Retragerea SUA din Siria ar fi o eroare
2 aprilie 2018Orice s-ar spune despre președintele SUA, Donald Trump, el se pricepe de minune să dea bătăi de cap observatorilor. Retragerea din Siria este cea mai recentă inițiativă a sa de politică externă, la doar câteva zile de la numirea lui John R. Bolton în funcția de consilier pentru Securitate Națională și a lui Mike Pompeo în fruntea Departamentului de Stat. Ambii politicieni nu s-au remarcat până acum tocmai ca apologeți ai unui curs reținut în politica externă americană. Dimpotrivă: amândoi se pronunță pentru impunerea robustă a intereselor americane în lume, la nevoie chiar cu ajutorul armatei. Cum se împacă atunci numirea lor cu ideea prezidențială de retragere a militarilor și instructorilor americani din Siria?
Se poate presupune, pe bună dreptate, că aceasta a fost mai degrabă o idee spontană, care nu trebuie obligatoriu să fie urmată de o retragere. Căci, dacă se va întâmpla așa, aceasta ar fi recunoașterea faptului că implicarea americană în Siria nu a prea dat rezultate - pentru a ne exprima în termeni diplomatici. Ar fi însă un pas decisiv în direcția unei diminuări substanțiale a influenței geopolitice americane în regiune și ar afecta grav Orientul Mijlociu - dar altfel decât în 2003, când în baza unor minciuni sfruntate, SUA au invadat Irakul, aruncând nu doar această țară într-o situație foarte nefericită.
Oportunități irosite
Ce-i drept, SUA nu au întreținut niciodată relații destinse cu regimul Assad. Casa Albă ar fi vrut să-i vadă alungați de la putere atât pe Assad tatăl, cât și pe fiul său. Unul din motive a fost și este apropierea acestora de Iran, principalul adversar al Americii în regiune. Un alt motiv îl reprezintă adversitatea regimului de la Damasc față de Israel, principalul aliat al Washingtonului în aceeași regiune.
Timp de șapte ani, SUA au depus eforturi pentru îndepărtarea măcelarului de oameni Assad junior, dar fără rezultat. Ar fi trebuit oare americanii să intervină mai masiv? Sau ar fi fost mai bine să nu se amestece deloc, desigur cu condiția să nu o facă nici celelalte puteri relevante: Rusia, Iran, Turcia, Arabia Saudită? Greu de spus. Rebeliunea împotriva lui Assad ar fi luat o altă turnură în condiții diferite.
Învingător ar fi Iranul
Un lucru este cert: o retragere a SUA în acest moment ar marca evoluțiile din următoarele decenii nu doar în Siria, ci în întreaga regiune. De așteptat ar fi o dominație a Rusiei, după toate probabilitățile exercitată discret. Și o dominație - mai puțin discretă probabil - a Iranului în vaste teritorii ale Siriei și de acolo mai departe în Liban, până la granița cu Israelul. "Semiluna șiită" ar deveni astfel o realitate, și anume una cruntă.
Linia dură promovată în politica internă de regimul mulahilor de la Teheran, precum și acțiunile întreprinse până acum de Iran în Siria demonstrează cât de brutal și-ar impune interesele în zonă. În speță interese economice, dar mai ales propagandistice, înainte de toate împotriva Israelului. Cu o adversitate fățișă la adresa statului evreu se pot acumula puncte în regiune, mai ales într-o perioadă în care Israelul înăbușă cu forța armelor protestele din Fâșia Gaza.
Un scenariu sumbru
O consecință a unei retrageri americane ar fi un Iran triumfător, care ar putea împinge regiunea în pragul unui nou război. Anunțul lui Trump este și o recunoaștere implicită a faptului că SUA nu au obținut mare lucru în Siria, în afara lupei cu succes împotriva teroriștilor Statului Islamic. Dar toate semnele arată că o retragere militară a SUA ar arunca regiunea într-o situație și mai sumbră.
Autor: Kersten Knipp/maw