Cum recunoaştem o teorie a conspiraţiei?

Trecem printr-o criză. Nu doar una economică şi de sănătate. Este şi o criză psihologică. Coronavirusul, maladia pulmonară COVID-19 şi măsurile luate pentru îngrădirea pandemiei au dat peste cap viaţa multor milioane de oameni. Şi chiar dacă consecinţele tuturor acestora au efecte foarte diferite asupra fiecărui individ, incertitudinea este numitorul comun al acestora.

Oamenilor nu le plac incertitudinile. Ei vor să ştie ce va urma şi de ce. Şi dacă nu cumva ar trebui făcut totul altfel.

De aceea teoriile conspiraţiei devin foarte prizate în orice criză. Fiindcă promit să ordoneze haosul cu explicaţii foarte simple. Într-o vreme în care toate certitudinile sunt întoarse pe dos, multora li se pare atractiv să dea crezare unei poveşti care cunoaşte vinovatul sau vinovaţii.

Când o teorie devine teorie a conspiraţiei?

În realitate nu este adesea atât de simplu de dat un răspuns la o întrebare simplă. Nu există deloc consens ştiinţific asupra întrebării ce este aceea o teorie a conspiraţiei. "Unii pleacă de la premisa că o teorie a conspiraţiei este similară cu o convingere nebunească, neconformă realităţii", explică sociologul şi psihologul Roland Imhof din cadrul Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, cercetător al teoriilor conspiraţiei.

Imhoff este convins că această perspectivă nu e de ajutor nici cercetării şi nici comunicării publice. El pledează pentru eliminarea din definiţie a adevărului sau neadevărului argumentului conspiraţionist. "Pentru mine o teorie a conspiraţiei este premisa că un eveniment cu oarecare bătaie lungă pleacă iniţial de la planul secret al unor persoane, câteva, care vor să se îmbogăţească pe spinarea societăţii."

Câteodată o teorie a conspiraţiei este cea mai plauzibilă explicaţie pentru evoluţia unui eveniment. Aşa cum sunt de pildă "Protocoalele Înţelepţilor din Sion", un fals bine documentat istoric. Au fost redactate în Rusia imperială, probabil de către serviciul secret ţarist. Această conspiraţie antisemită i-a servit mai târziu lui Adolf Hitler drept justificare pentru Holocaust.

Verifică faptele!

Pentru a putea recunoaşte conţinutul adevărat al unei teorii a conspiraţiei este necesară recurgerea la instrumentariul ştiinţific. "În ştiinţă există arareori adevărul absolut, ci numai plauzibilitate şi confirmări empirice de diferite grade", afirmă Imhoff. Iar majoritatea teoriilor conspiraţiei sunt extrem de neplauzibile.

Prima măsură care se impune este verificarea sursei. Cine spune ce şi unde? Este vorba de Spiegel, NDR şi de Deutsche Welle? Sau este cineva pe Youtube, poate chiar cineva având titlul de doctor, dar care nu a publicat lucrări ştiinţifice notabile?

Nu există coincidenţe

Pentru a recunoaşte ca atare o teorie a conspiraţiei este de asemenea de ajutor să înţelegem ce funcţie are aceasta. "Funcţia unei teorii a conspiraţiei este de a se ridica deasupra coincidenţei", explică Imhoff. Aceasta ne place, fiindcă "oamenii sunt cu toţii adversari ai purei întâmplări". Întâmplarea ne privează de orice previziune şi control.

"Într-o teorie a conspiraţiei nu există întâmplare. În schimb, totul are legătură cu totul", potrivit lui Imhoff. "Un exemplu: Jens Spahn (ministrul german al Sănătăţii n. red.) a urmat un program de leadership, finanţat de o bancă la care lucrează cumnatul unchiului unei femei, care a fost cândva angajata lui Bill Gates", a explicat Imhoff.

Nu este nevoie de logică

Astfel nu apare nici pe departe o relaţie de cauzalitate, dar nu face nimic. Contradicţiile logice nu sunt în cele mai multe cazuri o problemă pentru adepţii teoriilor conspiraţioniste, a descoperit Imhoff în urma cercetărilor sale. 

"Aceiaşi oameni care cred că Lady Di a fost ucisă de serviciile secrete britanice cred de asemenea că Lady Di trăieşte pe o insulă izolată, fiindcă voia să scape de agitaţia din jurul propriei persoane", afirmă psihologul. Povestea în sine nu este atât de importantă (şi nici ce s-a întâmplat cu Lady Di), importantă este încredinţarea că potentaţii ne mint. 

