Simbolurile nu asigură pacea

Agitație mare, progrese lipsă. Existau dinainte multe semne că întrevederea cu aer de Hollywood dintre președintele american, Donald Trump, și liderul nord-coreean, Kim Jong Un, nu va aduce mare lucru în planul rezultatelor concrete. Așa a și fost. 

Un contrast mai mare nici că se putea. Cele două tabere sunt într-o relație foarte dușmănoasă de 70 de ani. Una este comunistă, cealaltă capitalistă; una este săracă lipită pământului, cealaltă prosperă; una este condusă autoritar, cealaltă este pentru multă lume imaginea libertății și democrației; una vrea cu orice preț să devină putere nucleară, indiferent de costuri; cealaltă deține deja cel mai mare arsenal atomic din lume.

Motivație internă

Faptul că cele două părți s-au întâlnit măcar pentru discuții are mai ales o motivație de politică internă. Tânărul Kim vrea să le demonstreze conaționalilor săi că poate să-l oblige pe "dușmanul capitalist" să vină la discuții directe pe picior de egalitate, dacă își continuă nestingherit programul de înarmare nucleară. Tânărul politician calmează astfel aripa dură din partidul și armata de la Phenian și își consolidează puterea. 

Donald Trump are alt gen de probleme. În prima zi a întâlnirii Kim-Trump, Congresul american l-a audiat pe fostul avocat al președintelui american Michael Cohen, care a vorbit despre relațiile de afaceri ale lui Trump cu Rusia. Anchetatorul special Robert Mueller va prezenta în curând raportul său pe această temă. Documentul ar urma să clarifice și dacă Trump este șantajabil de către Moscova și dacă a obstrucționat justiția în timpul investigației. Pentru opinia publică americană, spectacolul de la Hanoi a fost deci în aceste zile doar o chestiune secundară. Iar cine se află sub presiune acasă, caută o supapă în străinătate.

S-a pierdut esențialul

Trump vrea să descrie întâlnirea cu dușmanul drept o "reuniune majoră", dar nu este deloc clar, după a doua întrevedere Kim-Trump, dacă cele două țări lucrează sau nu cu adevărat la un tratat de pace.

Kim a transmis țării sale prin propaganda obișnuită că SUA ar fi în pragul colapsului economic, că Phenianul ar fi pus în genunchi din punct de vedere militar Washingtonul, că marele conducător Kim Jong Un ar urma să arate lumii întregi drumul spre o pace durabilă.

Toate acestea pierd esențialul conflictului nuclear din Peninsula Coreeană. Denuclearizarea, care ar trebui definită în detaliu și trecută într-un tratat, este aspectul cel mai important, dacă va exista vreodată o arhitectură de securitate viabilă în spațiul Asia-Pacific. 

Implicarea vecinilor

Țările vecine Coreea de Sud, Japonia și China au propriile interese de securitate. Puterea regională China, aflată în plină ascensiune, nu-și dorește o prezență americană puternică în fața propriei case și se înarmează masiv, mai ales în zona Mării Chinei de Sud. Destabilizarea regimului de la Phenian, de exemplu printr-o eventuală lovitură militară americană, ar provoca un exod masiv al populației nord-coreene înspre China. O problemă de care China nici nu vrea să audă.

Coreea de Sud și Japonia, aliate ale SUA, vor dimpotrivă garanții că statul nord-coreean își va dezafecta arsenalul nuclear și rachetele intercontinentale. Cetățenii celor două țări nu mai vor să audă sirenele anti-atomice în centrele metropolelor Seul și Tokio, doar pentru că Phenianul testează din nou o rachetă dotată potențial cu focoase nucleare.

Multilateralism în locul spectacolelor de imagine

Vestea bună după întâlnirea Kim-Trump este că există dorința găsirii unei soluții pașnice și că pericolul escaladării este înlăturat sau măcar redus de aceste discuții directe.

Mai important însă: simbolurile și spectacolele de imagine nu sunt de ajuns. Pasul următor ar fi așezarea la aceeași masă a celor cinci actori - Coreea de Sud, Japonia, China, SUA și Coreea de Nord - și căutarea de soluții comune pentru denuclearizare. Doar în acest mod poate fi pusă piatra de temelie a unei păci durabile în regiune.