Consultări internaționale pe marginea crizei din Orientul Mijlociu
26 iulie 2014Reuniunea a avut loc la Paris iar la discuții au participat șefii diplomațiilor din Franța, SUA, Germania, Marea Britanie, Italia, Turcia și Qatar. Secretarul de Stat american John Kerry a intermediat deja discuții la Ierusalim și Cairo de la începutul acestei săptămâni.
Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier a declarat pe marginea consultărilor că nu se încearcă stabilirea de responsabili și vinovați pentru actuala situație din regiune. Eforturile vizează transformarea actualului armistițiu de 12 ore într-o încetare de durată a focului.
"Trebuie să convingem cele două părți să înceteze cu atacurile care costă vieți omenești", a subliniat Steinmeier. Reuniunea de la Paris ar putea fi prima dintr-o serie de eforturi de detensionare a situației din Orientul Mijlociu. Steinmeier s-a referit și la organizația palestiniană radicală Hamas: "Este esențial să convingem Hamas că Fâșia Gaza nu mai poate servi drept depozit și bază militară pentru această organizație și milițiile ei."
Steinmeier a mai declarat că se teme că acest al treilea război din Fâșia Gaza va fi și mai dur decât precedentele din 2008 și 2012. Șeful diplomației de la Berlin crede că singura soluție pentru o pace durabilă în regiune ar fi existența a două state independente.
Anterior, John Kerry încercase să convingă părțile combatante să accepte propunerea egipteană a unui armistițiu de șapte zile, timp în care să fie negociată o pace de durată. Guvernul israelian a respins însă această variantă.
Armistițiu de 12 ore, prelungit de Israel
Israelul a decis să prelungească cu patru ore armistițiul stabilit inițial să dureze 12 ore. Armistițiul a fost negociat îndelung de John Kerry și de secretarul general al ONU Ban Ki Moon, care au stat de vorbă cu guvernul israelian și cu liderii Hamas, grupare care conduce în Fâșia Gaza. Actualul conflict din regiune durează de 19 zile.
Armistițiul a fost menit să permită populației civile din Gaza să se aprovizioneze cu apă și alimente. Organizațiile umanitare ajută în acest sens. Agențiile de presă relatează că mulți palestinieni au profitat de încetarea focului pentru a se întoarce temporar la casele lor. În zonă se raportează distrugeri masive, în urma atacurilor aeriene ale armatei israeliene.
Continuă căutarea tunelurilor
Soldații israelieni care au intrat în Fâșia Gaza pe 17 iulie vor continua însă și în timpul armistițiului să caute tunelurile subterane folosite de Hamas pentru trafic de arme și să le distrugă. Multe dintre aceste căi ilegale de acces ajung până la granița cu Israelul și sunt folosite la atacuri surpriză sau pentru răpiri de persoane. Alte tuneluri sunt folosite de Hamas și de celelalte grupări radicale palestiniene drept depozite sau ascunzători.
Peste 1000 de morți
Doar sâmbătă, de la începutul armistițiului, au fost găsite încă 130 de cadavre în ruinele caselor din Fâșia Gaza bombardate de aviația israeliană. Numărul palestinienilor uciși de la începutul conflictului, pe 8 iulie, a ajuns astfel la peste 1000, majoritatea civili. De partea cealaltă, și-au pierdut viața 40 de soldați israelieni și trei civili. Alte 6000 de persoane au fost rănite în Fâșia Gaza. Aceste date privind victimele nu pot fi confirmate din surse independente.