Coronavirus: Când science fiction devine realitate

De Crăciun am primit cadou un calendar cu afirmații motivaționale: și de atunci, în fiecare dimineață mă bucur să citesc, la cafea, sfaturi drăguțe de viață, menite să-ți aducă un zâmbet la începutul zilei. Azi, în calendar scria: ”Fii bucuros că trăiești!” Și cumva, paradoxal, sfatul nu mi s-a mai părut întocmai pozitiv.

Sigur că mă bucur că trăiesc. Dar până în urmă cu două săptămâni planificam încă vacanța de vară. Tot până acum două săptămâni, întâlnirile cu prietenii, cumpărăturile, mersul la cinema erau o normalitate. Iar pandemia coronavirus ne-a arătat rapid lucruri pe care teoretic ar trebui să le știm cu toții, dar pe care le ignorăm, și anume că totul se poate schimba de la o zi la alta. Ne-a readus sau redus la tradiționalul ”sănătoși să fim!”

Nouă paradigmă

Încă nu am intrat în panică. De un posibil comportament obsesiv-compulsiv - în cazul de față curățatul și spălatul - nu mai sunt, însă, departe.

Hârtie igienică nu am cumpărat în cantități mai mari decât de obicei. M-am decis, în schimb, foarte serios, să acționez la obiect și consecvent. Și dintr-o dată, viața mea de zi cu zi a început să arate altfel. Pe alocuri amuzant, pe alocuri nu prea. Lucrez de acasă, la fel ca marea majoritate a colegilor mei jurnaliști în Germania. Ies din casă extrem de rar și atunci numai pentru strictul necesar. Nu am niciun contact social direct.

Așa că noua rutină se desfășoară pe 120 mp, deveniți, pe lângă casă, sală de conferințe, studio TV, birou, news room, sală de fitness și... cine știe ce-o mai aduce viitorul.

Cine ar fi crezut vreodată că o să ajung să dezinfectez fiecare pachet pe care îl scot din plasa de cumpărături, înainte ca acesta să aterizeze în frigider? Sigur că iau în serios sfaturile virologilor, și anume că infectările de pe obiecte sunt rare. Dar ce e sigur e sigur. Doar n-o să bag virușii în frigider la conservat, îmi spun în gând.

Nu m-aș fi gândit niciodată că voi instaura regula descălțatului la ușă. De peste o săptămână, pantofii rămân pe casa scărilor. Clanțele și podelele le spălam și până acum. Dar în niciun caz atât de des și nu cu dezinfectant medicinal. De câteva zile avem în hol un adevărat ”centru de dezinfecție”: orice intră în casă trebuie întâi să treacă pe acolo. Altfel aș putea chiar vizualiza în detaliu cum virușii se strecoară nesimțiți și neinvitați în sufragerie. OCD -  tulburarea obsesiv-compulsivă 2.0!

Am început chiar și, în timp ce mă spăl pe mâini, să cânt Happy Birthday de două ori, așa cum se recomandă de către specialiști, pentru a mă asigura că respect timpul necesar de spălare de 30 de secunde. Când ajung la versul ”Happy Birthday dear...”, mă cam poticnesc. Nu știu cu ce nume să mai umplu acel puncte-puncte, care se cere completat de zeci de ori pe zi. Sunt convinsă că atunci când las geamul deschis, vecinul de vizavi crede că sunt țăcănită de-a binelea. Mai contează? Și el își tine un stoc de cutii cu ouă pe geam.

Coronavirus și un deja-vù din vremea comunismului

Recent am ieșit scurt la cumpărături în supermarket. Cu mască și mănuși. În centrul Berlinului. Se pare că am fost încă o imagine destul de amuzantă pentru mulți, de vreme ce câțiva cumpărători au pufnit în râs, începând să mă ironizeze. ”Mai vorbim noi într-o săptămână”, mi-am spus în gând, amintindu-mi de cât de razant au crescut cazurile de Covid-19 în Germania, în numai 48 de ore. Amuzații erau aceiași, însă, care așteptaseră deja la coadă înainte de ora 7, ora deschiderii, și care au dat buzna să-și facă acele ”Hamsterkäufe”, cum le numesc germanii, adică un comportament asemănător unui hamster care-și umple fălcile cu hrană. #hamstereală

Comunismul e back, m-am gândit, și imediat mi-am adus aminte cum bunicul stătea la cozi în România de la 5 dimineața, în anii '80, ca să cumpere lapte sau pâine. Sau ce se mai găsea pe-atunci. Exact așa arăta la supermarketul ”meu” din inima Berlinului zilele trecute. Cred că oricine a trăit în acele vremuri în Europa de est se gândește la același lucru, când vede rafturile semi-goale uneori, în supermarketurile din Germania sau Franța zilelor noastre. Din cauza problemelor actuale în transport și a cumpărăturilor excesive, marfa nu ajunge întotdeauna la timp.

