Cît de ospitalieră poate fi Europa?

Deşi DIE WELT acordă chiar pe prima pagină un amplu spaţiu editorial Nobelului pentru medicină, care i-a revenit savantului german Thomas Südhof, faptul că Berlinul revendică o politică mai severă faţă de aşa numita migraţiune din motive de sărăcie, pare a stîrni mai mult interes din partea editorialiştilor politici azi.

Trebuie mai puternic permeabilizate frontierele Uniunii Europene la valurile de refugiaţi din regiunile de criză dinafara UE? Trebuie îngrădit dreptul cetăţenilor UE de a circula liber în interiorul Europei? Acestea sunt întrebările care vor domina dezbaterile europene în perioada imediat următoare, constată corespondentul de la Bruxelles al cotidianului german citat, la începutul unui amplu articol în al cărui titlu este citată afirmaţia imperativă a ministrului german de interne Hans Peter Friedrich. Şi anume: Nimeni nu are voie să fraudeze prestaţiile sociale. Aluzia este cît se poate de limpede, vizînd situaţiile create în anumite metropole germane de sosirea masivă din România şi Bulgaria, în special a unor migranţi de etnie roma. Ceea ce a dus la o sporire a cheltuielilor sociale destinate noilor veniţi în căutare de lucru, cu 38% în Berlin, cu 60% în München şi cu 70 % în Offenbach.

Dar deja în aprilie curent, miniştrii de interne din Germania, Austria, Olanda şi Marea Britanie solicitaseră adoptarea unor măsuri împotriva cetăţenilor UE care migrează, în mod deliberat, în ţările mai bogate ale Uniunii, cu scopul de a beneficia de ajutoarele sociale. Cu toate că 17 state UE au furnizat Bruxelles-ului date concrete în această privinţă, este puţin probabil că energica Viviane Reding, comisara pentru justiţie, se va lăsa convinsă de sporirea aşa numitei migraţii din motive de sărăcie, menţionează autorul textului. Miniştrii întruniţi la Luxemburg vor trebui să clarifice în special trei nedumeriri: cînd se poate vorbi de un abuz al libertăţii de circulaţie? Ce este de făcut într-un atare caz şi cum poate fi prevenită această situaţie?

Încă înainte de a căuta răspunsurile la stringentele întrebări, Bruxelles-ul a dat publicităţii un studiu din care ar rezulta că masiva migraţiune a unor cetăţeni români şi bulgari în Germania nu ar împovăra bugetul destinat ajutoarelor sociale ci dimpotrivă, ar duce la sporirea bunăstării în Republica Federală. Studiul a declanşat consternarea unor instituţii şi a clasei politice , relevă FRANKFURTER ALGEMEINE ZEITUNG pe prima pagină, într-un articol în al cărui cuprins este citată şi reacţia ministrului federal de interne Friedrich. Liderul creştin social a etichetat impresia comisiei UE , nici mai mult nici mai puţin decît drept o neruşinată negare a realităţii.

Critică, deşi în termeni mai puţini duri, a fost şi opinia ministrului integrării din landul Baden Württemberg, social-democrata Bilkay Öney care a menţionat că migraţia masivă a cetăţenilor români şi bulgari creează probleme, politicii nefiindu-i îngăduit să ignore potenţialul de conflicte sociale generat de această formă de migraţie. Un punct de vedere împărtăşit şi de alt social-democrat, ministrul muncii şi integrării din cel mai dens populat land german, Rhenania de Nord Westfalia, care însă a ţinut să facă o precizare importantă: jumătate din cetăţenii români şi bulgari sosiţi în Germania, dispun de o înaltă calificare şi, prin urmare, nu împovărează bugetul destinat ajutoarelor sociale.

Exploziva temă reapare şi în ediţia electronică a revistei DER SPIEGEL, care trece în revistă cîteva din declaraţiile ministrului federal de interne Friedrich, între care, un da spus libertăţii cetăţenilor UE de a studia, munci şi achita impozite într-o altă ţară a Uniunii, un nu adresat echivalării acestei libertăţi cu dreptul de a pleca într-o altă ţară doar pentru a beneficia de prestaţii sociale mai bune.

Friedrich a mai avut de întîmpinat şi un alt reproş al Bruxelles-ului, potrivit căruia Germania ar primi prea puţini refugiaţi, solicitanţi de azil. Dimpotrivă Republica Federală este printre ţările europene, cea care a primit cel mai mare număr de refugiaţi, a contraargumentat cu cifre şi date, ministrul german de interne. Cert este că reuniunea miniştrilor de interne şi de justiţie de la Luxemburg va mai face să curgă multă cerneală în paginile ziarelor dat fiind caracterul arzător al problemelor înscrise în agenda dezbaterilor.

Nu doar arzător ci şi delicat, rezultă din articolul publicat de cotidianul elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG pe suprafaţa unei întregi pagini, sub titlul Roma? Sinti? Ţigani? Dincolo de deruta terminologică şi de iritaţiile produse de faptul că mulţi membri aparţinînd acestei etnii se autodenumesc ţigani, autorul constată că libertatea de călătorie în UE a catapultat în centrul atenţiei publice şi politice problematica romilor. Efortul de a se conforma corectitudinii politice a creat unele stînjeneli care ridică dificultăţi ziariştilor în relatările lor. Semnatarul amplei analize pomeneşte şi cazul săptămînalului elveţian Wochenblatt, care anul trecut, uzînd de sintagma campanii de jaf ale romilor, a stîrnit un val de consternare, atrăgîndu-şi dojenile serviciului de presă. Din perspectiva mass media, se menţionează în cuprinsul articolului, problematica acestei celei mai mari minorităţi etnice din Europa constituie un teren minat, nu în ultimă instanţă şi din cauza ignorării istoriei acesteia. Autorul textului distinge însă şi crase diferenţe de mentalitate şi deontologie jurnalistică între presa din Balcani şi între cea din Occident, aici bunăoară fiind interzisă şi penalizabilă condamnarea generalizată a unei minorităţi dezavantajate şi marginalizate.

Impresionantă este acurateţea cu care analistul elveţian abordează originile şi cauzele marginalizării etniei rome, dar şi unele încercări, fie şi discutabile, de integrare a acesteia, în perioada comunistă, în România de pildă. Azi, programele de integrare destinate romilor, susţinute de fonduri europene, stîrnesc invidia altor straturi marginalizate ale societăţii post comuniste, formate din perdanţi ai procesului de tranziţie. Numai că în loc de a identifica problemele real existente şi de a reacţiona prin măsuri politice şi sociale, autorităţile şi mass media se refugiază cel mai adesea în spatele unui discurs politic corect, spre a-şi demonstra cel puţin buna voinţă.