Comentariu: Ruşinea de la Alep

Centrul vechi al oraşului Alep aparţine, începând din 1986, patrimoniului cultural universal UNESCO. În 2006 metropola chiar a deţinut titlul de "Capitala culturii islamice". Dar toate acestea aparţin trecutului. În ziua de azi nu cultura, ci barbaria domină oraşul. Soarta acestei metropole siriene simbolizează, într-un mod ruşinos, eşecul comunităţii internaţionale în a oferi sprijin populaţiei lipsite de apărare, aflate acum în mare dificultate. Pur şi simplu oamenii au fost lăsaţi în voia sorţii. Adică opusul culturii. Ceea ce se petrece în Alep este o ruşine pentru întreaga lume! 

Oraşul este bombardat. Trupele terestre înaintează. Cartiere întregi s-au prefăcut în scrum. Şi nimeni nu se grăbeşte să le dea civililor o mână de ajutor. Nimeni nu acţionează. Conform UNICEF, numai în partea estică, aflată sub ocupaţia rebelilor, aproximativ 100.000 de copii sunt în pericol de moarte şi nimeni nu-i apără. Zone rezidenţiale, spitale şi chiar şi convoaie umanitare sunt atacate cu bombe în mod voit, nu din greşeală. În mod evident aici sunt comise crime de război. Lumea asistă pasivă. Mai rău, unele ţări chiar sunt implicate.  

Putin - unul dintre principalii vinovaţi

Această acuzaţie vizează mai ales Rusia. Moscova îl susţine activ pe Bashar al-Assad în încercarea sa de a recăpăta controlul asupra întregii ţări. În context, oraşul Alep deţine un însemnat rol simbolic şi strategic. Iar, între timp, Vladimir Putin a devenit principalul vinovat pentru suferinţa civililor sirieni. Din interese de putere geostrategică liderul de la Kremlin sprijină un dictator brutal şi lipsit de scrupule, ai cărui acoliţi au sacrificat mai mulţi oameni decât teroriştii organizaţiei "Statul Islamic" (SI). 

Însă şi SUA poartă vina. Americanii n-au acţionat consecvent nici împotriva lui Bashar al-Assad, nici împotriva SI. Nota ezitantă a acestei politici a permis intervenţia devastatoare a Rusiei.

Astfel, Siria a devenit câmpul de bătălie pe care Rusia, Iranul, organizaţia libaneză Hisbollah, Arabia Saudită şi Turcia luptă, direct sau indirect, pentru diverse interese proprii.

Un plus de imagine pentru extremişti

Conflictul este din ce în ce mai complex şi mai greu de soluţionat. Iar forţele extremiste au câştigat tot mai multă influenţă. Nici lor nu le pasă de drepturile omului. Însă, pe alocuri, ele au devenit cea mai puternică forţă care respinge atacurile militare ale regimului asupra civililor. Consecinţa tristă a acestui fapt este că oamenii din Alep şi din alte părţi au aproape inevitabil impresia că soarta lor este mai bună în mâinile grupărilor apropiate al-Qaida, ca Jabhat Fatah al-Sham (fostul front Al-Nusra) decât în mâinile ONU sau ale SUA. 

Şi Europa? Europa continuă să mizeze pe diplomaţie, insistă pe armistiţiu, pe coriodoare umanitare şi, în cel mai fericit caz, pe negocieri de pace, chiar dacă aceste eforturi au eşuat des sau, mai mult, au fost duse la eşec în mod deliberat. Alternative nu prea există, aşa cum nici motive de speranţă nu prea sunt. Crimele din Alep şi întreaga Sirie continuă. Mulţi oameni vor încerca să scape de acolo, să se refugieze în Europa. Şi, în situaţia lor, cine n-ar face la fel?

Autor: Rainer Sollich / CS