Cel de-al Doilea Război Mondial și lecțiile trecutului

În după-amiaza zilei de 30 aprilie 1945, Adolf Hitler mai vede doar o singură soluție. Armata Roșie a Uniunii Sovietice ia cu asalt centrul Berlinului. Hitler nu vrea să cadă viu în mâinile ei și se sustrage asumării răspunderii pentru efectele megalomaniei sale criminale. În "buncărul Führer-ului", în incinta cancelariei Reich-ului, la 12 metri sub pământ, dictatorul nazist și proaspăta sa soție Eva Braun se sinucid. Ultimii apropiați le ard cadavrele și înmormântează rămășițele la ieșirea din buncăr.

Schimbări brutale ale lumii

Dar capitularea oficială a "Reich-ului de 1000 de ani", așa cum l-a numit Hitler, are loc abia pe 8 mai. Conducerea Wehrmachtului semnează în acea zi capitularea necondiționată a Germaniei. În Europa se sfârșește astfel cel de-al Doilea Război Mondial, început cu invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939. În Asia, a doua conflagrație mondială va mai dura câteva luni – până la capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au murit, conform estimărilor, 60 de milioane de oameni. Fața lumii a fost deformată în mod brutal.

Multe orașe germane sunt doar niște ruine. Germania este responsabilă nu doar pentru declanșarea conflagrației, ci și pentru comiterea unui genocid rasist, care a avut loc în lagărele sale de concentrare și exterminare. Cum se simte populația germană: înfrântă sau eliberată de coșmarul nazist? "Imediat după 8 mai nu m-am gândit deloc dacă am fost eliberați sau învinși", declara politicianul social-democrat Egon Bahr, între timp decedat, într-o înregistrare care se poate asculta la Casa Istoriei (Haus der Geschichte) din Bonn.  "Sigur că am fost învinși, cum altfel, dar am fost și eliberați. Ambele sunt valabile. Dar nu mai conta deloc. Eram încă în viață. Acesta era cel mai important lucru!"

Lupta pentru supraviețuire de după război

Probabil, cei mai mulți supraviețuitori gândeau ca Egon Bahr. Dar numeroase persoane sunt traumatizate: bărbații de participarea la lupte, 800.000 până la două milioane de femei de abuzurile sexuale suferite, mai ales din partea soldaților sovietici. Cifrele exacte nu mai pot fi aflate azi.

Aproape 14 milioane de oameni din ținuturile estice ale defunctului „Reich“ au fugit sau au fost strămutați. Ei au trebuit integrați în Germania distrusă de război. O experiență pe care cei care mai trăiesc și azi au folosit-o pentru a înțelege mai bine situația din prezent a refugiaților.

Germanii s-au aflat în fața așa-numitei "ore zero" – lupta pentru supraviețuire în perioada imediat după război. Energia rămasă a fost investită în reconstrucție. Un efort aproape imposibil fără ajutorul femeilor, așa-numitele femei ale ruinelor (Trümmerfrauen), devenite legendare. Germanii au de îndepărtat și ruinele trecutului. Uitarea, alungarea autoînvinovățirii pentru război. Contează doar prezentul. Pentru mai mult decât clipa de față nu există destulă voință, forță, distanță.

Fundamentul Războiului Rece

Mai presus de toate, întrebarea înfricoșătoare: cum se vor purta cu ei puterile aliate câștigătoare? La conferințele de la Teheran și Yalta, SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică au negociat soarta Germaniei învinse. Au căzut de acord la conferința finală din iulie 1945 de la Potsdam, lângă Berlin.

Cele trei puteri au oferit fostului dușman de moarte șansa de a reveni în rândul comunității internaționale – în pofida tuturor celor petrecute. S-a renunțat la propuneri inițiale de genul transformării germanilor într-un popor de țărani.

Dar ei trebuie să plătească. Germania trebuie să achite despăgubiri de război și este împărțită în zone de ocupație. Din aceste zone rezultă ulterior Germania de Vest, organizată federal, respectiv Republica Democrată Germană (RDG) în est, stat socialist dependent de URSS.

Simultan, conferința de la Potsdam marchează începutul jocurilor de putere dintre țările occidentale și Uniunea Sovietică. În doar câțiva ani, se ajunge la așa-numitul Război Rece. În acest context, SUA demarează la 3 aprilie 1948 Planul Marshall: un program uriaș de ajutorare economică pentru Europa de Vest, inclusiv pentru Germania de Vest.

