Franța, trebuie să stăm de vorbă!

În cei 70 de ani de existență, NATO a tot trecut printr-o criză politică sau alta. Alianța a reușit mereu să depăşească disputele privind rolul și sarcinile sale, despre solidaritate și finanțare. Sau, ca la sfârșitul Războiului Rece, când s-a reinventat. La final, a existat mereu convingerea că alianța de securitate este în continuare importantă pentru interesele membrilor ei.

Din această perspectivă, Alianța Nord-Atlantică poate fi considerată un "model de succes" - așa cum a descris-o ministrul german de Externe. Iar acest model de succes trebuie și păstrat, deoarece fără parteneriatul transatlantic nu sunt de conceput, pe termen lung, nici securitatea Europei, nici cea a SUA. În urmă cu 50 de ani, lupta pentru putere în NATO, dintre Franța și SUA, a afectat negativ alianța. Acum 25 de ani, s-a discutat virulent despre necesitatea menținerii NATO după prăbușirea Pactului de la Varșovia. În urmă cu 15 ani, alianța a fost divizată de războiul din Irak pornit de președintele american George W. Bush. Lista ar putea continua.

Azi, relațiile din NATO sunt marcate de adânca neîncredere dintre America lui Donald Trump și majoritatea partenerilor europeni. Trump a fost primul care a contestat alianța, pe care o consideră prea scumpă pentru țara sa. Între timp, el pare să realizeze mai bine că promisiunea SUA de a rămâne în NATO este utilă țării sale, pentru că îi leagă pe europeni de Washington. Critica formulată de președintele Franţei, Emmanuel Macron, cum că NATO ar fi în moarte clinică, este expresia unei adânci frustrări. Macron simte că europenii performează sub posibilitățile lor și se lasă în mod nenecesar împinși încolo și încoace de președintele american.

Dialogul ca ieșire din criză?

Diplomații de la sediul central al NATO sunt deranjați de criticile drastice venite de la Paris, dar americanii le-au înțeles: "Uneori este nevoie de nuia. Acum trebuie să stăm de vorbă." Astfel a rezumat ambasadoarea americană la NATO, Kay Bailey Hutchison, reacția la afirmațiile lui Macron. Dialogul despre coordonarea politică mai bună în cadrul NATO poate să înceapă.

Încă o dată. Relațiile dintre partenerii transatlantici au tot fost dezbătute și reformate. În acest sens, Emmanuel Macron a procedat corect prin criticile sale aspre. Un provocator distructiv ca Donald Trump trebuie la rândul său provocat, pentru a obține de la el reacția dorită. Nu este clar însă cât de sustenabilă este abordarea președintelui Macron. Mâine sau poimâine, Donald Trump și-ar putea din nou schimba abrupt părerea. Un exemplu: mai întâi a spus că va distruge economic Turcia, țară membră a NATO, după invazia ilegală a acestei țări în nordul Siriei. Doar câteva zile mai târziu, Trump și președintele turc Erdogan erau însă din nou prietenii cei mai buni, care cooperează acum cu Rusia în nordul Siriei.

Președintele francez are cel puțin parțial dreptate când susține că europenii trebuie să facă mai mult pentru propria securitate, întrucât nu se pot baza prea mult pe America sub Trump. Este un lucru cu care sunt de acord și diplomații de la NATO. Dar ce urmează? O alianță militară europeană? Înarmarea națiunilor europene? Ar fi un drum lung. Europenii sunt nevoiți încă multă vreme să se bazeze pe superputerea militară care este SUA. Scutul de protecție nuclear, oferit de SUA, nu va putea fi înlocuit vreodată.

Rămâne deci ca europenii să strângă rândurile și să spere că Donald Trump nu va fi chiar el cel care va pune capăt alianţei NATO. Ceea ce nu este total exclus. La viitoarele sale atacuri verbale la adresa structurilor NATO și, în principiu, la adresa SUA, președintele Franței ar trebui să încerce să găsească în prealabil aliați. Ar trebui să aibă de partea sa cel puțin guvernul german, unul, să admitem, ezitant și letargic. Inițiativa ar avea astfel mai multă greutate și ar ajuta la evitarea iritațiilor în rândul altor membri europeni ai NATO.