Cui bono? - Cine profită? 

Imhoff numeşte asta truc retoric simplu al unei teorii a conspiraţiei şi acesta funcţionează în felul următor: dacă eu arăt cine profită de o împrejurare, eu furnizez concomitent dovada că profitorul este cel care a produs împrejurarea respectivă. "Acesta nu este, desigur, un bun argument, Doar fiindcă eu, ca agricultor, profit de pe urma ploii, asta nu înseamnă că eu am făcut ploaia", subliniază Imhoff. 

Teoriile conspiraţiei furnizează din principiu mereu mai mult decât explicaţia oficială. Mai multă explicaţie, mai multe indicii despre întâmplări care, tocmai fiindcă sunt atât de multe, nu mai pot fi întâmplări, mai mult adevăr. 

Ce îmi aduce conspiraţia? 

Teoriile conspiraţioniste au puţin de-a face cu întrebările critice şi cu investigaţiile, chiar dacă cei care le dau crezare evidenţiază tocmai asta. "Căutările critice, investigaţiile şi verificarea surselor ar presupune o cercetare simetrică", explică Imhoff. Într-un astfel de caz nu ar fi luată sub lupă doar presa mainstream, ci şi biografia şi activitatea profesorului XY, inclusiv canalul său de Youtube.

Merită verificat dacă producătorii teoriilor conspiraţioniste, care se prezintă cu plăcere ca nişte oameni curajoşi, care se ridică în picioare şi spun (în sfârşit) adevărul, nu au o agendă politică sau economică. 

Fake-news provoacă frica de coronavirus

Alex Jones din SUA, de exemplu, răspândeşte prin întreprinderea sa Infowars nu doar teorii ale conspiraţiei, ci vinde în magazinul său, pe lângă suplimente alimentare, şi tehnică de securitate şi echipament de supravieţuire. Astfel, el transformă apocalipsa pe care o propagă într-o afacere foarte profitabilă.

Răspândirea sau însuşirea unei teorii a conspiraţiei are în plus, drept urmare, o sporire a încrederii în sine. "Sentimentul că dispui de cunoştinţe exclusive şi că te ridici deasupra masei de naivi este un alt motiv pentru care teoriile conspiraţioniste sunt atât de îndrăgite", a explicat Imhoff. 

Fac eu jocul unei teorii a conspiraţiei? 

Cercetările indică faptul că oamenii manifestă înclinare spre teoriile conspiraţiei mai ales atunci când au sentimentul că pierd controlul asupra propriei vieţi. Într-o lume care devine tot mai complexă, sentimentul pierderii controlului pare să se decupleze de posesiunile materiale şi să pună stăpânire şi pe oameni cu bunăstare şi cu educaţie înaltă. Dorinţa de siguranţă ne uneşte pe toţi. 

Mână în mână cu asta merge incapacitatea omului de a se pune pe sine însuşi sub semnul întrebării, fiindcă asta ar însemna în cele din urmă pierderea siguranţei. "Oamenii sunt astfel concepuţi, încât caută mereu confirmarea", spune Imhoff. Aici oamenii ar putea învăţa ceva de la ştiinţă: ar trebui mai întâi să se pună pe ei înşişi sub semnul întrebării.

Dar ce se întâmplă atunci când protestul împotriva dictaturii vaccinului, suspendarea drepturilor fundamentale şi presa mainstram mincinoasă ajunge via Facebook la tine în bucătărie şi stă cu tine la masă? Ce dialog se mai poate purta atunci când logica nu mai contează, cauzalitatea nu se mai deosebeşte de corelaţie şi presa, cum altfel, nu susţine decât minciuni? 

Roland Imhoff aminteşte aici de funcţia teoriei conspiraţiei: ea dă satisfacţie nevoii de control asupra propriei vieţi, nevoii de siguranţă şi predictibilitate. "În dialogul cu prietenii apropiaţi şi cu membrii familiei este important să luăm în serios aceste nevoi care se bazează pe dorinţa de a găsi explicaţii", subliniază el. Dar fără a lua în serios entuziasmul pentru teoriile conspiraţiei, care rezultă din asta.

Siguranţă şi control absolut nu există, oricum, decât în visele noastre despre o lume iluzorie alcătuită doar din vată de zahăr şi floricele. Nici cea mai bună teorie a conspiraţiei nu poate schimba asta cu nimic.