Brigitte Drodtloff: "Fără cultură nu putem exista"

DW: Anul trecut aceste zile dedicate filmului românesc nu au putut avea, din păcate, loc, ca multe alte festivaluri şi evenimente culturale. În sfârşit ieşim, încet-încet, din lockdown şi ne reluăm viaţa culturală. Cum s-a născut acest festival, care are loc, an de an, în capitala Bavariei?

Brigitte Drodtloff: Anul acesta am organizat cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Filmului Românesc, reluând practic ediţia care ar fi trebuit să aibă loc în 2020 şi sperăm ca la toamnă, probabil în noiembrie, să putem oferi iubitorilor de film din München şi o a 15-a ediţie. Din 1999 organizăm Zilele Culturii Române, iar din 2004 am înfiinţat Asociaţia de Promovare a Culturii şi Tradiţiilor Româneşti, GeFoRum, ca să putem desfăşura manifestări mai ample. Vrem să arătăm că România e mai mult decât ceea ce se prezintă aici în presă, că are o cultură foarte veche şi bogată, că dispune de o importantă diversitate etnică. Şi, după cum ştim, din păcate în presă apar mai degrabă aspecte negative legate de România. De aceea mă angajez de atâţia ani, pentru a arăta că România nu trebuie redusă la modul în care e reflectată adesea în presă, pentru a prezenta o imagine bună a României, ţară cu o cultură substanţială.

Ceea ce nu înseamnă că părţile negative nu există, dar sunt atâtea aspecte pozitive, mai ales în plan cultural, care merită promovate...

Mi se pare foarte important rolul care-i revine culturii pentru o mai bună cunoaştere a unei ţări, motiv pentru care am şi ales ca motto: “Cultura este cea mai frumoasă punte între două ţări”. Înţelegi o ţară mult mai bine, îi cunoşti mai bine oamenii prin cultură. În 2006, am început să organizăm Festivalul Filmului Românesc, care a ajuns să fie cel mai important festival de acest gen, în afara României, nu doar din Germaia ci din lume. Oricum sunt un mare fan al filmului românesc, care parcă se reinventează mereu. Avem artişti remarcabili – scenarişti, regizori, actori...

Cum reuşiţi să prezentaţi atâtea filme noi? Cu o excepţie, toate filmele pe care le prezentaţi acum sunt din 2020.

Avem o legătură foarte bună cu CNC, Centrul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti, care ne sprijină în fiecare an. Apoi mai e Filmmuseum München, o instituţie cu lungă tradiţie şi cu foarte buni experţi, interesaţi de filmul românesc. Şi ei discută cu producătorii de film din România. Aşa reuşim să primim filme foarte bune şi actuale. Includem în program mereu şi cel puţin un film istoric. Selecţia o facem împreună cu cei de la Filmmuseum, câutând filme care să aibă un impact asupra publicului german şi să fie cât mai diferite. Vrem să prezentăm o paletă cât mai bogată a filmului românesc. Personal, încerc de câţiva ani să obţin şi filme realizate de femei. Ceea ce mai facem în fiecare an – anul acesta nu s-a putut din păcate – e să oferim şi premii în diferite categorii, de pildă  pentru regie sau actorie, şi, în final, să acordăm şi un premiu al publicului. Publicul, şi avem un public foarte numeros, primeşte chestionare pe care le completează şi pe baza acestora stabilim filmul câştigător. Avem sponsori foarte ataşaţi festivalului, care ne susţin, în plus sunt şi Filmmuseum, oraşul München, CNC, ICR, Consulatul României din capitala Bavariei...

În selecţia peliculelor urmărim de fiecare dată şi un fir roşu.

Care este firul roşu în acest an?

Firul roşu în acest an este libertatea. Vrem să arătăm cât de importantă este cultura în viaţa oamenilor, mai ales în situaţii foarte grele, cum sunt cele de acum. 

Din cauza pandemiei festivalul se desfăşoară de astă dată într-o formă mai redusă şi, în afara filmului de deschidere, online. Avantajul e că aşa pot fi vizionate producţiile româneşti de un public mult mai mare decât doar de cel interesat din München.

Da, si nu doar la anumite ore, ci non-stop în toată perioada până duminică, 20 iunie, la miezul nopţii, şi gratuit. Detalii găsiţi la adresa: http://wp.ge-fo-rum.de/filmfestival-2020-21/

Cât de importantă este cultura pentru noi sau altfel spus cât de săracă este existenţa noastră fără cultură s-a văzut din plin în această perioadă de pandemie, când viaţa culturală a încremenit practic şi aceasta pentru multă vreme. Nici acum, când simţim bucuria relaxărilor treptate, nu ştim ce ne aşteaptă în lunile următoare, mai ales din toamnă, cât timp ne vom putea bucura de revenirea, într-o oarecare măsură, la normalitate. Ce a însemnat pentru tine, ca artistă această perioadă?

