Cutremur politic în Polonia
12 iunie 2015Surpriza a fost totală şi perfectă. Miercuri seară, doamna Ewa Kopacz, premierul Poloniei, a anunţat demisia a trei miniştri: ministrul Privatizărilor, Wlodzimierz Karpinski, ministrul Sănătăţii, Bartosz Arlukowicz şi cel al Sportului, Andrzej Biernat.
În afară de aceştia, s-au mai retras preşedintele parlamentului, Radoslaw Sikorski, trei secretari de stat şi consilierul principal al şefei guvernului polonez, fostul ministru al Finanţelor, Jacek Rostowski. De asemenea, procurorul general a trebuit la rândul său să îşi părăsească funcţia.
Acest adevărat cutremur politic a avut loc la o zi după publicarea unor dosare privitoare la scandalul generat de interceptarea discuţiilor între mai mulţi politicieni.
Urmări dintre cele mai grave
Toţi miniştri care au renunţat la funcţie fac parte din formaţiunea politică liberal conservatoare a premierului, Platforma Cetăţenească. În 2014, aceştia, dar şi alţi politicieni, au fost victimele unor interceptări. Publicaţia Wprost a publicat aceste discuţii înregistrate în mod ilegal. Dialogurile private, purtate într-un restaurant de lux din Varşovia, nu erau defel destinate publicului. În timpul acestora, ministrul de Interne şi directorul băncii centrale şi-au exprimat părerea despre fostul ministru de Finanţe, care urma să fie demis. Alţi politicieni interceptaţi au spus că ministrul Economiei gestionează în mod neprofesionist mineritul din Polonia.
Însă, de departe, cea mai puternică reacţie publică a fost generată de spusele lui Radoslaw Sikorski, ministru de Externe la acea vreme, despre relaţiile dintre Europa şi Statele Unite. Fostul premier, Donald Tusk, aproape că era să piardă şefia guvernului din pricina acestui scandal. După ce a reuşit să obţină votul de încredere în Parlament, scandalul părea a se fi stins.
Iată însă că, la un an după apariţia primelor înregistrări ilegale în presa poloneză, un om de afaceri polonez publică la rândul său pe Facebook numeroase informaţii din dosarul de anchetă.
O mişcare bine gândită?
Deloc surprinzător, acest subiect, care preocupă momentan întreaga societate poloneză, exercită o presiune deosebită asupra actualului guvern de la Varşovia. "Ceea ce se întâmplă are efecte negative asupra bunului mers al statului", a spus însăşi Ewa Kopacz în cadrul unei conferinţe de presă. "Câtă vreme voi fi premierul Poloniei, nu voi permite ca dosarele din justiţie să influenţeze campania electorală", a mai spus şefa guvernului, care a şi acţionat în consecinţă. Demisiile miniştrilor au rolul de a diminua presiunile care se fac împotriva partidului de guvernământ, astfel încât niciun politician al Platformei Cetăţeneşti să nu fie afectat de scandal.
De altfel, nu doar Kopacz şi-a pus cenuşă în cap în faţa electoratului, ci şi Sikorski, la rândul său membru în Platformă şi unul dintre principalele personaje ale interceptărilor.
Toate aceste lucruri au loc cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare din octombrie. Platforma Cetăţenească, care a început, deja, să piardă teren în sondaje, nu mai dispune de foarte mult timp pentru a se redresa. În plus, cu doar trei săptămâni în urmă, candidatul partidului naţional-conservator Dreptate şi Justiţie, Andrzej Duda, a câştigat alegerile prezidenţiale.
Presa de la Varşovia susţine de asemenea că miniştrii n-ar fi demisionat de bunăvoie, ci că ar fi fost constrânşi în acest sens de premierul Kopacz. Remanierea guvernului, planificată deja, fusese amânată de mai multe ori.
"Scandalul interceptărilor durează de un an de zile, iar consecinţele apar abia acum", a spus preşedintele Duda, care îşi va începe mandatul la 6 august. În opinia lui, încrederea în actualul guvern polonez "s-a epuizat". La rândul său, partidul social-democrat (SLD) a depus o cerere de autodizolvare a parlamentului, astfel încât să fie organizate alegeri anticipate. Şansele iniţiativei sunt însă scăzute.