Refugiaţi ucraineni trăiesc în "sate-fantomă" din Germania

Pe Google Maps se pot vedea în vestul Germaniei, în landul Renania de Nord-Vestfalia, trei pete mari deschise la culoare. Sunt cele trei mine de suprafaţă Inden, Hambach şi Garzweiler, unde concernul energetic RWE exploatează cu ajutorul unor gigantice excavatoare zăcăminte de lignit.

În imediata lor apropiere se află localităţi părăsite. Unele de doar câteva luni, altele deja de câţiva ani. RWE a cumpărat casele şi gospodăriile oamenilor, care s-au putut muta în alte părţi cu ajutorul despăgubirilor primite. Iniţial era planificat ca "satele-fantomă" să fie rase de pe faţa pământului, pentru a se putea ajunge la lignitul de sub ele. Dar guvernul de la Berlin a decis să renunţe la energia din cărbune şi de aceea viitorul lor este astăzi incert.

"Nu ne plângem de nimic"

Exploatarea lignitului la mina de suprafaţă Hambach a început în anul 1978. Este prevăzut ca mina să se închidă în anul 2030. Cine călătoreşte în zonă are în faţa ochilor un peisaj selenar.

Odinioară aici s-a aflat o parte din pădurea Hambacher Forst. În anul 2018 au avut loc proteste ample ale unor activişti de mediu germani, care au cerut concernului RWE să închidă mina şi să cruţe pădurea. Cu toate acestea, o parte din pădure nu a putut fi salvată, aceeaşi soartă având-o şi câteva localităţi din vecinătatea minei. Două din "satele-fantomă" care au mai rămas în picioare sunt Morschenich şi Manheim.

Cine ajunge la Manheim vede străzi întregi cu case părăsite, cu obloanele trase şi ferestrele acoperite cu placaj. Asfaltul de pe străzi este crăpat şi felinarele sunt sparte. În centrul aşezării se află o biserică catolică. Şi vitraliile ei sunt acoperite cu placaj. Unele case aflate încă într-o stare bună sunt împrejmuite cu sârmă ghimpată. Pe o pancartă scrie că tot ce se află acolo este proprietatea RWE. La marginea aşezării nu mai sunt decât ruine. Un iepure traversează strada în mare viteză iar un fazan se plimbă impozant prin iarba mare din apropierea unei staţii de autobuz în paragină.

Oameni nu se întâlnesc pe străzi, teoretic n-ar mai trebui să fie niciunul acolo, la fel ca în localitatea învecinată Morschenich. Şi acolo casele sunt părăsite, cu geamuri acoperite cu placaj. Şi acolo este o staţie de autobuz în paragină. La prima vedere s-ar putea crede că este un alt "sat-fantomă".

Dar la o privire mai atentă se poate constata că pe uşile mai multor case sunt lipite foi albe de hârtie. Pe una din ele sunt scrise mai multe nume de familie ucrainene, pe altele nume arabe. Într-una din aceste case trăieşte o pereche de tineri ucraineni, care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Ne-au spus că trăiesc la Morschenich din decembrie 2022. În casa care iniţial a aparţinut unei singure familii, trăiesc acum mai mulţi oameni. A devenit un mic cămin pentru refugiaţi, în care trăiesc o familie ucraineană din Donbas şi refugiaţi din Siria.

"Nu ne plângem de nimic - avem curent, apă, încălzire, ba chiar şi Internet şi telefonie mobilă", ne-a declarat Denis (nume schimbat). "Putem telefona acasă, în Ucraina. Reprezentanţi ai administraţiei locale vin săptămânal la noi şi ne ajută cu actele. Primim regulat ajutor social, doar cursuri de învăţare a limbii germane nu ni s-au oferit până acum", a completat el.

Tânăra pereche nu este deranjată de faptul că în localitate nu există magazine, farmacii sau cabinete medicale. Soţia lui Denis, Iulia (nume schimbat), ne-a povestit că se duce cu maşina proprie în satul învecinat pentru a face cumpărăturile. În faţa casei e parcată maşina lor, cu plăcuţe de înmatriculare ucrainene.

