Cum a ajuns Viktor Orban să facă politica guvernului Ciucă
22 august 2022
Ele pot fi văzute adesea cu ochiul liber și justifică admirația pe care o au românii față de premierul ungar Viktor Orban.
Poate că șeful guvernului de la București face și el parte din cei 60% de români care se uită spre liderul de la Budapesta ca la un politician de succes, fiindcă a avut curajul să confrunte Bruxelles-ul cu șovinismul, rasismul și xenofobia ridicate la nivelul politicii de stat. Altminteri, nu ar trece atât de ușor peste declarațiile extremiste aplaudate de membrii cabinetului său și de politicienii maghiari din arcul de guvernământ. Sau poate că premierul român nu a vrut să strice Ziua Sfântului Ștefan, când Ungaria își celebra ziua națională, și nici să conturbe apropiata vizită a președintei Katalin Novak, așteptată la București luna viitoare.
La sfârșitul săptămânii trecute, în discursul său dedicat Sf. Ștefan, întemeietorul Ungariei, președinta Novak a vorbit despre Europa și despre legăturile profunde pe care țara ei le are cu UE, accentuând că este vorba despre o relație condiționată: „să nu fim şantajaţi nici cu banii care ne revin”, „nici cu ideologiile pe care ungurii le resping”. O idee pe care o îmbrățișează și mulți români: peste 60% susțin că „România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru” (INSCOP, 2021).
Naționalismul de acest tip este promovat intens de zeci de site-uri și grupuri care alimentează rețelele sociale cu mesaje care preiau marile teme ale propagandei ruse și care s-ar putea să-și mărească audiența, pe fondul creșterii prețurilor și scăderii puterii de cumpărare.
Simpatia pro Viktor Orban versus antipatia tradițională față de maghiari face parte din paradoxurile autohtone: mulți români ar vrea să aibă și ei un lider cu mână forte, după cum o arată diferitele cercetările sociologice, dar această dorință nu le știrbește prejudecățile și ura alimentată de istorie. Din acest punct de vedere, e mai bine ca UDMR să rămână la guvernare, decât să treacă în opoziție și să dea apă la moara extremiștilor prezenți în mai toate partidele politice românești.
Nu e sigur însă că premierul Nicolae Ciucă se gândește la eventuale conflicte interetnice manipulate pe fondul războiului din Ucraina, atunci când menționează stabilitatea. Mai degrabă are în minte stabilitatea guvernului, funcționarea coaliției și controlul puterii. Primul ministru a declarat că președintele UDMR, Kelemen Hunor, a dat explicații pertinente în ultima ședință a arcului guvernamental cu privire la discursul lui Viktor Orban de la Tușnad din care rezultă că liderul Uniunii (1) nu a fost de față la discurs, că (2) nu poate fi învinuit de ceea ce au spus alții și că (3) ar fi vorba de nuanțe pe care le va lămuri mai târziu.
În vreme ce Kelemen Hunor se căznea să-i convingă pe liderii coaliției de buna sa credință, fără să se fi desolidarizat, totuși, vreodată de Viktor Orban, deputatul UDMR Zakaris Zoltan relua argumentele rasiste ale primului ministru ungar: „Nu suntem de acord să se impună o amestecare cu o altă cultură din afara culturii europene. Asta e simplu.” Declarația parlamentarului maghiar a fost criticată doar de Institutul Ellie Wiesel, care amintește că „rasismul alături de antisemitism și xenofobie a fost instrumentul ideologic care a dus la exterminarea evreilor și romilor de către Germania și aliații ei, printre care România și Ungaria”.
Pentru cei care au urmărit ascensiunea lui Viktor Orban și transformarea UDMR într-o facțiune politică afiliată Budapestei, declarațiile de acest fel nu sunt deloc surprinzătoare. Este surprinzătoare ușurința acceptării lor de către premierul român și de către coaliția aflată la putere.
Rasismul este doar partea cea mai urâtă care se vede. În completare, politica pro-rusă și euroscepticismul compun o bombă cu efect întârziat, care ar putea să explodeze și la București, dacă liderii români nu înțeleg care este linia roșie de netrecut. Exportul suveranismului ungar combinat cu șovinismul local și anularea statului de drept ar putea fi mai periculoase decât par la prima vedere.