Controverse înaintea vizitei lui Erdogan la Berlin
25 septembrie 2018Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că intenționează să "lase complet în urmă perioada ultimilor ani".
Relațiile dintre cele două țări au fost grav tensionate în ultimii doi ani din cauza mai multor probleme: arestarea cetățenilor germani în Turcia, afirmaţiile lui Erdogan în legătură cu guvernul federal, care ar "utiliza metode naziste", și tendințele autocratice crescânde ale guvernului turc.
Însă din pricina tensiunii sporite cu Statele Unite în legătură cu Siria, dar şi pe fondul arestării unui pastor american de către autorităţile turce, acțiuni care au dus la sancțiuni economice din partea SUA, Ankara şi-a întors faţa către Germania și Uniunea Europeană, sperând să obțină sprijin pentru stabilizarea țării.
Atât Germania, cât și Turcia doresc să îşi normalizeze relațiile, dar pentru a realiza acest lucru guvernul german a exprimat câteva așteptări. Jürgen Hardt, purtătorul de cuvânt al Uniunii Creştin-Democrate în chestiuni de politică externă, dorește ca Erdogan să demonstreze că "susţine valorile europene, libertatea de exprimare și independența justiţiei".
Acest lucru, a spus conservatorul german, este vital pentru câştigarea încrederii potenţialilor investitori. De asemenea, pentru Berlin, o apropiere nu este posibilă decât dacă cetățenii germani închiși în Turcia sunt eliberați. Potrivit Ministerului german de Externe, cinci cetățeni germani sunt încă deținuți în Turcia din motive politice.
Boicotarea banchetului
Erdogan va fi primit cu onoruri militare, la invitația președintelui german Frank-Walter Steinmeier. În cinstea oaspetului turc se va organiza un banchet de stat şi vor avea loc două întâlniri Erdogan-Merkel. Banchetul a devenit un subiect de dezbatere politică în ultimele zile, unii politicieni germani anunțând că vor boicota cina.
Nu şi Cem Özdemir, unul dintre cei mai aprgi critici ai preşedintelui turc, membru în Partidul Verzilor, care a declarat că va participa la petrecere, astfel încât Erdogan să fie forțat să se confrunte cu prezenţa sa.
Printre cei care nu participă se numără şi Sevim Dagdelen, membru al Partidului Stângii. "Dacă ar fi vorba despre dialog, cele mai înalte onoruri nu ar fi oferite unui președinte care închide jurnaliști și ia ostatici germani", a declarat socialista pentru DW.
"Pentru cineva care conduce în stil mafiot politica externă, care urmărește politicienii din opoziție și invadează țările vecine, covorul roșu cu onoruri militare și un banchet de stat sunt total inacceptabile".
Hardt a răspuns că vizita de stat este onorantă nu numai pentru Erdogan, ci şi pentru națiunea turcă în ansamblu. "Cred că este bine că facem acest lucru pentru Erdogan", a spus conservatorul.
"Este unul dintre partenerii noștri importanți, în special în problemele de securitate și în ceea ce privește problema refugiaților. Cred că Erdogan însuși are nevoie de relații mai strânse, precum și de un sprijin mai mare din partea Uniunii Europene și a Germaniei în contextul provocărilor cu care se confruntă, în domeniul economiei și dezvoltării sociale sau pe drumul către încheierea crizei din Siria".
Cancelaria federală a confirmat că Angela Merkel nu va participa la banchet, cu toate că rareori cancelara alege să nu fie prezentă la asemenea evenimente.
Prea mare pentru a eșua
Pentru guvernul lui Erdogan, economia este o prioritate. Chiar dacă președintele insistă că țara este destul de puternică pentru a-și rezolva problemele financiare, inflația în creștere, șomajul și prăbușirea lirei turceşti demonstrează contrariul.
"Într-o anumită măsură, Turcia este prea mare pentru a eșua, în ochii guvernului german. Un amănunt pe care mizează președintele Erdogan", a declarat Kristian Brakel, expert în chestiuni privind Turcia la Fundația Heinrich Böll, asociată ecologiştilor germani.
"Ceea ce vrea de fapt Turcia este un fel de relație de tranzacționare", a adăugat el. Acest lucru înseamnă "o relație bazată în principal pe cooperare economică, poate o cooperare în schimbul unei colaborări în domeniul securității, de pildă în ceea ce priveşte returnarea jihadiștilor din Siria și Irak. Dacă aceasta este într-adevăr dorinţa Turciei, poate că momentan acesta este singurul modus operandi în relațiile noastre cu Turcia".
Opoziţia turcă exprimă critici dure
Problemele legate de statul de drept și drepturile omului continuă să fie o prioritate majoră pentru opoziția din Turcia. Ozgur Ozel, deputat în Partidul Popular Republican (CHP) de opoziție, consideră că Germania ar trebui să se concentreze asupra valorilor comune ale UE și asupra restabilirii democrației și a separării puterilor, aceste probleme fiind legate de problemele economice ale țării.
"Erdogan se îndreaptă spre Germania, în timp ce zdrobește drepturile omului și, în aceste condiții, este acceptat oficial în Germania", a declarat Garo Paylan, din Partidul Democrat al Poporului (pro-kurd).
"Acest lucru normalizează tot ceea ce face Erdogan în Turcia, o ţară în care se încalcă drepturile omului. Singurul scop al acestei vizite este de a împiedica economia să se prăbușească".
Pentru Germania, între timp, crucial este acordul privind refugiații, care împiedică migranţii sirieni să inunde din nou țările europene.
Deşi Hardt insistă că această vizită va permite guvernului german să abordeze toate preocupările în legătură cu Turcia, inclusiv drepturile omului, Brakel este sceptic.
"Cred că este foarte probabil ca, odată cu eliberarea cetățenilor germani, întreaga dezbatere despre drepturile omului din Turcia să ajungă în plan secund", a spus el. "Politicienii vor merge în Turcia și vor menționa cazurile legate de drepturile omului, dar presiunea va fi mult mai mică".
Discurs la moscheea DITIB
Proteste împotriva vizitei președintelui Erdogan au început deja în principalele orașe germane. Mai mult de trei milioane de persoane de origine turcă locuiesc în Republica Federală, iar politicile lui Erdogan au polarizat comunitatea, ceea ce rămâne o preocupare pentru guvernul german.
Vizita preşedintelui turc se va încheia la Köln, unde acesta va deschide oficial o moschee aparținând organizației religioase DITIB, finanțată de statul turc. De data aceasta, Erdogan nu va vorbi în faţa a mii de oameni, așa cum a făcut-o când a vizitat Germania în 2014, ci va susţine un discurs la moschee.
Dagdelen afirmă că primirea pe care i-o va face guvernul german va fi exploatată în plan intern de Erdogan în scop propagandistic.