Coronavirusul sporeşte influenţa Chinei
30 ianuarie 2021Adevărul cel mai îndrăgit de autocraţi este cel pe care îl inventează ei înşişi. Când pandemia de coronavirus a început să se răspândească în Europa, în primăvara anului trecut, preşedintele Serbiei, Alexander Vucici, a luat-o în derâdere şi a bagatelizat-o. După un timp şi-a dat însă seama că treaba poate să devină periculoasă pentru el. De aceea a ordonat un lockdown printre cele mai severe în Europa. Câteva luni mai târziu a declarat pandemia drept învinsă, ceea ce a avut legătură cu alegerile parlamentare din acel an.
Între timp, Vucici a reluat bătălia cu coronavirusul. Iar presa pe care regimul său o controlează a pus punctul pe i. Mass media de la Belgrad susţin că Serbia stă mai bine la acest capitol decât toate statele europene - graţie preţioaselor indicaţii date de Vucici!
Apărătorul norodului
Dacă pandemia nu ar fi o ameninţare fatală, toate aceste schimbări de macaz, volte şi cifre inventate de regimul din Serbia ar putea stârni râsul unui observator. Cine se plimbă în aceste zile prin capitala Serbiei ar putea crede că pandemia a ocolit, ca prin minune, ţara balcanică. Restaurantele şi cafenelele sunt deschise, oamenii se înghesuie la cumpărături în marile centre comerciale. Majoritatea nu poartă mască, iar dacă o poartă, o poartă cu nonşalanţă pe bărbie.
Mulţi sârbi se simt încurajaţi de faptul că li s-au livrat din China un milion de doze de vaccin. Şi Moscova a dat asigurări că va livra vaccinul produs în Rusia. Preşedintele Vucici îşi dă zilnic aere de apărător al norodului în faţa camerelor de televiziune, de lider care contactează 24 de ore din 24 guverne, firme farmaceutice şi instituţii pentru a face rost de noi şi noi doze de vaccin. El vorbeşte pe un ton inadecvat despre un postulat "război" al naţiunilor, având drept miză asigurarea vaccinurilor. Astfel, el se prezintă ca un erou în faţa poporului său.
Există lideri cu înclinaţii narcisiste care au nevoie de asta pentru ego-ul lor. Dar devine penibil atunci când ei privesc în acelaşi timp cu dispreţ spre alte state, vecine sau nu. Sistemul disfuncţional de sănătate din Serbia, pentru care Vucici poartă o însemnată parte de răspundere, nu este pentru nimeni un motiv de mândrie. Iar cifrele oficiale privind numărul de infectări cu coronavirus şi de decese în legătură cu Covid-19, comunicate de autorităţile sârbe, nu sunt crezute de nimeni.
Solidaritatea în interiorul UE nu este pusă la îndoială
În vest, vaccinurile din China şi Rusia nu sunt până acum aprobate. În acelaşi timp este regretabil şi greu de suportat faptul că în UE şi SUA există dificultăţi majore la producţia de vaccinuri anti-Covid-19. Aceasta se va solda cu pierderi de vieţi omeneşti. Şi de aceea, pe drept cuvânt, guvernele, inclusiv cel german, se confruntă cu presiuni sporite din partea cetăţenilor. Dar, cu toate acestea, solidaritatea în interiorul Uniunii Europene nu stă sub semnul întrebării. Germania, ţara cea mai mare şi mai bogată, nu se precipită pentru a asigura locuitorilor ei cât mai multe doze de vaccin, ci ţine cont de nevoile ţărilor mai mici din UE.
Serbia nu este membră a UE. Cu toate acestea Bruxelles-ul a virat milioane pentru a ajuta ţările din Balcanii de Vest pe durata pandemiei. Acest amănunt este trecut sub tăcere de regimul de la Belgrad în aceste zile. Fiindcă, o dată cu livrarea dozelor de vaccin, China îi întăreşte poziţia. Trebuie să fii foarte naiv să crezi că aceasta s-a întâmplat din motive pur umanitare, sau ca o scuză pentru faptul că virusul îşi are obârşia în China. Beijingul gândeşte pe termen lung. Dacă în Germania, SUA sau Marea Britanie întâmpină dificultăţi în achiziţionarea unor vaccinuri de la companiile importante, în ţări cum ar fi Serbia sau Ungaria le poate cumpăra la un preţ convenabil. Astfel Beijingul creează dependenţe politice şi economice. De mai multă vreme aplică aceeaşi metodă în state africane sau din America Latină.
Eroare strategică a occidentului
Faptul că lumea liberă asistă impasibilă la asta poate şi trebuie să fie criticat. Reputaţia conducerii comuniste din China creşte în ochii oamenilor din Balcani, din Ungaria şi de aiurea. Livrând doze de vaccin, China nu promite doar ajutor, ci îl şi acordă, foarte practic.
A lăsa pradă Balcanii de Vest influenţei chinezeşti şi ruseşti este o greşeală strategică a occidentului. UE ar trebui să accepte cât mai rapid măcar Muntenegrul în rândurile sale. Acolo cetăţenii au alungat de la putere părţi ale vechiului aparat comunist. Bruxelles-ul ar avea şansa să demonstreze că implicarea în favoarea democraţiei este răsplătită.