"Când am ajuns aici nu ne-am dat seama la început de nimic. Mai târziu ni s-a explicat ce fel de aşezare este aceasta. Dar acasă în Ucraina am trăit trei luni sub bombardament. Aici avem linişte", spun cei doi, arătând spre pădurea din apropiere. "Acolo trăiesc activişti de mediu. Şi-au încropit adăposturi în copaci. Câteodată îi vedem, dar ei nu ne deranjează cu nimic," a povestit Denis. Tot el a precizat că poliţia vine frecvent în localitate, pentru a se asigura că totul este în ordine.

La Morschenich trăiesc între timp mai multe familii de ucraineni. Oamenii se întâlnesc cu Denis şi Iulia mai ales când vin reprezentanţi ai autorităţilor locale sau când ies cu toţii la plimbare. Nu există decât un drum, care duce spre pădure, la marginea căreia se pot culege mure. "La prima vedere aici pare plictisitor, dar mergem să culegem mure", povesteşte Iulia. "Câteodată ne ducem cu maşina în oraş, dar acolo este atât de zgomotos, încât suntem bucuroşi când revenim aici, la ţară", adaugă Denis.

Ei au spus că nu ştiu cât timp vor rămâne acolo. "Se zvoneşte că acest sat nu va fi demolat. Administraţia orăşenească ne-a trimis aici. La început am fost într-o tabără pentru refugiaţi din Bochum. Vom rămâne aici până când vom fi mutaţi în altă parte", a explicat Iulia.

Potrivit celor mai recente planuri, Morschenich nu va mai fi într-adevăr demolat, fiindcă mina de suprafaţă va fi închisă. Concernul RWE a confirmat la solicitarea DW că aşa stau lucrurile. "Satele menţionate nu vor mai fi distruse cu buldozerul. Am pus casele şi locuinţele pe care le-am cumpărat de la familiile strămutate la dispoziţia administraţiilor comunale care ne-au cerut asta, pentru a putea găzdui temporar oameni care aveau urgentă nevoie de un acoperiş deasupra capului", ne-a declarat un reprezentant al RWE.

Fostă şcoală devenită cămin pentru refugiaţi

Localităţile Kuckum şi Keyenberg se află în vecinătatea unei alte mine de suprafaţă - Garzweiler II. Şi acolo localnicii au fost despăgubiţi şi s-au mutat în alte părţi. Localităţile vor dispărea curând. În vecinătatea lor se află satul Lützerath, devenit cunoscut din pricina protestelor la care a participat şi activista de mediu suedeză Greta Thunberg. Lützerath urma să dispară sub lama buldozerelor deja anul acesta. Toate drumurile care duc acolo sunt blocate. Este posibil ca localitatea să nici nu mai existe în prezent.

Dar în satul învecinat Keyenberg se mai poate ajunge cu maşina. Şi acolo situaţia pare identică cu cea din satele deja evacuate. Câteva străzi înguste, cu case solide, dar goale de o parte şi de alta şi o biserică catolică în centru. În plus, există acolo o grădiniţă cu loc de joacă, năpădit de iarbă şi buruieni.

La doar câţiva metri distanţă se află clădirea şcolii, din care ies brusc mai mulţi oameni. Duc scaune în mâini, pe care le aşează în curtea şcolii. Afară este caniculă. Unul dintre bărbaţi ne spune: "Noi trăim aici. Suntem originari din Siria". Nu reuşim să înţelegem dacă sunt cazaţi în şcoală sau în case din vecinătate. Au evitat să stea de vorbă cu noi. În cele din urmă s-au retras, un pic speriaţi, în interiorul şcolii.

Lângă şcoală se află o staţie de autobuz. Transportul în comun încă circulă aici. Pe uşa brutăriei de lângă biserică este lipit orarul de deschidere. Sunt câteva ore în câteva zile ale săptămânii. Magazine propriu-zise şi farmacii nu mai există. Toate spaţiile comerciale sunt goale. Doar brigada de pompieri mai funcţionează. Judecând după cele câteva maşini parcate, unele din case par încă locuite.

