Brexit: Ce este important de știut
31 ianuarie 202031 ianuarie 2020: Brexitul se întâmplă în sfârșit, după ani buni de negocieri și ezitări. Peste noapte nu se va schimba însă nimic în relația dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Va exista o perioadă de tranziție până la sfârșitul lui 2020, timp în care cele două părți vor negocia toate tratatele. Problematică este mai ales reglementarea situației la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord și țara membră a UE Irlanda.
Anual, 27 de milioane de cetățeni europeni călătoresc în Marea Britanie, adică două treimi din turiștii străini din Regatul Unit. Turiștii europeni sunt deci foarte importanți pentru Marea Britanie. Dacă urmările politice și economice ale Brexitului sunt sub semnul întrebării, despre călătoriile în Regatul Unit după Brexit se știu din fericire mai multe. "Europa este pentru noi o piață importantă", subliniază pentru DW Tracey Edginton de la VisitBritain, autoritatea britanică de turism. "Cetățenii europeni pot să-și rezerve liniștiți pachetele de concediu pe insula britanică, nu se va schimba nimic în 2020."
Mulți sunt însă neliniștiți. Iată în continuare răspunsuri la cele mai importante întrebări despre călătoriile în Marea Britanie după 31 ianuarie 2020.
Ce se întâmplă în perioada de tranziție până la finalul lui 2020?
În următoarele 11 luni nu se schimbă de fapt nimic: nici pentru cei 3,6 milioane de cetățeni comunitari care trăiesc în Marea Britanie, nici pentru cei 27 de milioane de turiști. Ei pot intra pe teritoriul britanic ca și până acum, cu actul de identitate și fără viză, nu trebuie să se înregistreze și pot merge la doctor în caz de probleme medicale fără costuri extra, deoarece asigurările lor de sănătate sunt valabile în continuare.
Influențează Brexitul transportul aerian, feroviar și maritim?
Nu, nu în faza de tranziție. Zborurile între UE și Marea Britanie se mențin, fără efecte secundare asupra pasagerilor. În culise însă, lucrurile arată altfel. Trebuie lămurite aspecte precum noi drepturi de aterizare și decolare, precum și chestiunile de securitate. De asemenea, ce fel de acces la piața europeană primesc companiile de zbor britanice.
Nici în cazul trenurilor, autocarelor și feriboturilor nu sunt așteptate restricționări. Porturile de feribot sunt artere comerciale și de transport importante pentru Regatul Unit. Aproximativ 14 milioane de persoane vin anual pe insulă pe legătura maritimă Calais-Dover. Pe autostrada M20, ruta cea mai importantă de la Eurotunel la Londra, s-ar putea forma cozi și ambuteiaje, din cauza controalelor mai stricte la frontieră.
Au nevoie în curând cetățenii UE de vize pentru a merge în Marea Britanie?
Nu. Un act de identitate valabil sau un pașaport sunt de ajuns, ca și până acum, pentru vizite scurte, de până la trei luni. Și înainte de Brexit existau controale la graniță, deoarece Marea Britanie nu a fost parte din spațiul Schengen. "Documentele necesare pentru călătoria în Marea Britanie nu se schimbă până în 2021", se precizează pe siteul guvernamental britanic "Visiting the UK after Brexit".
Ce se întâmplă la granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda, la un tur turistic?
"Totul rămâne ca înainte", dă asigurări Tracey Edginton de la VisitBritain. Granița nu va fi închisă.
Se mai poate conduce mașina în Marea Britanie fără permis de conducere britanic?
Da, cetățenii comunitari nu au nevoie de un permis de conducere internațional.
Va scumpi Brexitul concediul în Marea Britanie?
Nu. La început va fi chiar mai ieftin, pentru că lira sterlină a avut de pierdut de pe urma negocierilor de Brexit. De la referendumul de Brexit din iunie 2016, lira sterlină a pierdut cam 10% față de Euro. Dar rămâne cum știm deja cu toții: Londra este un oraș scump.
Vor exista iar taxe de roaming?
Apelurile telefonice și Internetul pe mobil costă în Marea Britanie la fel de mult ca în țările UE după anularea taxelor de roaming. Teoretic, acestea ar putea fi reintroduse după Brexit, dar nu se așteaptă așa ceva până la finalul lui 2020.
Ce se schimbă pentru britanici?
Nici pentru britanici nu se schimbă nimic în faza de tranziție.
Există consecințe pentru cetățenii non-europeni?
Nu. Din mai 2019 există însă noi căi de acces E-Gate la aeroporturi. Potrivit lui Tracey Edginton, acestea simplifică intrarea pe teritoriul britanic pentru turiști din Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, SUA, Singapore și Coreea de Sud. VisitBritain se așteaptă în 2020 la un număr record de turiști. "Ar urma să viziteze Marea Britanie aproape 40 de milioane de persoane, ar fi cifra cea mai ridicată din istorie și o creștere de 2,9% față de anul precedent", declară Tracey Edginton în dialog cu DW.
Ce se va întâmpla după perioada de tranziție?
Perioada de tranziție servește lămuririi numeroaselor aspecte încă neclare. Și după această perioadă, din 2021 încolo, ar urma să rămână valabilă călătoria fără vize pentru șederile de până la trei luni. Reguli speciale vor fi stabilite pentru vizite de studiu, de cercetare sau de specializare, la fel pentru programele de schimb educațional și pentru călătoriile de afaceri. Schimbări mai ample se așteaptă în cazul șederilor de lungă durată. Guvernul britanic a anunțat deja că, din 2021, actul simplu de identitate nu va mai fi suficient pentru intrarea în Marea Britanie. Cetățenii europeni vor avea nevoie de pașaport.