Vestul este complice la Alep
30 noiembrie 2016Politicienii occidentali clamează de ani buni că Siria nu va putea fi pacificată pe cale militară. Președintele rus Vladimir Putin, protejatul său de la Damasc Bashar al-Assad și aliații lor iranieni și libanezi văd desigur lucrurile altfel: după ce estul orașului Alep a fost înfometat și bombardat sistematic, trupele regimului sirian și milițiile șiite aliate se pregătesc acum să înfrângă și ultimele grupuri de rebeli care mai opun rezistență în fosta metropolă economică a Siriei. Lor nu le pasă defel de soarta locuitorilor din Alep. Contează doar victoria militară și umilirea rivalilor.
Și ce fac în acest timp SUA și UE? Practic, nimic! Vestul condamnă și avertizează, convoacă conferințe, elaborează rezoluții. În realitate, nu face decât să privească de pe margine. Cazul Alep este o nouă dovadă a falimentului politic și moral al strategiei occidentale privind Siria. Putin și Assad se folosesc în prezent iscusit de vidul de putere iscat în SUA după alegerile prezidențiale de la începutul lunii. Dar nici măcar nu aveau nevoie de acest vid de putere de la Washington, pentru că Barack Obama nu a devenit doar după victoria în alegeri a lui Donald Trump un așa-numit "lame duck". În ceea ce privește Siria, el a fost mereu așa ceva.
Fără un nou vid de putere
Obama a dorit să evite în Siria erorile fatale făcute de predecesorul său George W. Bush în Irak. Dar cu această abordare care s-a vrut a fi una pacifistă, Obama și întregul Occident nu au făcut decât să devină complici la tragedia siriană. Inacțiunea vestică a permis unor țări ca Rusia și Iranul, precum și unor aliați occidentali tot mai de neîncredere, ca Arabia Saudită și Turcia, să transforme Siria într-un câmp de bătaie etnic și confesional, în beneficiul propriilor lor interese hegemonice.
O ieșire din această spirală a urii și violenței în Siria este la fel de improbabilă ca și o "soluționare" politică sau militară a conflictului, chiar în pofida ultimelor evoluții. Dacă Alepul va reveni complet sub controlul lui Assad, aceasta ar fi o demonstrație simbolică de efect a puterii regimului de la Damasc. Ar dovedi că protejatul Rusiei este cel care conduce Siria și că el nu poate fi dat jos. Dar rebelii moderați și radicali vor continua războiul de gherilă în teritoriile de țară, unde vor continua să găsească aliați suniți care să le dea dotările armate necesare. Nici teroriștii "Statului Islamic" (IS) nu vor dispărea total din peisaj, mai ales că Moscova și Damascul nici nu i-au combătut prea mult, în ciuda afirmațiilor oficiale.
Criminalii de război sunt la putere
Tragedia din Alep este simbolic un semn al unei realități demult stabilite: Bashar al-Assad, cel mai mare criminal de război al prezentului, va rămâne la putere atât timp cât va fi susținut de Rusia și Iran iar SUA nu se vor implica. Dar Assad nu va putea pacifica Siria - nici chiar dacă Donald Trump, potrivit temerilor opoziției siriene, va alege să colaboreze parțial cu Putin în strategia privind Siria. Prin urmare, crimele vor continua.
Autor: Rainer Sollich/os