De siguranță, mi-am făcut minimul necesar de provizii de alimente și produse de curățat. Făină, paste, dezinfectanți și mult râvnita hârtie igienică (isteria asta n-am reușit încă să o înțeleg) au devenit o raritate. Chiar și pe platformele comerciale online. Unde mai pui că o livrare durează peste două săptămâni în Germania.  

Cu umor către necunoscut

În toată această perioadă am comunicat mai des cu prietenii decât de obicei. Oameni care trăiesc în diverse țări europene și care îmi spun că și la ei e la fel. Lumea face cumpărături în disperare, dar ignoră, în același timp, apelurile autorităților de a restricționa interacțiunile sociale. La Berlin, cu o seară înainte de a se închide cluburile și barurile, mulți s-au gândit că ar fi cazul să petreacă sănătos (interesantă expresie, în context) pentru ultima dată. Câteva zile mai târziu, au fost anunțate zeci de cazuri de coronavirus în cercurile respective. Nici în Franța unii n-au înțeles gravitatea situației. Muți au ieșit la picnic în grupuri, trecând câte o sticlă de băutură de la unii la alții. Nici în România o mare parte a populației nu ia în serios sfaturile autorităților. Acesta este motivul pentru care în mai multe țări europene, precum Italia și Spania, oamenii au fost deja consemnați la domiciliu.

Între timp, pe Internet curg bancurile și glumele pe tema coronavirus. Omenirea mai are încă umor: ”Frizerii închise, saloane de înfrumusețare închise. Cum vor arăta femeile după criza coronavirus? Adevărata apocalipsă abia atunci începe!”, sau ”Suntem în stare de criză. Până acum nu am fost în stare de nimic”. Mediile sociale sunt pline. Se face haz de necaz.

Dar total relaxați nu avem cum să fim. Cât va mai dura această criză? Oare viața pe care o știm va deveni istorie? Dacă economia se prăbușește, vom trăi ca după război? Ce va fi cu bătrânii? Sunt sistemele de sănătate pregătite pentru pandemia coronavirus? Toți cu care am stat de vorbă își pun aceste întrebări.

Doar virușii mai au viață socială

Din perioada scolii nu m-a preocupat niciodată atât de mult subiectul biologiei virușilor. Mi-am făcut, așadar, temele, ca să știu cu cine avem de-a face. Organisme microscopice, care există aproape peste tot pe planetă. Pot infecta plante, animale, oameni și chiar și bacterii. Sunt alcătuiți din material genetic, RNA sau DNA și un înveliș protector format din proteine, lipide sau glicoproteine. Virușii nu se pot divide independent și de aceea au nevoie de celule gazdă pentru a se înmulți. Paradoxal, ei există numai pentru a se înmulți! Niște paraziți nenorociți!

Îmi vine în cap imaginea lui Gargamel, personajul negativ din serialul TV al anilor '80 ”Ștrumfii”, cu care am crescut. Gargamel e hidos, urăște ștrumfii și ar face orice îi stă în putere să-i prindă. Oamenii de știință au descoperit că virușii au o viață socială destul de bogată. Paraziții în miniatură își fac chiar și planuri pentru cum să-și atace victimele. Uneori există adevărate lupte de concurență între viruși.

La aceste concluzii au ajuns în anul 1999 biologii evoluționari Paul Turner, de la Universitatea Yale, și Lin Chao, de la University of California. Bacteriofagii – adică virușii care distrug bacteriile – au un comportament oportunist și joacă o variantă proprie a ”dilemei prizonierului”: când le convine, fac echipă în atac și când nu, le întorc spatele fără scrupule semenilor lor.

Science Fiction să se întoarcă la cinema!

Destul de inteligenți acești monștri invizibili cu ochiul liber. De fapt, sunt atât de mici, încât peste 500.000 de viruși ar ajunge, așezați în linie, la un centimetru. Cu invizibilul duce, deci, omenirea un război mondial.

Despre un război a vorbit recent și președintele Franței, Emmanuel Macron. Să sperăm că oamenii noștri de știință vor fi rapid cu un pas înainte și îi vor arăta ei pandemiei coronavirus! Să sperăm că, rapid, subiectul va deveni istorie și va deveni un bun material pentru blockbuster-ele de la Hollywood. Pentru că SF-ul trebuie să plece din viața reală și să se întoarcă în cinema. Iar ”viralul” ar face bine să revină acolo unde îi e locul: pe Internet!