1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cristian Măcelaru: Îndemn şi exemplu pentru tânăra generaţie

31 octombrie 2022

Maestrul Cristian Măcelaru a fost decorat la Köln într-un cadru festiv, marcând 75 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Radio a WDR şi trei decenii de prietenie şi parteneriat româno-german în Europa.

https://p.dw.com/p/4ItjV
Concert aniversar sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru la Filarmonica din Köln
75 de ani WDR Sinfonieorchester: Concert aniversar sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru la Filarmonica din KölnImagine: Medana Weident/DW

O zi cu muzică la cel mai înalt nivel, o zi aniversară pentru o orchestră remarcabilă, dincolo de hotarele Germaniei, care iată împlineşte 75 de ani de la înfiinţare, o zi omagială pentru unul dintre cei mai apreciaţi dirijori ai momentului, o zi în care s-a repetat neobosit cât de vitale sunt muzica, arta şi cultura în general, pentru societatea noastră - oricând, dar cu atât mai mult în vremuri de criză. Pe scena Filarmonicii kölneze, primul ministru al landului Renania de Nord - Westfalia (NRW), Hendrik Wüst, a punctat cele două momente omagiale:

Hendrik Wüst, Tom Buhrow, Cristian Măcelaru, Köln, WDR Sinfonieorchester
Premierul landului NRW, Hendrik Wüst, Preşedintele postului de drept public german ARD, din care face parte postul regional WDR, Tom Buhrow, şi dirijorul şef al ansamblului WDR, Cristian MăcelaruImagine: Medana Weident/DW

"În vremuri de mari provocări avem nevoie de forţa culturii şi de forţa muzicii. Orchestra Simfonică a WDR este astăzi una din cele mai prestigioase orchestre din Germania şi o emblemă a culturii noastre din Renania de Nord-Westfalia, cu deschidere spre lume, şi a scenei muzicale de la noi, diversă şi extrem de productivă. O emblemă a excelenţei şi a deschiderii spre lume este şi ordinul românesc, decernat astăzi domnului Cristian Măcelaru. Sub conducerea sa, orchestra se străduieşte în prezent să facă muzica accesibilă unui număr cât mai mare de oameni, astfel încât arta, cultura, să nu fie un lux pentru câţiva. A permite accesul tuturor la artă şi cultură este o contribuţie importantă şi pentru coeziunea umană. Pentru aceasta îi mulţumesc dirijorului, dar şi întregii orchestre, din inimă, şi adresez felicitări pentru înalta distincţie ce i-a fost oferită de ţara sa de origine."

După minunata prestaţie în forţă a ansamblului WDR, în program figurând capodopera vocal-simfonică semantă de Carl Orff "Carmina Burana", alături de Concertul pentru orchestră de Witold Lutosławski şi lucrarea "Pentimento", prezentată în primă audiţie, a compozitoarei canadiene Zosha Di Castri, am putut sta de vorbă şi cu laureatul serii, Cristian Măcelaru.

Cristian Măcelaru, WDR Sinfonieorchester, "Meritul Cultural"
Cristian Măcelaru: "Menirea noastră ca artişti este să ducem mai departe mesajul artei"Imagine: Medana Weident/DW

“Mă bucură că munca mea ca artist este recunoscută şi este pusă într-un plan evident în care să poată fi dată ca exemplu unei generaţii mai tinere, care nu înţelege încă frumuseţea care se poate descoperi în artă, o generaţie care nu are valorile încă definite şi se întreabă dacă merită efortul necesar pentru o viaţă în slujba muzicii", a mărturisit mult apreciatul dirijor Cristian Măcelaru, căruia în aceeaşi seară i-a fost înmânat la sediul administraţiei locale din Köln, de către ambasadoarea României la Berlin, Adriana Stănescu, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României, Klaus Iohannis, pentru excelența activității dirijorale la nivel internațional și contribuția sa la dezvoltarea dialogului intercultural româno-german.

Adriana Stănescu a evidenţiat talentul şi succesul dirijorului originar din România cât şi rolul pe care acesta îl joacă în dialogul şi relaţiile bilaterale româno-germane.

“Oamenii de cultură, de artă, mai ales cei care ajung la un asemenea nivel de cunoaştere şi de excelenţă, cum este Cristian Măcelaru, sunt oameni care deschid uşi, atât pentru ei cât şi pentru alţi români care doresc să se afirme pe calea artei sau în orice alt domeniu. În momentul în care ne reunim aici – autorităţi, personalităţi, oameni politici din Renania de Nord - Westfalia, români, ambasadorul României la Berlin – ne dăm seama că suntem împreună, că suntem în acelaşi proiect european, că avem un parteneriat viu şi creăm împreună lucruri frumoase. Ne bucurăm să fim la o asemenea sărbătoare împreună. Mulţumim maestrului Măcelaru că ne-a adus alături şi sunt convinsă că activitatea sa va fi un exemplu şi pentru alţi români, care se simt în acest fel reprezentaţi prin acest ambasador al muzicii româneşti.”

Ambasadoarea României în Germania a apreciat şi implicarea maestrului Măcelaru în viaţa culturală românească: "Cristian Măcelaru este o personalitate care promovează în continuare proiecte în ţară. Este nu doar noul director artistic al Festivalului "George Enescu", ci este implicat şi în alte proeicte artistice, cum ar fi, anul viitor, în contextul Capitalei Culturale Europene Timişoara 2023, fiind numit ambasador onorific al acestui proiect şi va merge acolo cu Orchestra Simfonică a WDR."

"Aşa cum şi-ar fi dorit Enescu"

Ştiu din numeroasele discuţii pe care le-am purtat în ultimii ani cu Cristian Măcelaru, care, să nu uităm, este şi director muzical al Orchestre National de France, pe lângă activitatea pe care o desfăşoară la Köln şi directoratul artistic al Festivalului "George Enescu", cât de mult se implică, nu doar în România, ci în general pentru promovarea muzicii şi valorilor culturale în rândul tinerei generaţii, amintind mereu de forţa muzicii în edificarea unei lumi mai bune, în scoaterea la lumină a ceea ce e mai bun şi mai bun în noi.

"Omul complet de mâine nu va fi acela care va reuşi să învingă puterea sau viteza computerului, ci acela care va gândi creativ în aşa fel încât să se folosească de ceeea ce există deja, dar într-un mod creativ. Creativitatea vine din muzică, din artă, din cultură. De aceea este important să punem accent pe aceste valori care sunt necesare în societatea noastră.”

Referitor la proiectul Capitalei Culturale Europene Timişoara 2023, Cristian Măcelaru a explicat: "Am acceptat acest titlu de ambasador cultural al oraşului Timişoara nu numai pentru că este oraşul meu natal ci şi pentru că este un proiect frumos pentru toată România. Un proiect care pune în evidenţă cultura şi arta din România."

În fond, a adăugat maestrul, "menirea noastră ca artişti este să ducem mai departe mesajul artei, mesajul care ne uneşte. Această frumuseţe care ne aduce împreună. Pentru că este unul dintre puţinele momente în societatea de astăzi în care 2000, 3000 de oameni se întrunesc pentru a asculta un sunet, pentru a înţelege esenţa unui sentiment, a unei emoţii care se transmite. Acest lucru este atât de rar, încât ar trebui valorificat şi mai mult."