Convenţia de la Istanbul salvează vieţi

Pe 11 mai 2011 a fost adoptată Convenţia de la Istanbul pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Situaţia actuală, la un deceniu de la acea dată, este deosebit de dificilă pentru femei.

În anii care s-au scurs de la adoptarea acestui important document, mişcări ultraconservatoare au tot încercat să submineze drepturile femeilor pe continent. Pandemia de coronavirus a agravat şi mai mult situaţia. Progresele înregistrate în ce priveşte egalitatea în drepturi la locul de muncă au fost practic anulate, violenţa domestică a luat substanţial amploare, aşa cum s-au înmulţit considerabil şi obstacolele în calea accesului la sănătatea şi drepturile sexuale şi ale reproducerii. 

Prevenirea violenţei este primul pas

Convenţia de la Istanbul este primul instrument european gândit a combate astfel de fenomene. Constatând că violenţa la adresa femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului, Convenţia face imposibilă calificarea chestiunii drept una privată şi de familie. Fie că e vorba de violenţa domestică, mutilarea genitală, căsătoria forţată, hărţuirea sexuală, violenţa psihică, urmărirea obsesivă (stalking), sterilizarea forţată sau avortul forţat, Convenţia de la Istanbul obligă statele semnatare să combată toate formele de violenţă la adresa femeilor. 

Convenţia este menită să le ofere femeilor un plus de securitate, prevenind violenţa, protejând victimele şi trăgându-i la răspundere pe făptaşi. Important e ceea ce subliniază acest document. Anume că o prevenire eficientă a violenţei împotriva femeilor presupune ca statele semnatare să amelioreze situaţia egalităţii de gen şi să combată inegalităţile adânc înrădăcinate şi stereotipurile privind rolul femeii şi al bărbatului în societate. Transpunerea în viaţă a prevederilor Convenţiei de la Istanbul a avut consecinţe pozitive. În Albania, Finlanda, Muntenegru, Portugalia şi Turcia există o mai bună infrastructură pentru protejarea victimelor. Servicii speciale pentru victimele violenţei sexuale au fost înfiinţate în Austria, Danemarca, Finlanda, Portugalia şi, recent, în Spania. 

Reforme legislative generate de Convenţie

Unele ţări, între care Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Malta, Portugalia şi Suedia, şi-au modificat legislaţia cu privire la violenţa sexuală şi viol, armonizând-o cu prevederile Convenţiei de la Istanbul. Astfel se stipulează că lipsa încuviinţării victimei reprezintă elementul de bază al acestor infracţiuni şi nu recurgerea la violenţă sau ameninţările făptaşului. Alte forme de violenţă împotriva femeii, cum ar fi urmărirea obsesivă (stalking), sunt pedepsite prin lege în Albania, Portugalia şi Muntenegru. 

Aplicarea prevederilor Convenţiei a avut ca urmare şi mai buna pregătire profesională a apărătorilor legii, sensibilizarea justiţiei pentru identificarea violenţei de gen şi urmărirea penală eficientă a actelor de violenţă la adresa femeilor. 

Răspândirea de fake news pentru distragerea atenţiei

Pandemia a avut şi sub acest aspect un efect de lupă. Pe de o parte a scos la lumină carenţele încă existente în legislaţie vizând combaterea violenţelor îndreptate împotriva femeii, iar pe de alta a evidenţiat şi importanţa măsurilor luate pe calea transpunerii în viaţă a prevederilor Convenţiei de la Istanbul. Mai multe state au decis măsuri speciale, în lockdown, destinate femeilor periclitate şi pentru sprjinirea celor căzute victimă violenţei - de pildă prin sisteme noi de alertă. 

În pofida avantajelor dovedite pentru apărarea drepturilor femeii, pe care le implică această Convenţie de la Istanbul, adversarii ei răspândesc informaţii false. 

Sub pretextul apărării valorilor familiei şi a tradiţiilor, se urmăreşte adesea o agendă misogină şi homofobă. Acestor adversari trebuie să li se spună răspicat că nu un tratat menit a combate violenţa domestică distruge familia, ci însăşi violenţa domestică!

Legislaţia naţională - mult prea laxă 

Alţii argumentează spunând că un asemenea instrument internaţional nici nu e necesar, de vreme ce toate ţările dispun de legi naţionale care să garanteze pe deplin protecţie în faţa violenţei domestice. Acest argument a fost invocat în aprilie, când Turcia a părăsit Convenţia. Realitatea este, însă, că legislaţiile naţionale nu sunt, de departe, atât de cuprinzătoare precum Convenţia de la Istanbul - atât în ceea ce priveşte formele de violenţă la adresa femeilor, vizate de legi, cât şi referitor la măsurile pe care statele semnatare ale Convenţiei se obligă să le aplice. În Convenţia de la Istanbul se specifică şi ca un grup independent de experţi internaţionali să verifice aplicarea prevederilor convenite, şi ca statele semnatare să coopereze.  

Convenţia de la Istanbul salvează vieţi. Statele au obligaţia morală şi juridică de a nu lipsi femeile şi fetele de apărare. Statele trebuie să ratifice şi să aplice Convenţia. Nu există niciun argument convingător să nu o facă.   

România a semnat Convenția de la Istanbul în iunie 2014 și a ratificat-o în anul 2016.