Pauză de gândire pentru Premiul Nobel
4 mai 2018S-a întâmplat într-adevăr: Academia Suedeză nu va decerna în 2018 Premiul Nobel pentru Literatură. Totul va fi amânat pe anul viitor. Regulamentul o permite: au existat şapte excepţii de acest fel, ultima dată în 1949, când Academia a considerat că nu există un candidat demn de acest premiu, a cărui operă să corespundă idealurilor literare şi morale formulate de Alfred Nobel în testamentul său succint. La fel de des, Nobelul pentru literatură nu a fost decernat în urma unor împrejurări dificile - spre exemplu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
S-ar putea să fie desemnaţi doi câştigători în 2019
În acest an, Academia însăşi a considerat că nu e demnă să nominalizeze candidaţi şi să anunţe în toamnă câştigătorul. Pentru lumea literară e o pierdere grea, chiar dacă s-ar putea să fie desemnaţi doi scriitori în 2019. În joia de deschidere a Târgului de Carte de la Frankfurt din această toamnă, chipurile iubitorilor de literatură vor fi mai degrabă triste, va lipsi marea bucurie care izbucneşte an de an la una dintre edituri când se anunţă numele laureatului premiului Nobel prin Livestream-ul Academiei Suedeze. Din 1901, Premiul Nobel pentru Literatură e decernat pe 10 decembrie, când se comemorează moartea lui Alfred Nobel.
Chiar trebuie să se ocupe Academia Suedeză - după un scandal de corupţie şi hărţuire sexuală - atât de intens de ea însăşi, încât să amâne premiul? S-ar putea ca Philip Roth, care se numără de mulţi ani printre candidaţi şi se apropie de vârsta de 90 de ani, să nici nu mai fie în viaţă când se va decerna următorul Nobel. Cât de nedreaptă ar putea să fie amânarea premiului pentru unii dintre scriitorii care îl merită!
Dar Academia nu a avut de ales. A ajuns într-un impas - şi din punct de vedere procedural. Doar zece din cei 18 membri au rămas în comitetul căruia îi revine sarcina de a nominaliza candidaţii. Membrii care l-au părăsit fuseseră numiţi, de fapt, pentru tot restul vieţii. În aceste condiţii, comitetul nu mai poate lua decizii. Bâjbâie prin ceaţă din punct de vedere juridic. Va dura până când se clarifică modul în care poate fi limitată perioada de apartenenţă la Academie sau cât de departe merge dreptul regelui Suediei de a face propuneri pentru Academie. Carl XVI. Gustaf a pledat pentru reforme în "Sfântul Gral" al literaturii.
Poate fi recâştigată încrederea?
Mult mai importantă decât toate aceste probleme organizatorice şi juridice e întrebarea dacă poate fi recâştigată încrederea lumii literare în Academie şi în deciziile ei - pentru că la asta speră să ajungă prin amânarea premiului. De decenii există voci care solicită desfiinţarea Premiului Nobel pentru Literatură, argumentând că nu se mai potriveşte cu lumea modernă, că peisajul literar e atât de larg şi variat că e absurdă decernarea unui premiu atât de important, dotat cu o sumă atât de mare. Criticii susţin că laureaţii premiului provin prea des din Europa şi că s-a ajuns la alegeri eronate - în acest context sunt menţionaţi Dario Fo, Elfriede Jelinek sau Bob Dylan. Premiul şi întregul procedeu ar reprezenta spiritul secolului 19: secretos, patriarhal, lipsit de transparenţă.
Academia Suedeză are nevoie de reforme, trebuie clarificat la nivel juridic cum se poate proceda. Membrii ei trebuie să participe la dezbaterile publice. Scandalul din jurul lui Jean-Claude Arnault, soţul Katarinei Frostenson, care a părăsit între timp Academia, a devenit o parte a dezbaterii #MeToo. Onorabila instituţie va trebuie să devină mai transparentă, mai abordabilă şi flexibilă. Alegerile propriu-zise pot să rămână neatinse de aceste evoluţii, atâta timp cât numele candidaţilor nu sunt dezvăluite prea devreme - există o suspiciune în acest sens, tot împotriva lui Arnault. E un act criminal, printre altele pentru că falsifică pariuri.
Premiul în sine nu a suferit. El trebuie să fie păstrat, ca un far care luminează întreaga lume literară. O sărbătoare anuală - nu doar pentru autorii câştigători, ci şi pentru edituri şi iubitori ai literaturii. A suferit Academia Suedeză, care trebuie să se reînnoiască pentru a-şi reface prestigiul. Acum, când întreaga lume priveşte spre Stockholm, poate să reuşească. Chiar dacă trebuie să schimbe sau chiar să renunţe la nişte regulamente din vremuri de mult apuse.
Autoare: Sabine Peschel (das)