Odiseea în justiție a Cameliei Bogdan

Pentru că în România domnește nu doar impunitatea răufăcătorilor, ci și pedepsirea draconică a celor care încearcă să le vină de hac conform legii. Pentru că justiția e în foarte mare parte injustiție.

Pentru că i se iau samavolnic drepturile unei judecătoare, precum Camelia Bogdan și, mai ales, dreptul la profesia ei de magistrat. Iar în mod abuziv, siderant și opresiv, instanța judiciară supremă din România, Înalta Curte de Casație și Justiție, nu își motivează, potrivit ei, cu lunile (și cine știe, poate cu anii) călcarea în picioare a legii și a drepturilor persoanei și magistratului independent.

Ca atare, expiră la CEDO pe 12 august, la patru luni de la pronunțarea unei sentințe a ICCJ, termenul la care nedreptățita Camelia Bogdan poate depune o plângere împotriva unei decizii a instanței supreme. Cea care a rămas, conform ei, nemotivată. Și care pare nu doar arbitrară și nedreaptă, dar care nu se poate înțelege, tocmai pentru că a rămas nemotivată.

Concomitent, judecătoarea, care a primit între timp drept de lucru în Statele Unite, afirmă că nu poate acționa statul român în judecată, la CEDO. De ce? Ați ghicit. Pentru că nu dispune de motivația ICCJ. Unde i s-a retras de două ori, culmea, calitatea de magistrat.

Cum e posibil ca instanța supremă a României să acționeze (sau să se abțină de la a acționa în conformitate cu prevederile legii) atât de incredibil de scandalos? E posibil ca ICCJ să se comporte astfel pentru că se află la cheremul unor foști securiști sau turnători de teapa lui Dan Voiculescu?

Delatorul Securității, Felix, alias Voiculescu, e mogulul corupt și infractor, căruia Camelia Bogdan a dispus, ca judecătoare, să i se poprească (prin ordin de recuperare a produsului infracțiunii, deci prin confiscare și compensarea prejudiciului și victimelor) o sută de milioane de euro.

Și cum e posibil ca în România nici până acum să nu se fi recuperat integral acest prejudiciu de la patronul-fondator al Antenelor? Alt răspuns la această întrebare referitoare la o revoltătoare situație de fapt decât cele din debutul acestui comentariu nu sunt în stare să găsesc.

De groază e că CEDO pare a fi o Curte care se mai lasă și aburită de statele membre. Și nici proceduri și regulamente întotdeauna eficiente n-are.

CEDO generează impresia că nu e chiar mereu în stare să ia decizii luminate de înțelegerea faptului că autocrațiile, ori democrațiile defecte sunt chiar atât de cleptocrate și de netrebnice pe cât sunt. Ca atare, Curtea de la Strasbourg nu pare să conceapă că o putere a statului român, reprezentată de ICCJ, e în stare de ceea ce, dacă judecătoarea neîndreptățită are dreptate, este infracțiunea de a nu remite unui cetățean motivația verdictului, prin care acestui om i se ia dreptul la a-și câștiga pâinea de fiecare zi.

Nu sunt jurist. Nu cunosc toate subtilitățile unor dosare grele, precum ale Cameliei Bogdan. Nu pot da, deci, verdicte definitive. Dar îmi pare absolut clar, că nu poate fi în regulă deloc ca judecătoarea să nu primească în termen legal, la o lună de la excludere, motivarea deciziei de eliminare din magistratură. Mai ales că președinta de complet, Valentina Vrabie, e plătită din banii contribuabililor cu aproximativ 7.000 de euro pe lună pentru asigurarea drepturilor în justiție ale cetățenilor României. Până când nu i se va face dreptate Cameliei Bogdan, ori celor victimizați de securiști și cleptocrați în ultimii 70 de ani, România nu se va putea face bine. Nu se va putea chema nici democrație liberală, nici stat de drept. Iar instanța supremă va rămâne o monumentală rușine.

Dar și Europa are o problemă imensă, dacă CEDO sau Curtea de Justiție continuă să se lase duse de nas de cleptocrații, care se dau democrații, dar sunt opusul lor. Și dacă nu-și adaptează procedurile și funcționarea astfel, încât să-i apere efectiv pe cetățenii ale căror drepturi și drepturi ale omului sunt făcute harcea parcea de autocrații militarizate mai șmechere decât dictaturile de duzină.