"Da, la Keyenberg mai există localnici, dar după ce şi-au primit despăgubirile cam 80 la sută din ei au plecat. Cam 15-20 la sută trăiesc în continuare acolo", ne-a declarat Irina Becker, membră a formaţiunii conservatoare CDU şi membră a comisiei "Integrare şi Diversitate" a landului Renania de Nord-Vestfalia. Ea a adăugat: "În prezent trăiesc acolo şi refugiaţi, cărora li s-a pus la dispoziţie vechea şcoală. Sunt adăpostiţi şi în mai multe case. În unele trăiesc individual, în altele la comun. Au curent, apă şi încălzire. Infrastructura există încă, fiindcă nu este clar ce se va întâmpla cu localitatea pe fundalul planului de renunţare la energia din cărbune. Am organizat pentru refugiaţii de acolo cursuri de limbă şi de integrare iar copiii merg la grădiniţă".

După catastrofalele inundaţii pe de Valea Ahr-ului, din vara anului 2021, Becker ne-a spus că, în Renania de Nord-Vestfalia, RWE şi comuna Erkelenz, de care aparţin Kuckum şi Keyenberg, s-au înţeles să folosească o parte din casele goale pentru a-i găzdui temporar pe unii din sinistraţi.

La cerea DW, un purtător de cuvânt al RWE a confirmat acest lucru, spunând: "Am ajutat cu plăcere comuna Merzenich şi oraşul Erkelenz, pentru ca ele să poată acorda la rândul lor ajutor".

Cine trimite refugiaţii în localităţile părăsite?

Şi la Keyenberg trăieşte o familie de refugiaţi din Ucraina, cu un copil. Şi ei au preferat să-şi păstreze anonimatul. Ne-au povestit însă că s-au aflat "multă vreme" în Polonia şi că au aflat din reţelele de socializare că se pot deplasa la Bochum, pentru a-şi continua drumul către un oraş german mai mare, de exemplu Düsseldorf sau Köln. Dar de la Bochum au fost trimişi la Erkelenz şi în cele din urmă au ajuns la Keyenberg.

Distribuirea refugiaţilor pe landuri şi comune are loc în baza unui sistem de cote. Un funcţionar care se ocupă de refugiaţi nu ştie unde va fi trimisă o familie sau persoană până nu îi apare numele localităţii pe ecranul computerului, a explicat Irina Becker pentru DW. Biroul de presă al guvernului regional din Renania de Nord-Vestfalia nu a răspuns DW până la publicarea acestui reportaj la întrebarea legată de refugiaţii din localităţile evacuate. Iar oficiul de presă al Ministerului pentru Copii, Tineret, Familie, Egalitate de Şanse, Refugiu şi Integrare al landului Renania de Nord-Vestfalia a redirecţionat întrebarea DW către administraţiile locale din Erkelenz şi Merzenich, dar acolo nu a luat nimeni poziţie din pricina vacanţei de vară.

Membrii unei alte familii de refugiaţi din Ucraina aflaţi la Keyenberg ne-au spus că totul le place acolo. Încă trăiesc singuri într-o casă, dar urmează să mai fie cazată acolo o familie din Ucraina curând. Au recunoscut că la început s-au speriat la gândul că trebuie să trăiască o vreme acolo. "Dar aici e mult mai bine decât să stăm undeva într-o sală de sport, pe paturi de campanie", ne-au spus ei, adăugând că au cunoscuţi care sunt astfel cazaţi în Germania. Atât timp cât în Ucraina va fi război ei nu vor să se întoarcă în ţara lor. Poate vor rămâne în Germania şi după încetarea războiului. "Să vedem. Momentan totul este în ordine. Satul nu va fi demolat. Poate rămânem aici, dacă ni se va permite", au spus ucrainenii.

Localităţile Keyenberg şi Kuckum nu vor dispărea, a confirmat pentru DW concernul RWE, din pricina renunţării la energia din cărbune şi a închiderii minei de suprafaţă Garzweiler în anul 2030. Localităţile vor deveni parte a unui parc de recreere după recultivarea minelor de suprafaţă.

Irina Becker ne-a spus că acolo vor fi demolate doar câteva case, fiindcă restul se află într-o stare foarte bună, având o vechime medie de 50 de ani. Keyenberg şi Kuckum au potenţialul de a se transforma din "sate-fantomă" în "sate ale viitorului". Mulţi din foştii proprietari încearcă între timp să-şi cumpere casele înapoi. Dar în ele locuiesc încă refugiaţi.