NU înseamnă NU!

Când s-au căsătorit părinţii mei, în anii '80, rigida morală sexuală dispăruse atât din societate cât şi din dormitoarele cuplurilor emancipate. Teoretic. Practic însă, până în 1997, tatăl meu ar fi putut să o violeze pe mama mea şi ar fi scăpat nepedepsit, pentru că violul în cadrul căsătoriei nu constituia un motiv de condamnare.

Până în urmă cu câteva săptămâni, în Germania funcţiona încă o "legislaţie de Ev Mediu", care de abia prin reforma actuală transformă orice acţiune de natură sexuală fără acordul explicit al părţilor într-o infracţiune condamnabilă. Pentru a o cita pe o tânără activistă online: chiar şi ieri puteam fi violată de un bărbat, care nu ar fi comis nici o infracţiune, pentru că eu doar aş fi plâns şi l-aş fi implorat să înceteze, că mă doare. Nu, în Germania un viol era considerat un viol doar dacă victima se apăra, sau dacă bărbatul apela la violenţă sau ameninţări. O afirmaţie de genul: "Nu, nu vreau, lasă-mă o dată în pace, este corpul meu", nu era deajuns în vechea legislaţie.

În sfârşit, a venit schimbarea. Acum, după ce juriste şi militante pentru drepturile femeilor au luptat ani buni, Bundestagul a acceptat să legalizeze principiul "Nu înseamnă nu!", în codul penal, la infracţiunile privitoare la viaţa sexuală. Concret, atunci când un bărbat (cel mai adesea, bărbaţii sunt agresorii) ignoră voinţa victimei, atunci săvârşeşte o infracţiune. Nu mai sunt acceptate nici - să zicem - pipăitul sânilor sau al părţilor intime de către necunoscuţi pe stradă sau în mijloacele de transport. Şi pipăitul fără acordul celei vizate devine infracţiune.

Reforma este o "piatră de hotar"

Nu totul este însă acceptabil în noua legislaţie: legătura directă cu dreptul de azil. O condamnare poate accelera procesul de expulzare şi asta nu este bine. Există juriste care consideră măsurile ca fiind exagerate.

Cu toate acestea, era necesar ca şi legiuitorii să înţeleagă că infracţiunile sexuale şi imaginea familiei, precum şi rolurile în societate, aşa cum erau ele stabilite în paragrafele legislative, sunt de mult depăşite. Reforma este o "piatră de hotar", o schimbare de paradigmă de mult necesară.

Şi dacă ar fi să am cândva o fiică, atunci sper ca pentru ea să fie absolut normal să spună "nu", iar cei care îi ignoră voinţa să fie pedepsiţi fără drept de apel. Sper ca ea să trăiască într-o societate în care dreptul femeilor de a-și decide singure viaţa sexuală să fie absolut firesc, întocmai ca şi salarii egale pentru aceiaşi muncă, indiferent de gen, sau concediul maternal sau parental.

Este însă trist că am avut nevoie de noaptea de revelion din Köln şi de gustul amar al rasismului şi islamofobiei pentru a readuce în dezbaterea publică infracţiunile cu tentă sexuală.

La final, un mesaj adresat bărbaţilor care vor striga din coloanele ziarelor şi microfoanele studiorilor de radio sau televiziune că statul intră şi în dormitoarele cetăţenilor săi. Nu vă panicaţi! Prezumţia de nevinovăţia şi probele rămân elemente de bază în justiţie. Aici nu se va schimba nimic, dar absolut nimic.