1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Sport

Croația a serbat ca o campioană mondială

Srecko Matic
16 iulie 2018

Croații au pierdut în finală în fața selecționatei Franței, dar au organizat cea mai mare serbare populară de la cucerirea independenței. Fanii au sosit din toată Europa. Srecko Matic, cu impresii din Zagreb.

https://p.dw.com/p/31WFF
FIFA Fußball-WM 2018 | Kroatien Vize-Weltmeister | Fans in Zagreb
Imagine: Reuters/M. Djurica

Și la trei ore de la încheierea meciului disputat, în finala Campionatului Mondial de Fotbal, de selecționatele Croației și Franței, Ljubomir Kalevski se mai află încă în balconul Clubului Scriitorilor din Zagreb. Privește mulțimea adunată în Piața Ban Jelacic și abia dacă e în stare să exprime în cuvinte ceea ce vede. "E pur și simplu ceva fără precedent", conchide croatul, stabilit în sudul Germaniei. 

Ljubomir și-a părăsit țara din cuza lipsei unei perspective de viitor. Ca mulți croați, de altfel, a plecat și el în Germania, în speranța de a găsi un job mai bun. Acum a revenit alături de alți croați emigrați, la rândul lor, în țări precum Canada, SUA sau Austria, pentru a trăi aici acest moment special. Călătoria de 12 ore nu l-a împiedicat să pornească la drum. Iar luni trebuie să revină în Germania, pentru a ajunge la lucru. 

FIFA Fußball-WM 2018 | Kroatien Vize-Weltmeister | Fans in Zagreb
Imagine: Getty Images/S. Stevanovic

În Croația, însă, la o zi după meciul din finală, puțini își reiau activitatea. Premierul croat apelase la patronat să le acorde luni o zi liberă angajaților. 

Fotbalul unește națiunea

Duminică seara, centrul capitalei croate e arhiplin. Zeci de mii de oameni, dintre care mulți îmbrăcați cu tricourile alb-roșii ale echipei naționale, cu steaguri în mână, împânzesc străzile scandând "Hrvatska, Hrvatska" (Croația, Croația) și cântând cântece patriotice precum "Moja Domovina" (Patria mea).

FIFA Fußball-WM 2018 | Kroatien Vize-Weltmeister | Fans in Zagreb
Imagine: Getty Images/S. Stevanovic

Ultimele săptămâni croații le-au trăit ca în transă. Jocul filigran al lui Modric și al colegilor săi i-a făcut pe oameni să uite pentru o clipă de problemele politice actuale: șomajul ridicat, lehamitea față de clasa politică, emigrarea masivă, corupția. La fel și de acuzațiile care i se aduc căpitanului selecționatei croate Luka Modric, acesta fiind chiar pasibil de închisoare.

Cuprinși de bună dispoziție

"Echipa națională ne-a arătat cum se luptă", subliniază Ljubomir Kalevksi. "Problema noastră e că nu avem forța de a alege politicienii de frunte potriviți. Poate din pasivitate. Acesta e motivul pentru care atâți croați își părăsesc țara."

Deși e deja miezul nopții, oamenii își continuă petrecerea în Parcul Zrinjevac - cu muzică live și bere pe săturate. Oameni până atunci necunoscuți se îmbrățișează și ciocnesc un pahar, urându-și noroc. Până și câțiva turiști asiatici, cuprinși de emoție, strigă la rândul lor "Hrvatska, Hrvatska". Buna dispoziție e contagioasă. E cea mai amplă sărbătoare de stradă din Croația de la cucerirea independenței. Nimeni parcă nu vrea să mai plece acasă. Toți petrec veseli și relaxați.