Comentariu: Religie și reculegere în vreme de corona

Cea mai scurtă definiție a religiei este întrerupere. O vorbă mare. Teologul catolic Johann Baptist Metz (1928-2019) a preluat-o cu decenii în urmă de la filozoful Sören Kierkegaard (1813-1855). Metz, marele ctitor al noii teologii politice, lega de aceasta nădejdea celor aflați în suferința lumii precum și avertismentul adresat unei religii prea laicizate dispusă să continue pe aceeași cale. Nu vă aranjați prea confortabil cu Dumnezeul vostru. Întrerupeți. Reculegeți-vă.

Și acum iată că lumea trece prin experiența întreruperii. Indiferent de granițe și de-a curmezișul tuturor societăților. Fiindcă noul coronavirus nu cunoaște opreliște. COVID-19 este o pandemie, o amenințare globală. Lumea s-a oprit în loc și se teme. Este ceva neobișnuit. Fiindcă, atunci când sute de mii de oameni mureau de foame în Africa sau erupea un vulcan în Islanda sau un tsunami provoca în Asia moarte și suferință, cea mai mare parte a omenirii putea urmări medial de la distanță incidentele. Acele timpuri au trecut. Corona îi vizează pe toți.

Corona devine și o chestiune religioasă, una spirituală. Durere, doliu, dubii, mânie. În calitate de om credincios trebuie să suporți mai întâi că este posibil așa ceva în creația lui Dumnezeu. Fiindcă unii sau alții văd în coronavirus o pedeapsă divină. Dar de aici reiese mai degrabă o imagine trunchiată despre divinitate.

Întrerupere pentru creștini, evrei și musulmani

În aceste zile corona devine o întrerupere. Creștinii din întreaga lume traversează săptămâna patimilor și se îndreaptă spre sărbătoarea patimilor, morții și învierii lui Iisus. Pentru evrei miercuri a început Pessach, sărbătoarea ieșirii din robia egipteană, a eliberării din sclavie. Iar în două săptămâni musulmanii se pregătesc de Ramadan. La toate aceste sărbători ale celor trei religii, oricât ar fi ele de diferite, este vorba și de o masă sărbătorească în sânul comunității. La evrei este seara de Seder, la creștini Cina cea de Taină din joia mare, la musulmani este întreruperea postului la lăsarea întunericului.

Și acum? Întrerupere. Limitare. În Israel evreii ultraortodocși opun rezistență normelor de carantină impuse de stat, în Arabia Saudită se discută despre suspendarea, în acest an, a pelerinajului la Mecca, programat să aibă loc de regulă vara. Oricât ar fi de greu de înțeles pentru unii, modul în care religiile abordează reglementările de combatere a pandemiei demonstrează și pozițiile lor față de imperativele modernității. De exemplu, în mozaism, șef-rabinii din întreaga lume au cerut într-un apel fără precedent, să se respecte reglementările naționale pentru combaterea coronavirusului.

Piața Sfântul Petru pustie este imaginea definitorie a pandemiei

De parte creștină, imaginea pandemiei este deja binecuvântarea dată de Papa Francisc la sfârșitul lunii martie. Bătrânul pontifex se roagă, îl imploră pe Dumnezeul său. În fața sa, piața pustie ca imagine a unei Rome pustii și pentru toate victimele și infectații care se luptă pentru a rămâne în viață.

Binecuvântarea "Urbi et orbi" este altminteri luată câteodatâ în derâdere fiindcă este și o dezlegare oficială de păcate. De această dată nu a mai clevetit nimeni nimic. Totul este mult prea grav, fiind vorba de însăși existența oamenilor.

Treaba devine mai serioasă și pentru oamenii credincioși. Pentru fiecare credincios corona devine o întrebare. Paștele în Germania sau Europa Centrală însemna anii trecuți pentru unii câteva zile libere și proteste împotriva închiderii discotecilor în vinerea mare. Pentru alții însemna întrerupere religioasă pentru marea poveste a lui Dumnezeu cu oamenii. Joia Mare cu sărbătoarea Cinei Celei de Taină, prima clipă a Bisericii. Vinerea Mare cu patimile și moartea înfiorătoare și rușinoasă a Mântuitorului pe cruce. Sâmbăta Mare, o zi dramatică și fără consolare, a absenței lui Dumnezeu, de trecere către ceva de-a dreptul incredibil: izbânda vieții, învierea lui Hristos, triumful său asupra morții.

Lumea este acum în Sâmbăta Mare - ce-i cu învierea?

Știm atât de multe, atât de multe sunt ritualizate. Clopote mute și focuri pascale, cântări de jale și texte liturgice mărețe, căutarea ouălor de Paște ascunse prin verdeață și binecuvântarea "Urbi et orbi". În vremea coronavirus totul e altfel. Prelați oficiază slujbe în fața camerelor de luat vederi, imaginile fiind transmise pe toate căile cu putință. Cine crede sau crede îndoindu-se va lua parte la aceste slujbe sau va căuta alte căi. Va da un înțeles spiritual mesei comune cu prieteni. Se va gândi din nou la textele sacre. Va îndrăzni să poarte discuții despre credință sau necredință.

Lumea e încremenită în această întrerupere. Și e încremenită, așa pare, în toiul Sâmbetei Mari, o zi fără consolare dincolo de orice perspectivă. Cifre noi și înfiorătoare în fiecare zi vizând victimele din Italia, Spania, SUA, Germania. Vieți curmate, disperare, durere profundă. Discursurile consolatoare de ani trecuți, cu care ne-am obișnuit cumva de Paște, nu vor fi de ajuns. Biserica are astăzi probabil mai mult semnele decât cuvintele.

Dar rămâne totuși vorba mare care este învierea. Acest cuvânt provocator și scandalos. Întrerupere. Mai ales în aceste zile.