Credibilitatea nu este o disciplină olimpică

Cu un zâmbet mulțumit, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO) saluta din tribună. Îmbrăcat cu un palton gros să-i țină  cald, așa s-a prezentat Thomas Bach la festivitatea de deschidere. Protagoniștii Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2018 au defilat la Pyeongchang. Printre aceștia și echipa unită coreeană. Un surprinzător și puternic semnal pentru apropierea dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, a căror relație cunoscuse tensiuni fără precedent, incluzând și amenințări armate, în ultimele luni. În plus, apariția sportivilor sub steagul comun alb-albastru este un alt simbol al păcii olimpice, care distrage atenția de la alte probleme din regatul olimpic.

Ce mai reprezintă astăzi Jocurile Olimpice?

Șeful CIO, Thomas Bach cunoaște bine situația, dar preferă să depene în continuare firul minunatei mișcări olimpice. Se referă la unica forță a sportului de a aduce oamenii împreună și se bucură vizibil de defilarea comună a sportivilor coreeni, considerată drept mesaj de pace în lume. Ceea ce el nu spune însă este că forța sportului dispare în alte locuri.

Să nu ne lăsăm orbiți de imaginile spectaculoase ale festivității de deschidere. Jocurile Olimpice sunt o invenție minunată, iar reanimarea lor în 1896 de către Pierre de Coubertin este poate una din cele mai frumoase idei ale epocii moderne. Dar ce mai reprezintă Jocurile Olimpice astăzi?

O serbare pașnică a tineretului? În 2014, țara gazdă Rusia pregătea, în timpul desfășurării evenimentului, atacul armat asupra Crimeei, soldat cu multe victime.

Un simbol al unui stilul de viață, care contribuie la sporirea responsabilității civice, după cum aflăm din Charta mișcării olimpice? Jocurile Olimpice de astăzi reprezintă investiții de multe miliarde, pe care puține state și le mai pot permite și care, după cum experiența a arătat, nu mai sunt caracterizate nici de sustenabilitate și nici de responsabilitate.

O competiție corectă? Istoria fraudelor coincide cu istoria Jocurilor Olimpice, numai că între timp statele susțin sistematic dopajul, implică serviciile secrete în ștergerea urmelor și scapă nepedepsite, astfel încât fraudele capătă alte dimensiuni.

Ce mai rămâne atunci din ideea de bază a Jocurilor Olimpice? Pentru spectatorii mai puțin critici rămân duelurile, victoriile la milimetru și marile emoții. Cât vor mai accepta masele să fie astfel orbite? Cazurile de dopaj și modul în care acestea sunt voit sau mai puțin voit soluționate periclitează des invocata integritate a sportului. Organizarea lor presupune construcții gigante, defrișări, ridicarea de stadioane aproape de unică folosință și costuri mult prea mari. Oamenii își pierd interesul față de eveniment.

8,3 miliarde ar costa JO sau chiar mai mult?

Numeroase metropole și-au retras în ultimii ani candidatura sau au cedat în fața lipsei de interes a cetățenilor, precum Hamburg sau München. Ce este atunci cu Pyeongchang? Mult timp biletele nu s-au vândut. Chiar în ziua deschiderii, aproape 78 la sută din totalul biletelor nu fuseseră vândute. Pentru nouă din douăsprezece sporturi nu există un concept concret de viitor. 8,3 miliarde ar urma să coste aceste Jocuri Olimpice, dar nimeni nu mai crede că nu vor ajunge la sume și mai mari. Experiența de la Rio sau Soci a dovedit că la final costurile explodează. Lipsa de încredere însoțește permanent Jocurile Olimpice. Credibilitatea trebuie să redevină o disciplină olimpică.

Joscha Weber/ ak