Cine le vine de hac hackerilor?

Una din cele mai recente isprăvi ale infractorilor în spaţiul internautic este tentativa de a şantaja mari firme prin expedierea poştală a unor false note de plată. Ceea ce îi surprinde pe investigatorii acestui caz, conform relatărilor difuzate de agenţiile de presă, este inventivitatea delincvenţilor.

Aceştia au recurs, spre a-şi răspîndi mesajele, la o modalitate pînă deunăzi puţin uzitată, fiindcă destul de costisitoare: serviciile poştale. Mai mult decît atît: textele trimise au fost personalizate, imprimate pe hîrtie de excelentă calitate, conforme cu toate regulile corespondenţei de afaceri.

Notele de plată expediate unor firme germane importante oscilează între 580 şi 1890 de euro, relativ modest în raport cu cele 300 de miliarde de euro la cît se cifrează anual pagubele pricinuite de criminalitatea cibernetică, căreia îi cad victimă, în acelaşi interval de timp, aproape un milion de persoane.

Trista realitate este că infractorii sunt greu de capturat. În schimb, profitul realizat de aceştia este imens.

În parte, statele europene încearcă, fiecare după propriile puteri, să vină de hac hackerilor, infractorilor. Şansele de succes ale unor astfel de operaţiuni naţionale sunt încă dezamăgitoare. Delincvenţii îşi perfecţionează continuu metodele de acţiune, într-o reţea practic infinită.

Răufăcătorii pătrund prin efracţie în computerele persoanelor particulare, în cele ale instituţiilor bancare, ale firmelor mari şi mici, măsluiesc cardurile bancare, falsifică cărţile de identitate, copiază PIN-urile, sparg codurile telefoanelor mobile super performante, îşi însuşesc profilul utilizatorilor reţelelor de socializare.

Aceste performanţe negative, a căror listă rămîne, din păcate, deschisă, au fost menţionate de Cecilia Malmström, comisarul UE pentru afaceri interne, încă înaintea inaugurării la Haga a Centrului European de combatere a criminalităţii pe internet.

Noua Instituţie este un departament al Europol-ului, cu sediul în capitala Olandei şi numără deocamdată doar 35 de colaboratori, urmînd ca personalul să fie sporit pe parcurs.

Specialiştii investighează tendinţele criminalităţii organizate pe internet, reţelele lor, identifică autorii operaţiunilor. Concomitent este urmărită dezamorsarea preventivă a unor atacuri ale hacker-ilor asupra infrastructurilor şi sistemelor de informaţii ale Uniunii Europene.

Pe lista de priorităţi a Centrului nou creat figurează şi combaterea pornografiei şi pedofiliei pe internet, organizarea unor cursuri de instruire a procurorilor şi detectivilor, informarea opiniei publice asupra noilor metode ale delincvenţei în spaţiul digital.

Şeful Centrului European de combatere a criminalităţii cibernetice, danezul Troels Oerting, este de părere că de activitatea noului departament vor putea profita şi state care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Dar, simultan, el şi-a exprimat dezamăgirea că Rusia încă nu s-a arătat dispusă să coopereze. Federaţia Rusă este unul din centrele mondiale de emanaţie a criminalităţii online.

Oerting a sesizat însă şi o tendinţă tot mai pregnantă în spaţiul comunitar: sporirea disponibilităţii de cooperare transnaţională în schimbul de informaţii. Efectul benefic al acesteia este cel puţin dublu: pe de o parte, se reduce costul operaţiunilor, pe de alta, şansele de succes sporesc. Avantaje care, în vremuri de austeritate financiară şi de proliferare a criminalităţii organizate, nu sunt deloc de neglijat.