A fost un moment foarte, foarte trist şi greu. Fără cultură nu putem exista. Fără muzică, fără filme, fără poveşti, fără comunicare, fără schimb de idei... E ceea ce ne defineşte ca oameni. Sigur că poţi asculta şi acasă muzică, dar e cu totul altceva când împarţi experienţele, sentimentele cu alţii, când comunici. Când vibrezi laolaltă cu alţii în timpul unui spectacol, a unui concert sau proiecţii de film. E adevărat că ne-am uitat, de pildă, la o mulţime de filme pe Netflix sau alte canale online, ceea ce a fost bine. Dar la un moment dat ai nevoie de comunicare. Omul nu poate trăi în izolare. Cultura este esenţială pentru mine, e o hrană. Aşa cum corpul are nevoie de mâncare, sufletul are nevoie de cultură. Sper ca actualele relaxări să continue. În ceea ce mă priveşte, ca scenaristă pot lucra bineînţeles acasă, dar nu scriu un roman şi fără comunicare cu echipa, fără dialog, fără schimb de idei, dezvolţi altfel un film. În plus, eu sunt un artist independent şi n-am avut niciun sprjin financiar. A fost o perioadă tristă şi grea şi sper să se încheie cât de curând.

De fapt, în România ai studiat actoria şi abia mai târziu te-ai concentrat pe regie şi scenariu.

Da. Am urmat liceul german din Bucureşti, după care am intrat la IATC, unde am studiat actorie la secţia germană. Secţia germană nu avea şi cursuri de regie. Oricum am prins ultimul an al acestei secţii germane. Am avut norocul să am un profesor extraordinar, Petrică Vasilescu, de la care am învăţat mai mult decât numai actorie. Am avut şi posibilitatea să asist şi la cursurile colegilor de la regie. În 1983 am plecat în Germania şi mi-a trebuit o vreme ca să mă obişnuiesc acolo, să mă integrez. Am făcut totuşi o frumoasă carieră. N-am practicat actoria, în schimb am înfiinţat una din primele agenţii de video-casting, cum se numeau atunci, din Germania, care s-a bucurat de mare succes, cu birouri în Los Angeles, Milano, Paris, Londra. Am călătorit mult şi am dus o viaţă mondenă, de jet-set.

Mai târziu, însă, pentru că asta mă interesa cel mai mult, m-am concentrat pe scenarii. Am scris foarte multe pentru televiziunea germană, inclusiv scenarii de seriale pentru Bavaria Film. Am reluat şi munca în teatru şi am lucrat ca regizoare la secţia germană a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, am făcut şi un film de scurt metraj cu Marcel Iureş, „Omul”, care a luat şi foarte multe premii internaţionale. Am fost tot mai des în România, cumva cred că sufletul mi-a rămas acolo. De aceea şi încerc permanet să clădesc punţi, cum spuneam înainte, între cele două culturi, organizând evenimente culturale româneşti în Germania.  

M-am zbătut vreo trei ani de zile ca să realizăm filmul dedicat Reginei Maria, „Maria, Regina României”, care a avut foarte mult succes la public. A fost dovada faptului că merită să lupţi pentru o idee. Toată lumea îmi spunea că filmele istorice nu mai au succes în România. Am lucrat şi la un serial pentru ProTV „Vlad”. În vara groaznică a anului trecut, când nimic nu se mişca, am avut noroc cu prieteni care m-au sprijinit să fac un film independent în Germania, „Los(ge)lassen” („Let go"), o dramă-comedie despre şase femei complet diferite aflate într-o locuinţă. Filmul, pe care abia l-am terminat, va participa acum la diferite festivaluri şi apoi va fi accesibil publicului larg.

Şi în viitorul apropiat?

Am multe proiecte la care lucrez – la diferite seriale, apoi am un nou proiect de film cu Marcel Iureş, de astă dată unul de lung metraj. Caut finanţări... Sunt încă multe incertitudini legate de viaţa culturală în contextul pandemiei. Cum vor evolua lucrurile? Nimic nu e sigur. 

Stăm de vorbă după ce te-ai întors de la Berlin, unde a avut loc a doua etapă a Festivalului Internaţional „Berlinale”, festival la care cineastul român Radu Jude a fost distins cu marele premiu, Ursul de Aur, pentru lungmetrajul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc". Cu ce impresii te-ai întors de la „Berlinale”?

E formidabil. Sunt foarte mândră de succesul continuu al filmului românesc la nivel internaţional. Românii cumva, deşi n-au bani, fac filme formidabile, distinse la festivalurile internaţionale. Cred, însă, că pentru a fi văzute de un public mult mai larg, pretutindeni în lume, ar trebui promovate mai puternic. 

Am fost la Berlin şi pentru că fac parte din prezidiul asociaţiei scenariştilor din Germania (VDD) şi am acordat un premiu pentru scenaristică. „Berlinale” nu a fost chiar ca în anii trecuţi, atmosfera obişnuită a lipsit, mulţimea de oameni, emoţiile, comunicarea, energia care se naşte de regulă când vizionezi un film împreună cu mulţi alţii. A fost un festival-hibrid, dar e foarte important totuşi că a avut loc. Numărul spectatorilor în sală a fost extrem de redus. Acelaşi lucru ni s-a întâmplat şi nouă cu Festivalul Filmului Românesc din München. Primul film l-am prezentat în sală şi n-a fost permis decât un public foarte restrâns. E foarte trist. Pe de altă parte se putea citi pe chipurile celor din sală, deşi purtam cu toţii mască, bucuria de a fi în sfârşit din nou împreună, de se afla din nou, într-o sală de cinema. Sper tare ca deschiderile să continue şi să nu ajungem iar în situaţia de lockdown. Mi se pare acum cel mai important lucru. Să nu uităm ce însemnătate are cultura pentru viaţa noastră.

Interviul a fost realizat de Medana Weident.