Fortăreața Europa se deschide - câte puțin

Lucrurile se mișcă: După patru ani decerturi nonstop despre atitudinea față de migranții care pleacă din Libia spre Europa cu barca, UE a făcut un mic pas înainte la Malta. Modelul pentru distribuirea migranților, solicitanților de azil și refugiaților nu a fost însă elaborat de toate statele Uniunii, ci doar de Italia, Franța, Germania și Malta. Modelul va funcționa pe termen lung doar dacă i se alătură și cât mai multe dintre statele care au fost reticente până acum. 

Momentul decisiv va fi consiliul formal al miniștrilor UE din octombrie. Nici măcar optimiștii nu se așteaptă ca mai mult de jumătate din statele membre să accepte un mecanism de distribuire obligatorie a migranților. Cealaltă jumătate se va ascunde în spatele Ungariei și Poloniei, care resping complet primirea migranților, solicitanților de azil sau refugiaților, cu o atitudine îndărătnică și naționalistă. În schimb, în Italia pare să urmeze o schimbare de curs privind politica de migrație. Noul ministru de interne independent Luciana Lamorgese vrea să permită din nou accesul navelor private de salvare în porturile italiene, după ce va fi hotărât un mecanism concret de distribuire a migranților. Predecesorul ei, populistul de dreapta Matteo Salvini, făcea pe salvatorul patriei italiene pentru că împiedica și amâna cu o atitudine de-a dreptul inumană acostarea navelor care au salvat migranți de la înec.

O schimbare de curs la Roma și Berlin

Ministrul federal de Interne Horst Seehofer, care era aliatul lui Salvini în urmă cu un an, a înțeles că lucrurile nu pot continua așa. El a văzut că fostul lui partener Salvini a ajuns prea departe în extrema dreaptă a spectrului politic. Modelul expulzării și descurajării migranților, pe care l-a practicat UE până acum, are limite. În fiecare weekend s-a negociat despre destinul unor naufragiați în conferințe telefonice purtate în diverse capitale europene: cine acceptă câte persoane salvate de vasul X? O atitudine rușionasă, lipsită de demnitate.

Horst Seehofer profită de șansa de a ieși din impasul politicii de migrație, șansă pe care i-a oferit-o schimbarea de guvern de la Roma. Chiar dacă nu declară acest lucru oficial, ministrul federal de Interne și-a schimbat în mod drastic cursul, fiind dispus, dintr-o dată, să accepte în Germania o cotă fixă de migranți din țări africane care au traversat Marea Mediterană. Desigur, e vorba pentru moment doar de naufragiații salvați de organizații umanitare private, printre care trei din Germania. Aceștia reprezintă un grup extrem de mic, anul trecut au fost aproximativ 2.200. Majoritatea migranților nu ajung pe teritoriul Uniunii Europene în Italia sau Malta, ci în Grecia și Spania.  

Cotele ar putea să fie o bucurie pentru traficanții de persoane  

Susținătorii politicii dure a lui Salvini argumentează că acest curs a avut un efect de descurajare deopotrivă pentru migranți și pentru traficanții de persoane care îi aduc pe aceștia în Europa. Ce se va întâmpla după introducerea cotelor obligatorii? Își vor risca viața mai mulți oameni în încercarea de a traversa Marea Mediterană pe ambarcațiuni precare? Vor muri mai mulți înecați pentru că nu pot fi salvați toți? Nu ar trebui să organizeze UE din nou o misiune maritimă pentru a-i salva pe migranții aflați în pericol? Miniștrii de interne din statele UE care s-au întâlnit la Malta nu au răspuns la aceste întrebări. Dar e necesar să se găsească răspunsuri.

În octombrie urmează să fie convinse între 12 și 15 state comunitare să-și asume noul regulament temporar privind cotele de distribuire a migranților naufragiați. Pentru ca acest obiectiv să fie atins, trebuie să fie clar că cei care nu primesc pe nimeni sunt obligați să aloce cel puțin un ajutor financiar sau să se arate solidari în alt mod. Dar acesta e doar un vis frumos al ministrului Seehofer. Pe moment, Germania oferă să preia 25% dintre migranții naufragiați, Franța 25% și Italia 10%. Cine îi primește pe ceilalți? Poate fi, oare, atât de greu? În cifre, e vorba de câteva zeci de persoane pe an! Nu e vorba încă nici de o soluție permanentă pentru zecile de mii de migranți care ajung în Europa pe ruta terestră, nici de o reformă a sistemului european de azil.