SARS-CoV-2 şi globalizarea

Să luăm ca exemplu un automobil produs la Sindelfingen sau Wolfsburg, în Germania. Fie că e vorba de un Mercedes Clasa E sau un VW Golf, inscripţia Made in Germany nu mai e de multă vreme conformă realităţii. Pe lângă faptul că poate doar un sfert din produs mai este asamblat de mecanicii auto din fabricile germane, subansamblele vin din întreaga lume. Aceasta presupune o logistică impresionantă, iar managementul care coordonează lanţurile de aprovizionare face o muncă titanică. Dacă, de pildă, containerul cu componente nu ajunge la timp în portul din Hamburg, atunci benzile rulante de asamblare din Sindelfingen sau Wolfsburg se opresc.

Cu astfel de scenarii îşi bat capul responsabilii din multe instituţii şi companii - fie că e vorba de producătorii de maşini şi automobile, de întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi de marile concerne listate la Bursa din Frankfurt sau de sistemul de sănătate, în care coronavirusul a accentuat penuria deja vizibilă de medicamente importante. Deasupra tuturor pluteşte întrebarea: este acesta începutul sfârşitului globalizării? Trebuie să regândim diviziunea internaţională a muncii? Să readucem capacităţile de producţie înapoi acasă? Există alternativă la roţile dinţate ale fabricii mondiale, dezvoltate în ultimele trei decenii?

Readucem acasă producţia?

Dezamăgirea numărul unu pentru toţi cei care cred că globalizarea e de vină pentru tot răul din lume e complexitatea chestiunii la care nu se poate răspunde prin da sau nu. Deoarece - şi acest lucru e incontestabil - diviziunea internaţională a muncii a generat o creştere substanţială a bunăstării. Nu doar în statele puternic industrializate, ci şi altundeva în lume. Ţările în curs de dezvoltare au devenit ţări emergente, milioane şi milioane de oameni au scăpat de o sărăcie cruntă. Bineînţeles că rămân discutabile aspectele ce ţin de standardele de muncă, sociale şi de protecţia mediului. Dar dacă am readuce capacităţile de producţie înapoi acasă, mulţi dintre aceşti oameni şi-ar pierde locurile de muncă.

Când Donald Trump vorbeşte de "America first" şi promite să "readucă joburile înapoi acasă", nu puţini se enervează. Dar dacă ministrul german al Economiei, Peter Altmeier, sau omologul său francez, Bruno Le Maire, spun că vor să creeze capacităţi de producţie în Europa sau să "readucă acasă anumite sectoare economice" (Le Maire), atunci reacţiile aproape că nu există. 

Bineînţeles că trebuie să vorbim despre anumite chestiuni. Despre branşa farmaceutică, de exemplu. Dacă Germania, ca şi Franţa, depind, în cazul substanţelor necesare la medicamentele importante, în proporţie de 80 la sută de livrările din străinătate şi în proporţie de 40 la sută de cele din China, atunci trebuie ceva să se schimbe. Importurile masive de substanţe farmaceutice se datorează faptului că producţia ar fi altfel prea scumpă în Germania şi, nu în cele din urmă, presiunilor legate de preţ, exercitate de casele de asigurări de sănătate.

Ar fi greşit, însă, să credem că Germania se află practic, în privinţa multor produse industriale, la mâna chinezilor. Economia naţională germană - în calitate de importantă componentă şi beneficiară a diviziunii muncii - nu este dependentă de anumite ţări în parte. Niciun partener comercial al Germaniei nu deţine un segment mai mare de zece la sută din exporturi şi importuri, susţine Camera Germană de Comerţ şi Industrie.

Înapoi în secolul XIX?

Cu siguranţă, actuala criză generată de coronavirus va determina companiile să-şi simplifice lanţurile de livrare şi să caute căi de reducere a eventualei dependenţe de anumite livrări. Poate că unele se vor gândi dacă nu ar fi mai eficient să se redoteze cu depozite. Evident că depozitarea costă bani, dar întreruperea producţiei, generată ca acum de o pandemie, este garantat şi mai costisitoare.

Dar sunt absolut convins că nu se va întâmpla aşa cum prezice şeful Camerei de Comerţ a UE în China, Jörg Wuttke, anume că timpurile, în care s-a produs acolo unde costurile de producţie erau cel mai scăzute, au apus. Ar avea efect de bumerang mai ales asupra campionului mondial la export care este Germania. Republica Federală va suferi probabil de pe acum deja pierderi la export cauzate de nefuncţionarea lanţurilor de livrare din cauza coronavirusului. Să nu uităm că în timpul crizei financiare mondiale din 2009, economia germană a înregistrsat o scădere de cinci procente. Ce s-a întâmplat atunci ar fi doar uvertura la posibilele consecinţe ale sfârşitului globalizării.

Să revenim deci la producţia naţională? Să ne întoarcem în secolul XIX? Să revină protecţionismul la modă? Cine chiar îşi doreşte acest lucru, ar face bine să se gândească la nişte argumente întemeiate pentru a le explica oamenilor gigantica pierdere a bunăstării şi protecţiei sociale, care ar apărea, previzibil, într-un astfel de caz.