Ce urmează pentru NATO după Donald Trump?

În decembrie 2019, la aniversarea a 70 de ani de existență, NATO se afla într-o situație mai degrabă sumbră. În Marea Britanie, departe de pompa unui summit regal, la care să fie subliniată cu entuziasm longevitatea alianței, șefii de stat și de guvern s-au reunit la un eveniment cu fanfară minimă, descris drept "întâlnire la nivel înalt".

După mai mulți ani de coregrafii eșuate, NATO a redus în mod discret lumina reflectoarelor la întâlnirile cu președintele SUA, Donald Trump, pe fondul tendinței acestuia de a deturna evenimentele la nivel înalt pentru a lansa atacuri la adresa aliaților. Or, acest lucru anula în mare parte mesajul de stabilitate și solidaritate pe care NATO se străduia să-l transmită.

Este timpul lui Biden

Însă după scrutinul din noiembrie, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care afișează îndeobște o neutralitate ostentativă, nu și-a putut ascunde dorința de a-l invita pe președintele ales Joe Biden - pe care l-a numit "susținător puternic al NATO și al relației transatlantice" - să viziteze Bruxellesul, pentru a participa la un "summit" care va avea loc de îndată ce noua administrație americană își intră pe deplin în drepturi.

A avea un partener mai puțin imprevizibil la Washington este deosebit de important, NATO aflându-se într-un proces de îmbunătățire a reacțiilor la provocările serioase cu care se confruntă cele 30 de guverne. "Ultimii ani au fost ca o cursă nebună într-un rollercoaster", spune Paul Taylor, de la think tank-ul Friends of Europe. "Până la urmă, NATO i-a supraviețuit lui Donald Trump, dar schimbată și cu vânătăi."

Tot răul spre bine

Unele dintre aceste schimbări au fost cel puțin parțial pozitive, chiar dacă au lăsat urme profunde în psihicul alianței. De pildă, chiar dacă Donald Trump nu a provocat, așa cum susține adesea în mod eronat, o inversare a declinului în ceea ce privește cheltuielile cu apărarea ale aliaților - acest lucru s-a întâmplat încă din 2014 - națiunile și-au sporit mai repede bugetele militare către obiectivul NATO de 2 la sută din PIB în efortul de a evita atacurile publice ale acestuia.

"De asemenea, i-a determinat [pe aliați] să vorbească despre China", notează Taylor. "Acest lucru nu s-a aflat niciodată pe agenda NATO. Că o atare schimbare s-ar fi petrecut și fără Donald Trump, nu pot spune. Însă este limpede că ea a avut loc la insistențele sale."

Ar fi greu, dacă nu imposibil, să identificăm un avantaj în retragerea necoordonată și bruscă a trupelor americane din Afganistan și Irak, unde NATO ajută la instruirea trupelor locale de securitate, pentru ca acestea să poată avea grijă singure de țările lor. Anunțurile surpriză ale lui Trump au fost neliniștitoare atât pentru NATO, care nu a fost consultată, cât și pentru guvernele cu personal în teren, care vor fi acum într-o poziție mai vulnerabilă, fără susținerea americană de rezervă.

Ce se întâmplă de acum încolo

Această situație fragilă a NATO îi este lăsată moștenire lui Joe Biden, asupra căruia aliații proiectează speranța impulsionării eforturilor colective de rezolvare a problemelor de securitate pe termen scurt și lung.

Este limpede că Stoltenberg le acordă prioritate, în contextul în care "Conceptul Strategic" al NATO, care subliniază amenințările și capacitățile de a le contracara, nu a fost revizuit din 2010. Aceasta este recomandarea principală a "NATO Reflection Group", formată din consilieri numiți anul trecut de secretarul general al alianței.

Misiunea acestui grup, care este condus de fostul ministru german al apărării Thomas de Maiziere și fostul oficial al Departamentului de Stat al SUA Wess Mitchell, este de a contribui la îmbunătățirea coeziunii politice și a inovației – după ce președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că alianța se află "în moarte cerebrală".

"Provocarea chineză"

Noul lor raport, "NATO 2030: Uniți pentru o nouă eră", ajunge la concluzia că "o Rusie persistent agresivă va continua să fie cea mai mare amenințare militară la adresa alianței în următorul deceniu".

"O altă provocare este ascensiunea Chinei. Și vedem cum China se apropie de noi, investind puternic în infrastructura unor țări NATO, în Europa, inclusiv în zona Mării Negre", declara la începutul lui decembrie Jens Stoltenberg.

În opinia lui Wess Mitchell, "creșterea Chinei este cea mai mare și mai importantă schimbare a mediului strategic al NATO și una de care alianța trebuie să țină cont cu adevărat".

Alarmă în Afganistan

Însă pe termen foarte scurt, alianța are de controlat războaie mai fierbinți. Cum discuțiile de pace dintre guvernul afgan și talibani cam bat pasul pe loc, iar progresele se fac în ritm de melc, Stoltenberg spune că NATO va decide în februarie dacă își continuă misiunea de consiliere și asistență, sau dacă va renunța după aproape două decenii de investiții.

NATO și-a propus să rămână în țară până când condițiile de securitate de pe teren vor putea asigura menținerea stabilității. Dar chiar și ambasadorul lui Donald Trump la NATO, Kay Bailey Hutchison, nu ascunde realitatea: "Nu cred că sunt îndeplinite condițiile", a declarat aceasta pentru DW. "Vrem să vedem progrese pe frontul de pace, cu guvernul afgan și talibanii dialogând despre modul în care oamenii din Afganistan pot avea parte de o existență pașnică de lungă durată. Or acest lucru nu se întâmplă în prezent."

Problema care a creat cea mai mare divizare în NATO în ultimii patru ani nu va dispărea: obiectivul "2 la sută" pentru apărare va continua să creeze tensiuni. Thomas de Maiziere a afirmat la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene că "administrația Biden va fi mai dură pentru noi, deoarece tonul este mai prietenos". "Atitudinea ostilă a lui Trump nu a atins niciodată fondul problemei. Pentru Europa și Germania, va fi de acum înainte mai dificil", a spus de Maiziere, subliniind însă că "salută noua situație".