Consiliul de Securitate al ONU - neputinţă şi reproşuri
26 septembrie 2016Sesiunea specială a Consiliului de Securitate al ONU s-a încheiat cu un fiasco. De fapt, după bombardamentele de la Alep, marile puteri ale lumii intenţionau să găsească o modalitate de instaurare a unui nou armistiţiu, valabil pentru tot conflictul sirian. În cele din urmă însă, diplomaţii ONU n-au făcut decât să se atace reciproc.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, cunoscut mai degrabă ca un personaj liniştit şi echilibrat, nu s-a mai putut abţine. Ce se petrece în Alep este "o barbarie" şi "o crimă de război", a afirmat el referindu-se la atacurile violente din ultima perioadă. "Să nu uităm că, din cauza luptelor, spitalele şi şcolile pot funcţiona numai în subsoluri. Aceste bombe nu distrug buncărele, ci îi distrug pe civilii aflaţi în căutarea ultimelor refugii", a avertizat secretarul general al ONU.
Şi tot el a întrebat câtă vreme mai au de gând guvernele, care şi-au menţinut influenţa asupra acestui haos, să mai permită asemenea crime? Ban Ki-Monn lansat un apel către ţările implicate, cărora le-a cerut "să pună capăt coşmarului".
"Moscova susţine un regim ucigaş"
Acuzaţii dure la adresa Rusiei au venit din partea reprezentanţilor ONU ai SUA şi Franţei. Moscova susţine "un regim ucigaş" în Siria, a declarat ambasadoarea americană la ONU Samantha Power. Ca membru permanent în Consiliul de Securitate, Rusia abuzează de privilegiul de a dispune de un drept de veto. "Rusia chiar crede că poate câştiga încrederea câtă vreme pe de o parte negociază armistiţiul, iar pe de alta susţine regimul care bombardează oraşul Alep?", s-a întrebat reprezentantul Franţei la ONU, Francois Delattre.
Omologul său rus, Vitali Ciurkin, susţine că reinstaurarea păcii în Siria a devenit, între timp, aproape imposibilă. Ţările occidentale angajate în stingerea conflictului sirian îi reproşează diplomatului rus la ONU o influenţă scăzută asupra rebelilor moderaţi aliaţi.
În ultimele zile, trupele guvernamentale şi aliaţii au bombardat bazele insurgenţilor din estul oraşului aflat sub ocupaţie. În Alep şi împrejurimile acestuia s-au înregistrat peste 230 de morţi. Bombardamentele au continuat şi în ultimele zile, susţin observatorii din regiune.
Rebelii au preluat controlul asupra lagărului de refugiaţi din Handarat
La finele săptămânii trecute, armata siriană şi miliţiile aliate au pierdut controlul asupra lagărului de refugiaţi de la Handarat, în nordul regiunii afectate de conflict. Pe lângă Rusia, trupele lui Bashar al-Assad sunt susţinute de către Iran şi miliţiile şiite Hisbollah. De asemenea, şi miliţii din Afganistan sau Irak s-ar mai număra printre susţinători.
Alep este ultimul mare oraş sirian controlat, pe arii vaste, de către rebeli. În ciuda condiţiilor aproape imposibile de trai, partea de est a urbei încă mai este populată de cel puţin 250.000 de oameni. Aproximativ 2 milioane de oameni, în tot oraşul, nu dispun de apă curentă. Conform Crucii Roşii, alte patru localităţi izolate din Siria au putut fi aprovizionate cu ajutoare abia după aproape o jumătate de an.