De ce-ar miza România pe Trump? 

Nu e vorba neapărat despre o conștiință a continuității, ci mai degrabă de ecuația de putere în care sunt angrenați americanii față în față cu cele două puteri Rusia și China.

Totuși, istoria recentă sugerează că administrațiile republicane au fost mai puternic orientate spre Estul Europei, decât cele democrate, care au încercat în ultimii 30 de ani și ipoteza resetării relațiilor cu Rusia, deși Moscova nu și-a suspendat niciodată strategia expansivă și lărgirea spațiului său vital. De pildă, scutul antirachetă adus în România de Barack Obama, ultimul președinte democrat la Casa Albă, a fost proiectat în perioada predecesorului său republican, George W. Bush.

Pe de altă parte, relația privilegiată pe care o are România cu Statele Unite a început în 1997, când președintele democrat al SUA, Bill Clinton, a oferit Bucureștiului oportunitatea unui Parteneriat Strategic. Clinton a făcut o vizită fulger în România pe 11 iunie 1997, imediat după Summitul NATO de la Madrid, care respinsese candidatura țării la Alianța Nord Atlantică. Mulți au considerat că a fost vorba despre o vizită de consolare, după un veritabil sprint făcut de diplomații români în încercarea de a contrabalansa diferitele ambiguități autohtone de până atunci. Posibilitatea evadării din zona gri în care se afla România a venit deci de la un președinte american democrat, care ținea însă cont de o strategie tradițională a SUA prin care acțiunile Moscovei erau în continuare puse sub lupă. Lărgirea acestui Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI a avut loc tot sub administrația democraților, pe 13 septembrie 2011, când președintele Traian Băsescu a fost primit la Washington de Barack Obama și miniştrii de externe ai celor două state, Hillary Clinton și Theodor Baconschi, au semnat Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice.

Sub președinția republicanului George W Bush, în 2002, la summitul NATO de la Praga, SUA au susținut candidatura Bucureștiului, iar în 2004 țara a fost primită în mod oficial în Alianță. Guvernarea PSD și președintele de atunci Ion Iliescu au devenit peste noapte atlantiști, dar câțiva ani mai târziu au început să aibă din nou dubii.

După decizia de la Praga, Bush a zburat la București și a vorbit despre rolul de „pod” pe care ar trebui să-l aibă România între Rusia și Occident. În februarie 2005, aproape imediat după instalarea lui la Cotroceni, Traian Băsescu a făcut o vizită la Moscova în încercarea de a pune în practică îndemnul american. Tot atunci îl previne, însă, pe Vladimir Putin despre posibilitatea instalării unor baze americane în Dobrogea, asigurându-l că nu ar fi vorba despre un gest ostil.

România nu a reușit să fie podul dintre Est și Vest gândit la Washington: geografia și memoria resentimentară au ținut-o departe de acest deziderat. Relațiile dintre București și Moscova sunt înghețate de circa 15 ani, iar Scutul antirachetă de la Deveselu este un obstacol serios în refacerea acestor legături. În plus, Rusia e enervată și de Baza Militară de lângă Constanța, care a început să fie folosită de militarii americani încă din 2003, când a început invazia Irakului: peste 11.000 de tone de echipament au fost transportate prin această bază de tranzit spre Irak în primele luni ale războiului.

Odată cu acest război, administrația Bush crează o breșă în Europa, între statele din Est, foste socialiste, și cele din Vest, vechii aliați ai SUA: noua Europă vs. vechea Europă. România și Polonia par să fie pilonii de bază în această diviziune, care a fost accentuată tot de un republican, Donald Trump: anul acesta a retras 12.000 de soldați americani din cei 35.000 aflați în Germania. România se aștepta să primească o parte din trupele retrase, dar deocamdată doar Polonia primește încă o mie de militari, care se adaugă la cei 4500 care erau deja acolo.

Fără să o spună direct, ofițerii cu grade mari din Armata României mizează pe candidatul republican, la fel și o parte din oficialii aflați la putere. România a cumpărat deja rachete Patriot, pe care americanii nu le vând oricui și care sunt necesare apărării litoralului Mării Negre. Urmează și alte arme sofisticate plus o investiție de circa 7 miliarde de dolari, facilitată de ambasadorul Adrian Zuckerman, un apropiat al republicanului Donald Trump. O parte din sumă ar fi alocată finalizării Centralei Nucleare de la Cernavodă, iar cealaltă parte e gândită să fie investită pentru a lega Marea Baltică de Marea Neagră, un proiect gândit în perioada lui George W. Bush și lansat de Donald Trump.

Donald Trump și contracandidatul său democrat Joe Biden cunosc bine regiunea. Biden a ținut legătura în mod activ cu președinții Băsescu și Iohannis în perioada în care era vicepreședinte sub administrația Barack Obama. Trump l-a primit de două ori pe Klaus Iohannis și i-a făcut promisiuni pentru dezvoltarea relației strategice.

În vreme ce Biden pare un împăciuitor în relațiile complicate și un euro-entuziast față de UE, Trump și-a declarat agresivitățile și intransigențele în materie de politică externă. Totuși, amândoi au trecut prin Războiul Rece și ambii înțeleg că Rusia poate fi periculoasă.