Obama europeanul?

De unde vine interesul brusc pentru Europa, se va întreba unul sau altul. Pe bună dreptate, căci multă vreme americanii au preferat să ocolească Bruxelles-ul, privind Uniunea Europeană cel mult cu un zâmbet obosit. Deocamdată însă, preşedintele Statelor Unite se arată îngrijorat cu privire la unitatea familiei europene şi îi îndeamnă pe britanici să nu întoarcă spatele UE. Dacă prin acest apel public, Obama şi-a făcut un bine, rămâne de văzut. Euroscepticii britanici l-au criticat deja pentru amestec.

Că nu-şi poate imagina o Uniunea Europeană fără britanici, Obama a spus-o în repetate rânduri. Dar nicicând până acum nu s-a pronunţat oficial atât de limpede. A devenit Obama dintr-o dată un european convins? A înţeles el cât de importantă e o Europă unită şi puternică, în contextul acutizării crizelor la nivel mondial? În parte da. Cealaltă parte de adevăr e că Obama urmăreşte şi interesele proprii ale ţării sale.

Teama lui Obama

În cel de-al Doilea Război Mondial, americanii şi britanicii au fost aliaţi militari de nădejde. Şi în deceniile următoare, SUA se puteau baza pe sprijinul armatei britanice, chiar dacă forţele acesteia s-au mai diminuat. Acum însă la Washington domenşte teama ca rolul Marii Britanii - slăbită mult militar şi paralizată de problemele sale interne - să scadă considerabil în Europa, fiind ocupat de Germania şi Franţa.

Aceasta e tendinţa. Politica de austeritate a Londrei din ultimii ani a limitat serios capacitatea de intervenţie a armatei britanice. O dovadă recentă o reprezintă reducerea drastică a operaţiunilor miltiare contra "Statului Islamic" în Irak. Nici în confruntarea cu Moscova, în contextul crizei din Ucraina, britanicii nu s-au prea implicat. În schimb, tot mai mult se vede Germania. Acelaşi lucru e valabil şi pentru managementul de criză privind Grecia.

Dacă, pe vremea premierilor Margaret Thatcher şi Tony Blair, Marea Britanie juca in rol important în Europa şi în lume, cu actualul şef de guvern, David Cameron, acţionează sub posibilităţi. Cameron îşi epuizează forţele pe scena politicii interne. Încă mai trebuie gestionate consecinţele crizei financiare, apoi ţara se află în faţa unui referendum privind rămânerea în UE. Acesta va avea loc în 2016 sau 2017, fiind de aşteptat o amplificare a forţelor naţionaliste. Aceste probleme vlăguiesc guvernul, acesta nemaigăsind forţa necesară pentru a avea un cuvânt greu de spus la nivel internaţional. Când Parlamentul de la Londra a respins intervenţia aviaţiei britanice contra poziţiilor "Statului Islamic" din Siria, aceasta a însemnat pentru mulţi observatori la Washington părăsirea totală a rolului pe care Londra l-a jucat în trecut.

Iată de ce Barack Obama pledează deschis pentru rămânerea Londrei în UE. În caz contrar, Marea Britanie, ca aliat al SUA, ar pierde din valoare. Mai ales în ce priveşte Europa.

Un important cap de pod

Marea Britanie este pentru SUA un important cap de pod spre Europa. Este o ţară cu care americanii împart multe interese comune. Britanicii sunt cei care s-au implicat pentru o politică angajată, intervenţionistă de externe şi securitate. Şi tot ei, armonizându-se cu SUA, au pledat pentru liberalizarea pieţelor europene şi a comerţului mondial. În acest sens, statul insular este "cel mai bun partener" pentru SUA, a spus Obama.

Aşadar nu-i de mirare că liderul de la Washington nu vrea să piardă un astfel de bun partener. Preşedintele SUA şi-ar dori ca, în continuare, cu britanicii să efectueze operaţiunile militare în zonele de criză din lume. Căci germanii sunt consideraţi, în chestiuni militare, pe mai departe drept prea complicaţi. Iar în ce-i priveşte pe francezi, deşi în ultima vreme s-au arătat dornici să coopereze, americanii nu au încă încredere deplină că situaţia va rămâne aşa. Iată de ce ştirea că Londra intenţionează să suplimenteze uşor bugetul înarmării, redus considerabil, şi că ar putea până la urmă să aprobe intervenţii militare în Siria, a fost primită pozitiv la Washington.

Dar chiar şi în cazul în care premierul Cameron va reuşi să-i convingă pe britanici să rămână în UE, se va încetini doar pierderea rolului Marii Britanii şi nu se vor schimba mişcările tectonice privind raporturile de putere în Europa. Acestea indică o altă ţară în centrul atenţiei: Germania.