socială ultra-conservatoare. Trump a respins câteva idei din Project 2025, dar viitorul său vicepreședinte a recomandat și îmbrățișat acest manual de guvernare, mai cu seamă că zeci de foști oficiali din perioada primului mandat Trump au contribuit la Proiect 2025 , iar unii vor fi rechemați la Casa Alba. În 1981, The Heritage Foundation a furnizat echipei Reagan planul politicilor sale, iar în 2016 a făcut același lucru pentru administrația Trump. Organizațiile de tip think thanks care funcționează pe lângă partidele americane obișnuiesc să facă liste cu politicile care ar trebui puse în practică. Heritage influențează de mai bine de 50 de ani administrațiile republicane de la Washington.
Între altele, Project 2025 prevede ca întreaga birocrație federală, inclusiv instituțiile independente, cum este Departamentul de Justiție, să fie plasate sub controlul direct al președintelui: o idee cunoscută ca teorie unitară a executivului, potrivit căreia președintele Statelor Unite are autoritate unică asupra puterii executive.
Expertul în securitate națională James Jay Carafano, unul dintre cei care au contribuit la Project 2025, aflat pe lista favoriților lui Trump pentru noua echipă la Casa Albă, are o relație mai veche cu liderul liberal Nicolae Ciucă și a fost prezent la dezbaterea organizată de Antena 3 la Palatul Parlamentului. Ciucă i-a mulțumit în mijlocul emisiunii lui Carafano pentru prezență și pentru că l-a invitat ca vorbitor la una din marile conferințe ale Heritage din Elveția. Carafano, fost ofițer superior în armata Statelor Unite, lucrează pentru Heritage din 2003, predă și scrie cărți despre conflictele din trecutul apropiat. Un alt republican conservator, Adrian Zuckerman, fost ambasador al Washingtonului la București în mandatul anterior al lui Donald Trump, s-a aflat și el în sală pentru a-l susține pe liderul liberal. De altfel, relația liberalilor cu Heritage e mai veche, iar pe vremea când era premier, Ciucă l-a invitat pe fondatorul acestei fundații la Palatul Victoria. Liberalul Tănase Stamule susținea că Nicolae Ciucă ar fi candidatul americanilor, încă înainte ca Trump să câștige alegerile.
De la summituul NATO care s-a ținut în această vară la Washington, Ciucă a postat o serie de fotografii cu ofițeri de rang înalt de la Pentagon și din alte state Aliate, sugerând în acest fel că are conexiuni la vârf în armatele importante din spațiul atlantist.
Legăturile cu președintele nou ales al Statelor Unite au fost făcute de Nicolae Ciucă nu doar prin Heritage, ci și prin întâlnirile apropiaților săi din partid cu Trump în această vară. Ieri, la aflarea scorului din Statele Unite, liberalii au plătit un text publicitar celor mai importante site-uri, anunțând că victoria lui Trump implică pentru România „o nouă conducere care să poată naviga cu pricepere o politică externă mai fermă și mai pragmatică”. În acest peisaj, Nicolae Ciucă „se conturează ca o alegere strategică, susținută de experiența sa solidă în apărare și de sprijinul exprimat de oficiali americani de rang înalt”.
AUR și George Simion și-au afișat pe sediile lor încă de anul trecut portrete uriașe cu Donald Trump, sugerând că s-ar afla sub aceeași umbrelă ideologică. Nimeni, însă, din tabăra președintelui american ales nu-i bagă în seamă pe radicalii români, chiar dacă ei încearcă să se legitimeze prin discursuri și afișe. Suveraniștii din toată Europa se simt încurajați odată cu alegerea lui Trump să-și crească presiunea împotriva emigranților, a celor care fac parte din comunitatea LGBT, împotriva avorturilor și eventual pentru susținerea Rusiei, direct sau indirect.
Dincolo de cei care se consideră din aceeași familie politică a conservatorilor, Donald Trump și echipa lui au deja preferințe bine stabilite: Viktor Orban în Ungaria, de pildă a fost în mod direct unul dintre susținătorii politicii lui Trump în UE, a pariat pe câștigătorul alegerilor din SUA, cu mult înainte ca acesta să fie confirmat la vot. Nicolae Ciucă și-a manifestat simpatia mai discret, dar fără să transmită efecte distorsionate. Mircea Geoană s-a lăudat că are susținere din ambele tabere americane, dar el a fost mereu mult mai apropiat de democrați. Ar putea să nu conteze aceste nuanțe, dar românii care au rămas pro-americani sunt sensibili în campania electorală la semnalele venite dinspre Washington.