O agresivitate greu de acceptat

Turcia dezminte: relatările privind victime civile ca urmare a invaziei turceşti în nordul Siriei, în enclava Afrin, controlată de kurzi, nu sunt decât "propagandă neagră", datorată Oficiului sirian pentru drepturile omului, cu sediul la Londra. Au fost ucişi doar luptători înarmaţi în timpul raidurilor aeriene turceşti, asigură Ankara. Ţinta exclusivă sunt "teroriştii".

Mitul războiului purtat corect este unul dintre cele mai răsuflate pe fundalul violenţei care s-a abătut asupra Siriei în ultimii şapte ani. Al doilea mit este şi mai străveziu: chipurile miliţiile YPG sunt alcătuite exclusiv din terorişti. Este adevărat, luptătorii YPG sunt apropiaţi de organizaţia kurdă PKK, o entitate considerată teroristă şi în Turcia şi în UE. Dar PKK şi YPG nu sunt identice. În plus, miliţiile YPG nu au atacat Turcia. Rachetele lansate acum de YPG spre ţinte din Anatolia sunt o ripostă la atacul turcesc în ţara vecină.

O masă de manevră

De o sută de ani kurzii sunt o masă de manevră în marea politică internaţională. Cel mai recent capitol privind tratatmentul cinic la care sunt supuşi a fost scris în timpul războiului din Siria, în care kurzii s-au dovedit a fi cei mai eficienţi adversari ai grupărilor jihadiste cum ar fi "Statul Islamic" şi nu numai. Kurzii, sprijiniţi şi înarmaţi de SUA, au contribuit decisiv la alungarea luptătorilor SI din nordul Siriei. Lupta pentru recucerirea oraşului Kobane din nordul Siriei, controlat temporar în 2014 de SI, nu ar fi avut sorţi de izbândă fără luptătorii kurzi. Kurzii au combătut SI şi în Irak, salvând între altele vieţile a mii de refugiaţi yazidi.

Desigur, regiunea din nordul Siriei controlată de kurzi nu este un exemplu de democraţie. Dar ţinând cont de situaţia regiunii, este cu mult peste teritoriile dominate de alţi potentaţi seculari sau religioşi.

Calculul diverselor tabere

Este cu atât mai ruşinos că poporul kurd este o dată în plus lăsat baltă. Americanii, care i-au înarmat pe kurzi şi care intenţionează să alcătuiască o trupă de grăniceri compusă din 30.000 de luptători kurzi pentru a preîntâmpina o eventuală reîntoarcere a SI, nu spun nimic despre invazia turcească. Evident, ei se tem de un conflict cu Turcia care le este aliată în NATO şi împreună cu care urmăresc acelaşi obiectiv: sfârşitul politic al lui Bashar al-Assad. În acest scop, Washingtonul pare dispus să-i sacrifice pe kurzi.

Nu este clar dacă Rusia şi-a retras trupele din regiunea Afrin, aşa cum s-a relatat din diverse surse. Ministrul rus de Externe, Lavrov, a dezminţit această ştire. Sigur este doar că tensiunile crescânde dintre cei doi parteneri de alianţă, Turcia şi SUA, sunt convenabile din perspectiva Moscovei. Convenabil este mai ales faptul că se poate pune la îndoială, întemeiat, loialitatea Washingtonului faţă de aliaţii săi, în cazul de faţă kurzii. Aceasta întăreşte indirect prestigiul Rusiei.

Şi în Europa criticile sunt mai degrabă reţinute. Numai ministrul francez de Externe, Jean-Yves le Drian, a fost mai vocal, cerând o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Guvernul german a manifestat reţinere, alegând să nu comenteze nici ştirea că turcii folosesc în ofensiva lor şi tancuri Leopard-2 de provenienţă germană.

Un partner agresiv şi imprevizibil

Tăcerea occidentului este o ruşine. Şi este riscantă fiindcă dă mână liberă unui guvern care aplică şi în interior şi în exterior o agendă extrem de agresivă. Potrivit presei din Turcia, Ankara a reacţionat la criticile vizând campania militară în ţara vecină cu arestrea a aproximativ 30 de persoane.

Trebuie luat la cunoştinţă că guvernul Erdogan îşi continuă politica externă agresivă, cu ţinte schimbate. Mai întâi împotriva Rusiei, apoi împotriva Israelului, a SUA şi, pentru multe luni în şir, împotriva Germaniei. Acum a venit rândul kurzilor din Siria, doar că războiul nu mai este unul verbal. Guvernul turc a devenit aproape imprevizibil. Poate fi acesta un partener de încredere?

Autor: Kersten Knipp/ia