De la dictatură la democrație

"În perioada 1945-1949, pentru Germania au fost importante în special două lucruri. Mai întâi, germanii au trebuit să accepte înfrângerea, ceea ce a fost foarte greu pentru mulți dintre ei. În al doilea rând, germanii au trebuit să se pregătească pentru un nou mod de viață ca națiune și ca entitate politică", explică publicistul și istoricul Florian Huber, în dialog cu DW.

El face referire la spălarea creierelor practicată ani la rând de propaganda nazistă și este convins "că experiențele generate de Războiul Rece au permis mai ales germanilor din vest să accepte mai ușor apartenența lor la lumea occidentală". Aceste experiențe le-au facilitat de asemenea "acceptarea noii orânduiri democratice, așa cum există ea până în ziua de azi.”

Politica externă a RFG s-a axat pe reparațiile postconflictuale și pe cooperare. O schimbare de curs radicală a avut loc și în plan militar: Bundeswehr a fost construită ca armată de apărare. Misiuni ale acesteia în afara țării sunt aprobate de Parlament abia începând din 1990 și doar după lungi dezbateri și în condiții stricte. De cele mai multe ori, misiunile au la început doar un aspect de sprijin logistic.

RFG, la fel ca și ulterior Germania reunificată, se angajează pentru unitate europeană. Parte a rațiunii de stat germane devin asumarea răspunderii istorice pentru Holocaust și asigurarea securității statului Israel. Germania militează pentru valori fundamentale precum libertatea, democrația, drepturile omului.

Părțile întunecate ale noii mândrii naționale

Pe plan intern, politic și social, Germania iese cu greu din umbra istoriei sale național-socialiste. Asumarea și clarificarea trecutului nazist încep abia din anii 60. La decenii bune după a doua conflagrație mondială, mulți germani nu se pot simți încă mândri de țara lor. Lucrurile încep să se schimbe odată cu reunificarea pașnică din 1990. Pas cu pas, germanii se identifică tot mai mult cu națiunea lor. De la Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, germanii arborează nestingheriți drapelul țării lor și cântă încrezători imnul național.

Dar cunoștințele generale despre cel de-al Doilea Război Mondial și despre trecutul nazist al țării încep să fie tot mai reduse, mai ales în rândul tinerilor, după cum arată sondajele de opinie. În plus, fantomele trecutului nu au dispărut cu totul. Dimpotrivă: crește numărul atacurilor și activităților extremiste de dreapta. Mulți politicieni germani acuză membrii noii formațiuni populiste de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) că ar fi "agitatorii spirituali" ai acestui fenomen.

AfD respinge aceste acuzații, dar continuă să provoace prin afirmațiile și acțiunile sale. De exemplu, fostul președinte și actual lider onorific al partidului, Alexander Gauland, care a rostit în 2018 fraza îndelung citată: "Hitler și naziștii sunt doar un găinaț în istoria de peste 1000 de ani de succes a germanilor".
Lupta pentru cultura amintirii

Sau șeful AfD din landul Turingia, Björn Höcke. El a calificat în ianuarie 2017 monumentul Holocaustului din Berlin drept "monument al rușinii" și a vorbit despre o "politică proastă de clarificare a istoriei". Afirmațiile acestea nu au făcut prea mult rău partidului. De mai mulți ani, acesta înregistrează tot mai multe succese electorale – în ciuda faptului că testează mereu limitele permise (sau poate tocmai de aceea). "Trebuie să acceptăm că AfD reprezintă azi o parte semnificativă a societății germane", crede istoricul Florian Huber.

AfD este un partid care nu va dispărea prea repede. "Vom fi cu siguranță martorii unei lupte dure între cei care vor ca lecțiile trecutului să fie menținute vii și cei care doresc să se tragă odată linie sub capitolul nazist al istoriei germane."

Cancelara Angela Merkel este conștientă, desigur, de acest conflict din societatea germană. Pe 6 decembrie 2019, ea a luat poziție fermă în favoarea culturii amintirii. Într-un loc marcat mai mult ca oricare altul de crimele naziste: la Auschwitz, fostul lagăr german de exterminare din Polonia. A fost prima vizită a doamnei Merkel la Auschwitz. Ea a spus acolo: "Nu avem voie să uităm vreodată. Nu se va trage niciodată linie și nici nu vom relativiza vreodată răul acelei perioade." Majoritatea cetățenilor sunt de acord cu șefa guvernului: sondajele arată că germanii cred pe mai departe că țara lor trebuie să își asume răspunderea morală pentru istoria sa.