Cu două milioane de procese spre Europa

De data aceasta însă, probabil excedată de multele cereri venite din România, Curtea de la Strasbourg solicită statului român ca în termen de trei luni să pună ordine în haosul legislativ care domneşte în privinţa retrocedării proprietăţii. Explicit, parlamentul trebuie să definească termenii ambigui din legislaţia privind retrocedările şi să unifice practica judiciară în domeniu.

Cum s-a ajuns aici? Istoria post decembristă a foştilor proprietari este lungă şi plină de nedreptăţi din partea puterii politice. După un discurs populist al lui Ion Iliescu din 1995, în care preşedintele celor „săraci şi cinstiţi” a acuzat instanţele de judecată că au dat cîştig de cauză foştilor proprietari, Procurorul general a înaintat recurs în anulare pentru toate sentinţele pronunţate în cauzele respective. Curtea Supremă a admis acele recursuri, prin care statul român a făcut practic a doua naţionalizare. Ulterior, foştii proprietari au atacat sentinţele la Curtea Europeană, care le-a dat cîştig de cauză, în timp ce nota de plată a statului român a început să crească.

După ce parlamentul a votat prima lege privind statutul imobilelor naţionalizate, a început vînătoarea naţională a chiriaşilor de lux. Pe lîngă chiriaşii de condiţie socială modestă, toţi foştii activişti, securişti, miliţieni, ciocoii noi ai tranziţiei care locuiau în vile sau apartamente de lux au putut să le cumpere cu preţul cîtorva salarii. Astăzi, unele din aceste vile sînt cotate pe piaţa imobiliară chiar şi la un milion de euro. După un anumit termen pe care l-au avut proprietarii pentru a-şi revendica imobilele, chiriaşii au avut mînă liberă să le cumpere.

Iar aici intervine termenul de „bună-credinţă” a cumpărătorului, altfel spus a chiriaşului, în sensul că acesta nu putea să cumpere o locuinţă dacă ea era revendicată de proprietar. Numai că, prin relaţii şi plocoane la societatea de administrare, s-au întîmplat şi astfel de cazuri, şi nu puţine. În felul acesta, termenul de „bună-credinţă” a cumpărătorului a fost apreciat diferit de la o instanţă la alta, în procesele ulterioare dintre proprietari şi chiriaşi. De aceea, una dintre solicitările Curţii Europene de la Strasbourg adresate statului român este aceea de a stabili o definiţie legală şi o jurisprudenţă unitară în ceea ce priveşte „buna-credinţă” a cumpărătorului.

Din 1995, cînd parlamentul a votat prima lege a imobilelor naţionalizate, doar 10% dintre proprietari şi-au recuperat casele. La nivel naţional sînt 210.000 de dosare de retrocedare, dintre care în mai mult de jumătate se solicită restituirea în natură. Amînarea restituirii proprietăţii imobiliare şi funciare a făcut ca în momentul de faţă pe rolul instanţelor de judecată să se afle aproape două milioane de procese de reconstituire a drepturilor de proprietate. Asta în timp ce o parte dintre foştii chiriaşi care locuiesc acum în vile în calitate de proprietari pot eventual să le vîndă şi să trăiască toată viaţa din dobîndă.

Amînarea restituirii proprietăţii a nedreptăţit cîteva milioane de români, îmbogăţind în schimb un grup bine conturat al politicienilor şi clientelei politice.