Haosul generat de Brexit nu-i ajută pe laburiști
5 mai 2018Ziua de după alegerile comunale din Marea Britanie ar fi putut să fie una foarte frumoasă pentru laburiști în multe localități britanice. Nici nu aveau premise mai bune: un guvern foarte divizat, care nu pare în stare să adopte o linie comună în strategia de părăsire a UE. O premieră Theresa May nepopulară și de multe ori aparent neajutorată, care din două în două săptămâni pare să mai piardă din cabinetul ei câte un ministru important - în urmă cu câteva zile a demisionat șefa de la Interne, Amber Rudd. Iar alegerile au avut loc mai ales în orașele unde Partidul Laburist are prin tradiție șansa unui rezultat electoral bun.
Dar rezultatul obținut până la urmă a fost unul dezamăgitor. Nu au pierdut prea mult, dar nici nu au câștigat nimic. Laburiștii sperau într-o schimbare de orientare a electoratului, după ce au petrecut deja opt ani în opoziție; sperau măcar să obțină victorii în câteva orașe mari. Dar laburiștii nu au câștigat aproape niciun mandat nou. Iar discută activiștii formațiunii pe Twitter dacă partidul ar trebui să continue sub conducerea lui Jeremy Corbyn. La alegerile comunale este vorba desigur de probleme locale concrete precum: starea proastă a drumurilor, salubrizare și drumuri pentru bicicliști. Dar și marea politică joacă în paralel un rol deloc de neglijat. Iar eșecul Partidului Laburist este clar, mai ales în ceea ce privește Brexit.
Un curs ezitant și incoerent
Să descriem strategia de Brexit a lui Jeremy Corbyn drept ezitantă ar fi încă aproape un compliment: el ar vrea să păstreze toate avantajele apartenenței la UE, dar să nu mai respecte regulile pieței comune și ale uniunii vamale. Să nu mai plătească un cent la bugetul comunitar, dar să beneficieze pe mai departe de avantaje. Cine vinde o astfel de direcție de partid, își minte de fapt alegătorii: Bruxellesul nu va accepta niciodată așa ceva, nu e nevoie să fi expert în Brexit ca să-ți dai seama de lipsa de onestitate a acestei poziții.
Tocmai în marile orașe britanice, o poziție clară favorabilă UE ar fi avut șanse bune în fața alegătorilor. În marile așezări britanice trăiesc mulți dintre cei așa-numiți "Remainer", cei care susţin rămânerea în UE, cei care nu vor să vadă nicio barieră politico-economică între Insulă și Continent. De eșecul laburiștilor profită mai ales liberal-democrații: ei solicită un al doilea referendum, o șansă pentru a renunța cu totul la Brexit. Că UE a jucat un rol în alegerile regionale britanice o dovedește și rezultatul partidului naționalist UKIP, cel care a inventat practic Brexitul: formațiunea aproape a dispărut din peisaj, abia dacă și-a mai păstrat câțiva reprezentanți în consiliile locale.
Faptul că Partidul Laburist se codește să adopte o poziție mai clară are legătură mai ales cu șeful formațiunii Jeremy Corbyn, care crede că UE este o trupă de capitaliști neoliberali, chiar dacă refuză să admită acest lucru în public. Pentru că programul său politic bazat pe dreptate socială este autentic, el a reușit să atragă mulți tineri la ultimele alegeri generale. Dar când vine vorba de Europa, Corbyn are o părere opusă tineretului britanic: dacă s-ar vota din nou în 2021, atunci tabăra pro-Brexit nu ar mai avea nicio șansă, cred tinerii pro-europeni, având în vedere că susținerea pentru UE este foarte clară în rândul generației tinere.
A doua problemă a laburiștilor sunt fostele regiuni industriale din nordul Angliei, așa-numitele "heartlands": aici trăiesc alegătorii tradiționali ai laburiștilor, care se simt abandonați și care au votat din frustrare pentru Brexit. Partidul Laburist încearcă fără succes să facă un șpagat între această bază electorală tradițională și tineretul pro-european urban.
Speranțe de reorientare în fruntea partidului
În rândul laburiștilor și în mișcarea sindicală, mulți pro-europeni speră că liderii formațiunii se vor reorienta și vor adopta o poziție mai clară. Pentru că multe din drepturile lucrătorilor britanici sunt protejate de UE - un motiv major pentru care majoritatea deputaților laburiști din Camera Comunelor sprijină rămânerea în UE a Regatului Unit.
Sondajele de opinie recente arată că unii din cei care au votat pentru Brexit și-ar regreta acum alegerea. Dar atmosfera din țară nu este încă de ajuns de covârșitoare pentru a renunța la Brexit. Laburiștii ar trebui să dea dovadă de curaj și să-i asculte pe pro-europeni, în loc să aștepte mereu după sondaje de opinie mai clare. Conducerea partidului trebuie să-și formuleze fără echivoc pozițiile, nu doar să facă promisiuni vagi. Creșterea economică a Marii Britanii este acum cea mai scăzută în rândul țărilor din UE. Iar Brexit va avea efecte negative suplimentare asupra economiei britanice, după cum avertizează majoritatea economiștilor.
Laburiștii ar trebui să facă o opoziție fermă față de cursul unui Brexit dur avut în vedere de guvernul May. Sau să ceară cu voce tare un al doilea referendum, prin care Brexitul ar putea fi chiar oprit. Sau să militeze pentru rămânerea în uniunea vamală măcar, cu acceptarea compromisurilor pe care partea britanică le va avea de suportat prin luarea acestei deciziii. Căci fără un Brexit judicios, nu poate fi vorba de dreptate socială în Marea Britanie.
Autor: Birgit Maaß / OS