Cine va ceda? Plecarea din măcelărie
16 februarie 2021Bugetul pare un subiect tranşat, dar cu intervenția președintelui Iohannis și după ce premierul a fost nevoit să recurgă la amenințări explicite:
„Avem bugete mai mari față de anul trecut în toate ministerele. Acum, am așteptările mele pentru miniștri: performanță, eficiență. Îi anunț că la jumătatea anului vă fi o evaluare privind execuția bugetară, vor fi indicatori. Pentru că eu am mai văzut acest film că ne batem pentru un buget mare și execuția e dezastruoasă”.
Chiar dacă dl Cîţu va dori să uite această declarație, presa și Opoziția nu o vor uita.
Și la mijlocul anului va fi probabil nevoit să dea chiar domnia sa testul acestei evaluări foarte complicate în relația cu USR-PLUS, foarte complicată dacă dorește să candideze la congresul PNL, după cum chiar domnia sa a lăsat să se înțeleagă că intenționează.
Deja avem o situație complicata la Sănătate. Cel mai vocal în privința bugetului a fost dl Voiculescu, deci amenințarea premierului îl vizează în primul rând.
Schimbul de replici acide între premier și ministru a fost public, în același timp susținerea ministrului Voiculescu a fost subliniată de prezența președintelui PLUS, Dacian Ciolos, la citirea moțiunii simple.
Pe de altă parte, nici dl Cîţu nu este chiar zmeul care ar vrea să fie. Ca dovadă, preferă să taie orice creștere a pensiilor, chiar și cu rata inflației, dar nu taie un ban din subvențiile imense ale partidelor politice și nu se atinge de sporuri, ceea ce constat că nu derajează niciun reformist din actuala coaliție.
Ca să compenseze din deficitul de imagine, USR-PLUS mută cu tăierea pensiilor speciale, promisiune electorală care nu a avut loc în programul de guvernare.
Citiți articolul integral AICI.