1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce va spune Traian Băsescu?

Horațiu Pepine
31 octombrie 2017

Fostul președinte Traian Băsescu urmează să compară joi în fața Comisiei parlamentare de supraveghere a Serviciului Român de Informații. Ținând seama de împrejurări, așteptările sunt foarte mari.

https://p.dw.com/p/2moB6
Präsident von Rumänien Traian Basescu in Berlin
Imagine: picture alliance/AP Photo

Lumea se întreabă, firește, ce va spune președintele Traian Băsescu. Depozițiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir îngroașă contururile unui tablou sumbru, unul în care SRI și DNA au instituit un control asupra justiției prin manevrarea unor magistrați și fraudarea sistemului de distribuire aleatorie a dosarelor către instanțele de judecată. Afirmațiile sale, - a susținut Daniel Dragomir - ar putea fi pe deplin verificate prin audierea a 65 de persoane aflate pe o listă pe care a oferit-o membrilor Comisiei și care nu a fost făcută publică, cu excepția lui Ovidiu Puțura, fost secretar de stat la Justiție, condamnat între timp pentru fapte de corupție. Toate cele relatate se vor fi petrecut în perioada administrației președintelui Traian Băsescu.

Ne putem aștepta ca fostul președinte să conteste totul sau să caute să decredibilizeze doar anumite aspecte esențiale. Dar ar fi greu de crezut că va adopta strategia lui Cezar Preda, fost deputat PDL și fost președinte al Comisiei de supraveghere a SRI. Criticând audierea fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, el a spus: ”Nu sunt de acord cu două lucruri. Unu, să se ajungă la concluzia că activitatea politică a României este gestionată de un serviciu secret. Cu aşa ceva nu pot fi de acord. Să rămână blamul pe Parlamentul României şi pe politicienii României că, în afară de defectele pe care le avem, să mai punem şi anatema că nu suntem numai proşti, mai suntem şi manipulaţi de un serviciu de informaţii care nu are nici în atribuţii aşa ceva, nu are dreptul să facă aşa ceva” (Digi24). Cu alte cuvinte, Cezar Preda contestă, din principiu, faptul că un serviciu secret s-ar putea amesteca în politică. E ca și cum ai spune că nimic necuviincios nu se poate întâmpla niciodată, de vreme ce e necuviincios. Cu asemenea apărători, nu e de mirare că suspiciunile asupra serviciilor secrete se amplifică exponențial.

În consecință, ar fi greu de crezut că un om inteligent ca Traian Băsescu s-ar lăsa apărat de oameni cu o logică atât de fragilă. Așteptările legate de mărturia fostului președinte sunt, de altfel, cu atât mai mari cu cât el a avut o poziție ambivalentă. Pe de o parte el și-a apărat mandatul, pe de alta a criticat virulent abuzurile tandemului Coldea-Kövesi. De aceea nu este exclus să folosească prilejul pentru a ridica complet vălul de pe politica ultimilor ani. Și totuși impresia pe care o lasă Traian Băsescu este că nu s-a consolat și că și-ar mai dori o carieră politică, așa cum se vede din modul în care cultivă tema unionistă și politica de dincolo de Prut. El seamănă întrucâtva cu Mihail Saakashvili, care nu renunță la iluzia puterii nici în dezastrul cel mai adânc. În fine, Traian Băsescu poate fi, cel mai probabil, animat de dorința de a se salva nu atât pe sine, cât imaginea sa din viitor.

Problema este că s-au adunat deja foarte multe lucruri. Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a depus mărturie nu doar la Comisia SRI (comisie permanentă a Parlamentului), ci și la Comisia specială de anchetă privind alegerile din 2009. Audierea, dezlegată de consemnul secretului, a fost de data aceasta transmisă la televiziune, așa încât publicul românesc știe cu exactitate tot ce s-a spus acolo. În linii mari, fostul ofițer SRI, care în 2009 era însărcinat să țină legătura cu americanii în activitatea de combatere a terorismului, a încercat să ne ofere firul logic al reuniunii celebre din seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Acasă la generalul Gabriel Oprea se reuniseră generalul SRI Florian Coldea, procurorul general Laura Codruța Kövesi, directorul civil al SRI, George Maior, ziaristul Dan Andronic și sociologul Vasile Dâncu. Ce-i unea pe toți aceștia și ce căutau ei la Gabriel Oprea acasă în seara alegerilor? Așa cum am văzut, fostul ofițer SRI oferă o explicație pentru fiecare detaliu. Dacă depoziția lui se va confirma, rezultă că Dan Andronic s-a autodenunțat atunci când a hotărât să divulge acest episod care face ca întregul Watergate să pară o joacă de copii crescuți într-o ambianță de morală severă.

Dar partea cea interesantă a depoziției lui Daniel Dragomir se referă la incriminarea SRI din ambele perspective posibile, căci serviciul s-ar fi angajat în politică de ambele părți. Generalul Florian Coldea și directorul SRI George Maior, de partea lui Traian Băsescu, iar adjunctul directorului SRI, generalul Ionel Marin, de partea PSD și a lui Mircea Geoană. Primii ar fi complotat acasă la generalul Oprea, într-o ambianță de mare tensiune, cu scopul - susține colonelul Dragomir - de a împiedica planul care era pus la cale la sediul PSD de Viorel Hrenenciuc și generalii Ionel Marin și Dumitru Iliescu, de a declanșa renumărarea voturilor din diaspora. Fiecare avea câte un rol precis. Dan Andronic, de pildă, fusese invitat - explică fostul ofițer SRI - pentru a oferi un plan de contracarare mediatică a efectului produs de exit poll-urile date publicității la ora 21 și care îl dădeau câștigător pe Mircea Geoană, iar Laura Codruța Kövesi urma să aresteze câțiva adversari relevanți. Ceilalți erau, în context, de la sine înțeleși.

Aici mai apare un detaliu important. Daniel Dragomir îl invocă pe șeful DNA din acel moment, procurorul Daniel Morar, lăsând impresia discretă că o face cu o mare speranță. Daniel Morar ar fi fost procurorul care se opusese presiunilor SRI de a-l aresta pe Cătălin Voicu. Ulterior, acesta va fi totuși arestat printr-o manevră pusă la cale de Laura Codruța Kövesi și de procurorul Marius Iacob.

În acest moment, mărturia lui Daniel Morar, actualmente judecător la Curtea Constituțională, pare să fie extrem de prețioasă. Dar va depune el mărturie? Nu a fost el numit la Curtea Constituțională tocmai pentru că refuzase să intre în joc? Nu fusese oare o demitere prin avansare? Și, de fapt, într-un anumit sens, fostul procuror a depus deja mărturie prin deciziile Curții Costituționale care au interzis SRI să mai exercite monopolul interceptărilor. E o mărturie extrem de serioasă, căci el știa cel mai bine cum se desfășurau lucrurile. Dar e respectată decizia Curții Constituționale?

În orice caz, România are nevoie de un adevăr răspicat și lucrurile nu pot rămâne în acest stadiu. Mulți încă își bagă capul în nisip, unii ”nu vor să admită” din principiu, ca deputatul Cezar Preda, alții se simt legați prin interese și propriile succese de administrația Băsescu, destui sunt dezorientați și temători. Investigațiile trebuie însă să continue.