Fără măsură
29 septembrie 2018Nu, aceasta nu este o vizită de stat ca oricare alta. Evident, preşedintele Germaniei şi guvernul federal au sperat să prelungească cu ajutorul pompei şi fastului timidul dezgheţ din relaţiile germano-tuce. Banchetul de stat şi onorurile militare au fost pe gustul preşedintelui turc Erdogan, dar semnalul transmis simpatizanţilor săi din Turcia rămâne acelaşi, neschimbat de luni şi ani: Nu acceptăm nimic din partea germanilor, fiindcă guvernul de la Berlin protejează duşmani ai Turciei.
Cadou din partea oaspetelui: o listă cu expulzări
În săptămâna în care Erdogan s-a deplasat la Berlin, Turcia a prezentat germanilor o listă cu oameni pe care aceştia sunt rugaţi să-i extrădeze, între ei numărându-se şi jurnalistul critic Can Dündar, care trăieşte în exil în Germania. Desigur, Erdogan îl acuză pe Dündar de spionaj şi propagandă. Este o neruşinare grotescă. Partea turcă a ameninţat deschis că va contramanda conferinţa de presă comună cu cancelara Merkel dacă printre participanţi se va număra şi Dündar. În centrul Berlinului, în cancelaria lui Merkel. Dündar a cedat în cele din urmă pentru a nu lăsa lucrurile să escaladeze. Autocratul de la Bosfor stabileşte el cine îi pune ce întrebare la Berlin. E de neînchipuit!
Populaţia împotriva unei vizite de stat
În pofida stării de spirit clare a populaţiei germane, guvernul federal şi preşedinţia au planificat această vizită de stat. În ultima vreme s-a vorbit mult despre o reorientare a politicii externe germane, cu accent pe apărarea intereselor în detrimentul romantismului şi idealurilor politice. Dar încontro va duce acest drum şi cât de clar şi de raţional va fi el - aceasta nu pare să se fi stabilit încă. Populaţia are o părere clară despre Turcia şi Erdogan, după cum atestă toate sondajele: dialogul şi contactele bilaterale sunt binevenite, dar cu păstrarea distanţei cuvenite. În acest context, este cam nesatisfăcător cum a tratat Angela Merkel afrontul reprezentat de lista cu expulzările cerute de partea turcă. Ea a reacţionat defensiv, a încercat să minimalizeze, aşa cum face adesea când chestiunile devin brizante. Vom analiza asta, a declarat cancelara. Iar în seara zilei în care s-a relatat pentru prima dată despre această listă, fără ca vreun membru al delegaţiei turce să dezmintă existenţa ei, Erdogan a stat la masă cu preşedintele Germaniei. Ceva greu de suportat.
Un oraş paralizat pentru Erdogan
Pe străzile Berlinului oamenii s-au arătat consternaţi de efortul depus pentru asigurarea în bune condiţiuni a vizitei stăpânitorului de la Ankara: lunetişti postaţi pe acoperişuri în jurul Cancelariei Federale şi a hotelului Adlon şi o sumedenie de străzi blocate. Aşa ceva s-a mai văzut doar la vizita câte unui preşedinte al SUA, a reginei Marii Britannii sau a Papei. Toate acestea - conferinţă de presă, dineu de stat, aparat de securitate masiv - te fac să te întrebi: oare n-ar fi fost posibilă o vizită de stat în condiţii ceva mai modeste?
Există numeroase teme de discuţii serioase între Erdogan şi Merkel, între Germania şi Turcia. Pe moment Erdogan are nevoie de germani din cauza economiei care şchioapătă. Poate că are mai multă nevoie el de germani decât viceversa. Se poate spune clar, ţinând cont numai de interese, că ar fi fost mai nimerită o vizită de lucru foarte concentrată. Protocolul unei vizite de stat nu poate anula distanţa gravă existentă în relaţiile bilaterale. Aceasta răzbate clar şi din fotografiile cu preşedintele federal avându-l alături pe şeful statului turc. Păcat, şansa a fost ratată.