Cioloș, legitimitatea funcției și (de)căderea USR

Actualizare: Dacian Cioloș și-a anunțat demisia de la conducerea USR.

Conflictul din partid va accentua probabil trendul descendent pe care se află USR, mai ales după ce s-a aliat în toamna trecută cu AUR pentru a da jos guvernul din care a făcut parte, o revanșă care nu i-a spălat onoarea și care va ridica mereu semne de întrebare cu privire la principiile pe care le clamează.

Partidul și-a arătat încă de la început tendința de a-și devora liderii. Primul său președinte, Nicușor Dan a fost nevoit să-și dea demisia la un an după ce USR a intrat în parlament, după ce Biroul Național al USR a votat poziția partidului împotriva familiei tradiționale. Dan era de părere că USR nu trebuia să fie tranșant, fiindcă în interior existau păreri diferite și fiindcă formațiunea ar fi fost mai bine să se adreseze, din acest punct de vedere și tradiționaliștilor și progresiștilor. El a plecat, dar în partid au rămas destui conservatori.

USR a încercat să meargă pe calea deschisă de plecarea lui Nicușor Dan și a propus anul trecut un proiect pentru parteneriatul civil, în care și cuplurile gay să beneficieze de drepturi similare cu cele ale cuplurilor căsătorite. Acest proiect a căzut la vot și fiindcă USR nu a știut cum să-și negocieze prioritățile cu PNL și cu președintele Klaus Iohannis, care este un progresist din acest punct de vedere.

Incapacitatea de negociere și de compromis rămâne o problemă a formațiunii atât în relațiile cu celelalte formațiuni, cât și în interior.

Președintele USR, Dacian Cioloș a fost ales printr-un soi de plebiscit în partid, dar fără să aibă o majoritate în Biroul Național, ales, în schimb, prin reprezentare, dar cu putere mai mare decât președintele. Dacian Cioloș nu are, însă, o majoritate favorabilă în acest organism de conducere, unde echipa lui Dan Barna are toate instrumentele decizionale.

De jure, Dacian Cioloș este liderul USR, dar de facto este doar un președinte onorific, care nu poate face mare lucru, dacă fostul său competitor și oamenii lui nu sunt de acord.

De ce nu vrea echipa lui Dan Barna să adopte programul de reforme al președintelui Dacian Cioloș? Pentru că ar putea pierde puterea. Printre reformele dorite de liderul USR se află modificarea statutului formațiunii, înlocuirea secretarului general al USR, stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră plus modalități de a face transparente lucrările ședințelor Biroului Național. Pentru punerea în aplicare a acestor idei e nevoie de un congres extraordinar, fiindcă doar așa poate fi schimbat statutul. Dacian Cioloș cere vot proporțional pe liste pentru diferitele poziții din partid și dublarea Biroului Național cu membri din mediul de afaceri și societatea civilă. Dacă aceste ultime idei vor fi puse în practică, echipa lui Dan Barna ar putea să-și piardă majoritatea și deci influența chiar înaintea pregătirii alegerilor din 2024.

Între timp a apărut stenograma din care rezultă intransigența președintelui în discuțiile din interiorul conducerii partidului, inclusiv amenințarea cu demisia, dacă programul său nu este votat.

Dacian Cioloș își dă seama că este în colțul tablei de șah și că nu are altă soluție să iasă onorabil din situația în care se află, fiindcă orice negociere se va face în favoarea majorității, deci a echipei lui Dan Barna. Președintele USR exclude compromisul, explicând că are legitimitatea votului dat de membrii partidului, în vreme ce Biroul Național a fost constituit tot în urma unui vot.

Această dilemă în care se află Dacian Cioloș și USR are legătură cu felul în care se construiesc instituțiile democratice în România: arhitecții lor caută întotdeauna să le facă vulnerabile, instabile, ușor de demolat.

Dincolo de această dilemă, se menține falia care exista înainte de comasarea PLUS la USR, la care se adaugă multe greșeli tactice, suspiciuni de fraudare a propriilor alegeri, lupte inutile de orgolii, superioritatea vedetelor partidului în raporturile lor cu membrii de rând și o oboseală tot mai cronică care limitează capacitatea USR de a face opoziție.

Cearta pe putere și influență, după ce partidul și-a ales un lider cu anvergură europeană, este un semn că USR se transformă și începe să arate la fel ca celelalte partide, care nu dau prea mulți bani pe valori, ci își concentrează toate mizele pe interese proprii.