Germania, republica paralizată - nevoia de un nou guvern
1 decembrie 2017Mai întâi a vorbit la telefon președintele Frank-Walter Steinmeier săptămâna aceasta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan. Apoi acesta din urmă a fost sunat și de cancelara Angela Merkel. Nu contează despre ce au vorbit, faptul că au vorbit a fost deja o știre neașteptată. Asta după ce relațiile bilaterale turco-germane sunt aproape înghețate de mai multe luni.
Și acum - să vorbim despre o nouă mare coaliție
Problema este că și Erdogan știe că puterea Angelei Merkel este pe moment limitată. Cancelara a stat de vorbă două ore joi seara cu șeful SPD Martin Schulz și cu cel al CSU Horst Seehofer la Palatul Bellevue, reședința președintelui federal. Acesta vrea să evite cu orice preț convocarea alegerilor anticipate și de aceea i-a chemat la negocieri pe liderii conservatori și social-democrat, în speranța că se vor înțelege pentru o nouă mare coaliție, în ciuda refuzului inițial al SPD și a dezamăgirii crunte în urma rezultatelor alegerilor generale din septembrie.
Este probabil să avem o nouă mare coaliție, după ce SPD este dispus acum să negocieze, chiar dacă toate opțiunile rămân deschise, inclusiv un guvern minoritar al CDU, tolerat de social-democrați. Dar s-ar putea să dureze până va fi format un nou executiv. Poate că negocierile se vor întinde până în martie, cum se așteaptă unii observatori. Să nu uităm că, până în urmă cu câteva săptămâni, SPD era total decis să intre în opoziție.
Erdogan, Trump, Macron
Cu Erdogan, Merkel a vorbit cu siguranță despre politica privind refugiații, precum și despre cetățeni germani aflați în detenție în Turcia. Acestea sunt doar două dintre problemele urgente dintre cele două țări. În Franța, președintele Emmanuel Macron așteaptă ca Germania să se pronunțe odată cu privire la planurile sale ample de reformare a UE și a zonei Euro. În acest timp, SUA fac presiuni brutale asupra aliaților (mai pot fi numiți așa?), pentru ca aceștia să sisteze la nevoie orice legături diplomatice cu Coreea de Nord. Iar ministrul de Externe german Sigmar Gabriel, de la SPD (chiar dacă tot cu rol temporar), a venit deja în întâmpinarea doleanței americane, anunțând retragerea unor angajați de la ambasada germană din Phenian.
Lipsă de încredere
Multe probleme presante, în timp ce la Berlin cele mai mari partide germane încearcă să găsească din nou o bază comună de lucru. Iar lipsa încrederii dintre ele este o mare problemă. Cu o figură de piatră, plin de mânie internă, Schulz a dezmințit vineri că ar fi deja dispus să negocieze formarea unei noi mari coaliții. Iar el a acuzat CDU că ar fi servit presei o astfel de "știre falsă". La nivel personal, relația dintre conservatori și SPD este momentan în pană.
O altă temă controversată - politica externă
Și extrem de grele vor fi și discuțiile legate de conținutul programului de guvernare. De exemplu Franța și Macron: SPD declară deschis că sprijină majorarea investițiilor de stat și ideea unei politici financiare comune în zona Euro - dar Merkel este foarte sceptică în aceste chestiuni. Va dura până când părțile vor cădea de acord aici. Și mai sunt și barierele din politica internă - cum mar fi politica din domeniul Sănătății.
Steinmeier are dreptate: fără alegeri anticipate
Un lucru este însă tot mai clar: președintele federal are dreptate când se opune convocării de alegeri anticipate și când încearcă practic să forțeze crearea unui nou guvern. La Berlin se guvernează în prezent cu forța redusă la jumătate. În ministere și la cancelaria federală, funcționarii nu știu la ce să se aștepte, ceea ce le reduce elanul. Iar autocrații și egotiștii de o parte și de alta a Atlanticului vorbesc altfel cu o cancelară ale cărei atribuții nu sunt la nivel maxim. Germania abia așteaptă să aibă un nou guvern. Fiecare zi contează.
Autor: Jens Thurau/os