Spania are nevoie de o nouă cultură politică

Patru alegeri generale în patru ani! Și se pare că alegătorii spanioli nu și-au pierdut încă răbdarea, deoarece 70% dintre ei s-au prezentat la urne. Dar atmosfera în rândul populației nu lasă loc de interpretări: politicienii trebuie să găsească odată o soluție de ieșire din criză și din incapacitatea de acțiune.

Vremea majorităților clare a trecut

S-ar părea că în Spania nu a mai privit nimeni în ultimii ani în afara ogradei politice proprii. În timp ce, mai peste tot în Europa, s-a cam terminat cu constelațiile celor două mari partide care se succed la guvernare și s-a trecut la combinații mai creative la alcătuirea guvernelor, în Spania se insistă cu confruntarea necondiționată dintre două tabere politice rivale. O luptă politică în doi, care la final are un câștigător clar și un învins.

Dar condițiile de bază s-au schimbat între timp și la Madrid. Parlamentul este mai divizat ca oricând. Legislativul este format din 19 grupuri mai mari sau mai mici, care pot construi un executiv doar prin niște combinații fanteziste. Sarcina ar fi găsirea unui compromis, a interesului comun, lăsarea la o parte a conflictelor ideologice.

Iar partidul de stânga Podemos a eșuat lamentabil în acest sens. În urmă cu doar câțiva ani, formațiunea era considerată încă o tânără speranță; acum a pierdut mult din simpatia electoratului, după ce s-a dovedit inflexibilă și încăpățânată în procesul de guvernare. Cetățenii nu așteaptă de la aleșii lor discursuri înflăcărate în Parlament, ci să facă politică în interesul oamenilor. Olanda este un exemplu bun de funcționare a acestui principiu. Acolo s-a dezvoltat o adevărată artă de formare a unor coaliții complexe, care rezistă și guvernează stabil țara timp de câțiva ani.

Iar Austria și Germania dovedesc că și cele două mari partide rivale pot guverna împreună eficient în mari coaliții, atât timp cât aceasta rămâne o soluție pe termen scurt. Iar într-un blocaj politic, soluția marii coaliții ar trebui măcar luată în considerare. Pentru aceasta, ar fi nevoie însă ca taberele politice din Spania să lase dușmănia dintre ele deoparte.

NU unei coaliții cu orice preț

Ceea ce nu înseamnă că trebuie să se petreacă o flexibilizare totală spre dreapta extremă a scenei politice, în direcția unei alianțe cu orice s-ar afla pe acolo. Partidul Popular (PP) de la Madrid s-a orientat cu înflăcărare spre formațiunea Vox de extrema dreaptă, doar pentru că o alianță între conservatori și extremiștii de dreapta ar merge, chipurile, mai bine decât una între conservatori și social-democrați.

Așa să fie oare? Vrea PP un fel de resuscitare a dictaturii lui Franco, prin aducerea în primplan a celor de la Vox? Vrea cu adevărat să facă pași înapoi în ceea ce privește drepturile femeilor și ale minorităților? Vrea oare cu adevărat să impună în Catalonia starea de necesitate și să suprime violent mișcarea separatistă de acolo? Aceste lucruri nu se dezbat deocamdată în tabăra conservatorilor spanioli, ceea ce ridică întrebarea cât de responsabili politic sunt aceștia.

Criza din Catalonia divizează țara

Criza din Catalonia este pentru Spania ceea ce este Brexitul pentru Marea Britanie. Divizează țara și pune bazele unui nou naționalism. Chiar dacă mișcarea separatistă din Catalonia nu se mai bucură de o susținere atât de amplă, activiștii știu cum să pună paie pe foc. Iar dreapta de la Madrid reacționează conform reflexului pavlovian: singurul ei răspuns este combaterea activiștilor.

Orice persoană rațională știe că soluția este exclusiv una politică, care presupune răbdare și simțul măsurii. Premierul Pedro Sanchez a reușit cu relativ succes să facă șpagatul între duritate și echilibru. Dar absurda lipsă de disponibilitate pentru compromis a dreptei îl pune tot mai mult sub presiune.

O nouă cultură politică

Politica spaniolă are nevoie de mai puțină ideologie, de mai puține emoții și de mai mult spirit practic rațional. Vremurile în care lupta politică era una pentru totul sau nimic au trecut. Ideologia oarbă nu mai funcționează. Din păcate, nu se vede deocamdată vreun semn că Spania ar fi dispusă să renunțe la aceste vechi și rele obiceiuri. Rămâne de văzut dacă responsabilii de la Madrid sunt în stare să o facă. Dar, în principiu, altă șansă nu au. Ar fi cel mai mare eșec politic dacă ar încerca să-și rezolve propria incapacitate apelând încă o dată tot la alegători.