Următorul front: Libia

Să începem cu vestea bună: cele aproape 10.000 de atacuri aeriene sunt eficiente. Coaliţia împotriva Statului Islamic a reuşit să recâştige mare parte din terenul pierdut în Irak şi Siria şi - chiar mai important - a redobândit controlul asupra oraşelor Tikrit şi Ramadi din Irak sau Kobane de la graniţa turco-siriană. Eforturile se concentrează acum pe revenirea la normalitate, pe îndepărtarea minelor, pe asigurarea terenurilor, pe ridicarea de noi şcoli.

Există însă şi o veste proastă: dacă actuala coaliţie vrea să elimine definitiv organizaţia teroristă, atunci trebuie să se concentreze şi mai mult pe Libia.

În aşteptarea guvernului de uniune naţională

În mod sigur, strategia coaliţiei nu este perfectă: lipsesc, de exemplu, trupele de sol. Iar realitatea de pe teren este atât de complexă, cu precădere în Siria, încât statele implicate sunt foarte departe de a declara: "Mission accomplished". Dar combinaţia de atacuri aeriene şi trupe de sol formate din localnici - instruiţi de membrii alianţei - funcţionează atât de bine încât mulţi dintre fundamentaliştii SI se retrag spre Libia. Acolo găsesc un haos şi mai profund, ceea ce le convine de minune. În plus, mai beneficiază de resurse financiare bogate, provenite mai ales din traficul de persoane. Şi, dacă vor continua aşa, atunci vor prelua şi controlul asupra uriaşelor resurse de petrol.

Planul oficial al coaliţiei este constituirea rapidă a unui guvern de uniune naţională în Libia, pentru a contracara fragmentarea letală a ţării. Secretarul de Stat al SUA John Kerry s-a declarat optimist, la Roma, în privinţa constituirii unui guvern stabil la Tripoli. În culise însă, britanicii, italienii şi alţii discută deja despre o operaţiune militară. Nu mai au altă opţiune.

Fie că se alege varianta susţinerii unui guvern de unitate naţională sau se optează pentru protecţia Naţiunilor Unite, combatarea efectivă a Statului Islamic în Libia nu va funcţiona decât cu o reţetă asemănătoare celei folosite în Siria şi Irak. Situaţia complexă din Libia ar putea duce la o nouă provocare: nu există o armată unitară, grupările se distanţează tot mai puternic şi nici infrastructura locală nu permite coaliţiei să construiască baze solide.

Implicare mai mare pentru Europa

Nici ignoranţa nu este o alternativă. Situaţia din Libia ar putea periclita şi mai serios Europa decât a făcut-o deja Siria. Ce reprezintă circa 17 milioane de potenţiali refugiaţi de război din Siria comparativ cu continentul african, unde trăiesc peste un miliard de oameni? Libia este deja poarta de acces a celor care se refugiază din calea sărăciei crunte, a războiului sau a dictatorilor. Odată cu venirea primăverii, bărcile pneumatice pline de imigranţi vor pleca din nou de pe coastele libiene.

Altfel spus: indiferent dacă la Tripoli se va instala sau nu un guvern de unitate naţională, coaliţia va trebuie să deschidă un al doilea front militar în lupta împotrva Statului Islamic. Este un plan pe care nu l-au mai ascuns miniştrii de Externe reuniţi la Roma. Cetăţenilor din multe state ale coaliţiei, în special germanilor, situaţia nu le va fi deloc pe plac. Dar intervenţiile de până acum din Irak şi Siria au dovedit că eforturile diplomatice trebuie dublate din păcate şi de acţiuni militare. Altfel, Statul Islamic nu va putea fi învins.