Copiii, victime ale războiului din Siria

Majida Al-Omar avea doar cinci anișori când o bombă improvizată i-a sfârtecat piciorul. Fetița își aduce foarte bine aminte de acel moment îngrozitor, deși ar prefera să-l uite. "Eram într-o camionetă, împreună cu alte zece persoane, când ne-a atacat un avion", povestește timid Majida, astăzi în vârstă de zece ani. "Dintr-o dată totul era negru, totul ardea." 

Atacul s-a petrecut în februarie 2013, în momentul în care Majida, împreună cu părinții, surorile și frații ei încercau să scape de situația teribilă din estul orașului Alep. "Când mi-am revenit puțin, am văzut-o zăcând, fără un picior", își amintește mama ei, Zalihe. "Peste tot erau cadavre carbonizate. Ca și cum s-ar fi deschis porțile iadului". 

O "generație mutilată"

După ce fetița a fost operată de urgență într-un spital de campanie, familia a reușit să fugă la Gaziantep, în Turcia, unde trăiește și astăzi. Localitatea, situată la aproximativ 60 de kilometri de granița cu Siria, a preluat o jumătate de milion de refugiați sirieni, care locuiesc în tabere la marginea orașului sau chiar în centru, așa cum este cazul familiei Majidei.

În locuința mică pe care refugiații sirieni o au la dispoziție, nimic nu amintește de patria lor. Nu au nicio amintire, nicio poză de familie. "Când am ieșit din spital, am vazut în curte o grămadă de corpuri neînsuflețite", își aduce aminte Majida. Un cadavru era neacoperit și sora mea și-a pus mâinile la ochi. Eu, însă, l-am privit și tare mi-aș dori să n-o fi făcut. E o imagine pe care nu pot s-o uit."

Potrivit ONU, un milion și jumătate de oameni au rămas infirmi în urma războiului din Siria. Unui număr de peste 80.000 de persoane a trebuit să li se amputeze mâini sau picioare. Multe dintre victime sunt copii precum Majida. UNICEF vorbește de o "întreagă generație mutilată fizic sau psihic".

Majida poate din nou să meargă

Majida este din nou capabilă să meargă, cu ajutorul unei proteze și mult antrenament. E bucuroasă că are această proteză, deși viața de zi cu zi se dovedește a fi destul de complicată. "Alți copii se trezesc dimineața și sar din pat. Se îmbracă pe fugă, își iau repede ghiozdanul și pornesc spre școală", spune fetița. Ei îi trebuei mai întâi cam o oră până fixează proteza și poate folosi cum trebuie piciorul. Uneori nu reușește singură și are nevoie de ajutorul mamei. 

Odată la câteva luni, Majida merge la control într-o clinică mică, înființată de medici și terapeuți sirieni la Gaziantep. Aici, refugiații sirieni răniți în război primesc protezele necesare. Clinica "Will Steps Rehabilitation Center" îşi asigură finanțarea prin donații și cu sprijinul UE. 

Proteze pentru răniți

"Ne dorim ca pacienții noștri să se simtă bine cu protezele, să se descurce bine în viața cotidiană, fără nicio problemă", explică fizioterapeutul Anas Alsofi. "Majida este curajoasă și are multă voință, de aceea a învățat repede și se descurcă bine", ne spune acesta. E important, adaugă terapeutul, ca fetița să fie optimistă și să nu se mai gândească prea mult la piciorul ei. 

Clinica dispune de un atelier propriu de proteze. La confecționarea unui picior artificial, echipa clinicii lucrează o zi sau două. Elementele de bază, cum ar fi articulațiile, sunt livrate de o firmă germană. În Gaziantep sunt îmbinate diferitele componente ale protezei, aceasta fiind ulterior adaptată nevoilor persoanei care are nevoie de ea.

În fiecare lună, aproximativ 15 pacienți primesc astfel de proteze, aflăm de la Mustafa Al-Khatib, care, înainte de război, a lucrat ca infirmier în Siria. Clinica ar putea prelua și mai mulți pacienți, dar Turcia a închis aproape ermetic granița cu Siria, la începutul lui 2016. De atunci nu mai vin așa de mulți refugiați.

Traumele războiului

Majida mai are programată și o întrevedere cu psiholoaga Walaa Hamza, care o tratează de câţiva ani pe fetiță.

Walaa provine la rândul ei din Siria și încearcă să afle prin ce trec acești copii, în ce măsură i-a traumatizat războiul. "Copiii devin câteodată agresivi și furioși", spune ea. Mulți dintre ei sunt chinuiţi de coșmaruri îngrozitoare. Uneori, când se joacă, reconstituie scene trăite în război.  

Pentru mulți nu e deloc ușor să trăiască cu proteze. Majida urmează cursurile unei școli de stat din Turcia și e în clasa a patra. Materia ei preferată e matematica, ne spune cu mândrie, adăugând că ar vrea să devină medic. Unii copii o ocolesc din cauza protezei. "Înainte să afle că port proteza, copiii din școală erau drăguți cu mine", mărturisește cu mâhnire Majida. După aceea nu s-au mai jucat cu ea. Și adulții se comportă ciudat. Învățătoara ei, de exemplu, nu pierde ocazia să-i aducă aminte, în caz că ar putea uita pentru o clipă, că este infirmă. 

Julia Hahn/maw