De ce avem nevoie de Eminescu, azi?

În această zi au loc, ca de obicei, manifestări de omagiere a „poetului-nepereche”, după expresia lui George Călinescu, expoziții, recitaluri, concerte cu romanțe pe versurile lui Mihai Eminescu, se acordă distincții de stat. Un ritual, oarecum banalizat, ce poate fi înviorat cu dezbateri care încearcă să aproximeze un „alt” Eminescu.

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău și-a propus o asemenea ieșire din tipare, desfășurând, duminică, 15 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la debutul editorial al poetului, colocviul „Un Eminescu al generației mele.” Evenimentul, organizat în colaborare cu ICR Chișinău și în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova și cu Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, a fost moderat de scriitoarea Maria Șleahtițchi, directorul Muzeului de Literatură.

Meandrele receptării Poetului...

De ce avem nevoie de Eminescu, azi? – a fost una din subtemele acestei dezbateri. Suntem consubstanțial legați de spiritul lui Eminescu: romantic, vulcanic, visător. Poezia lui ne-a modelat sensibilitatea, ne-a făcut ceea ce suntem – români, ne-a dat un nume și „un crez”, cum ar spune pașoptiștii. Înnoirea pe care a adus-o limbii române a reprezentat un salt spre modernitate. După Eminescu nu s-a mai scris la fel în literatura română.

Știm cât de important a fost rolul lui Eminescu în menținerea și salvarea identității naționale, în trezirea și recuperarea conștiinței românești sub stăpânire străină. „A rosti numele Basarabia e totuna cu a protesta contra dominațiunii rusești”, scria Eminescu acum aproape un secol și jumătate. Vladimir Beșleagă a evocat în luarea sa de cuvânt la colocviu tocmai revirimentul pe care l-a produs la Chișinău publicarea lui Eminescu în 1954, după moartea lui Stalin, când au fost recuperați și alți clasici români, botezați „scriitori moldoveni”.

...și contradicțiile instrumentării politice

Eminescu și Ștefan cel Mare – cele două „repere tutelare” ale Basarabiei – au fost instrumentați în mod diferit de-a lungul timpului. Ștefan cel Mare, care era văzut cu ochi răi de politrucii sovietici după 1991, a fost transformat tot de ei în proto-părinte al statalității moldovenești, ostile României. Eminescu n-a putut fi confiscat, denaturat de propaganda pro-rusească. Tot ce-a făcut școala sovietică, inabil și vulgar, a fost să-l prezinte ca tribun marxist și ateu în „Împărat și Proletar”.

Spre anii 2000, pe fundalul unor evoluții și emancipări post-totalitare, percepția asupra lui Eminescu s-a diversificat, a devenit mai polemică, provocată oarecum de campania de mitologizare a poetului. O poezie ca „Doina”, interzisă de sovietici, a fost văzută de unii europeniști drept... xenofobă („Cine-au îndrăgit străinii...”), asta pentru că, desigur, nu toți străinii sunt ocupanți. Alteritatea devenise un stimul al schimbării, asumarea „celuilalt” un program civilizator.

După 24 februarie 2022, odată cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și pericolul unei noi anexări, poezia „Doina” redevine actuală în Basarabia iar Eminescu ca simbol identitar legitimator își recapătă relevanța și strălucirea.

Nu vorbim așadar de valoarea intrinsecă a poetului, vorbim de percepțiile noastre. Opera sa rămâne aceeași, se schimbă contextul, ne schimbăm noi și azi ne întoarcem la Eminescu pentru că avem nevoie de un sprijin, de un temei național, de o sursă de inspirație inalterabilă.

Azi, ne este util un Eminescu perturbator, instigator de spirit critic, de gândire independentă. Radicalismul său moral pe care-l regăsim în publicistica sa, spunea Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, ne poate fi de ajutor în vremuri tulburi și primejdioase. Articolele sale deopotrivă bine țintite și mustind de erudiție, acoperind o vastă documentare, ar trebui predate la cursurile de jurnalism, sunt un model de scriitură și de atitudine profesionistă.

Și nu e vorba doar de precaritatea situării noastre pe hartă, vorbim și de viciile inerente ale societății românești pe care le-a combătut gazetarul Eminescu: corupția, concupiscența, ipocrizia, impostura, lipsa de consistență și coerență instituțională – obstacole în calea europenizării.

Eminescu în școală

Unii colegi, în intervențiile lor, s-au referit la modul inadecvat în care este predat Eminescu în școală, unde elevului i se servesc aceleași citate și sentințe de genul „Tu ești Mircea? – Da-mpărate!” sau „Cum nu vii tu, Țepeș doamne...” etc., pe care el e obligat să le rostească pe de rost sau, la celălalt pol, fragmente din poezia de inspirație folclorică fără rezonanță în mintea lui. Eminescu e parte a unui fundal familiar, uzat, al unui sistem „al de la sine înțelesurilor” (Alex Cosmescu), care emană o falsă familiaritate, în detrimentul unei cunoașteri reale a lui Eminescu. E un fel de presiune a obligativității de a-ți plăcea Eminescu, ceea ce trezește refuzul, o stare de sastisire.

E mult mai fertilă metoda în care elevului i se propune, de pildă, să-și aleagă poemul preferat, pe care să-l recite și să-l comenteze (Paula Erizanu), decât reproducerea mecanică a unor precepte de manual.

O mare problemă este să-l păstrăm pe Eminescu în atenția copilului în plin avânt al tehnicilor multimedia (Nina Corcinschi). Trăim o criză a lecturii, cuvântul nu mai produce imagini în mintea „nativilor digitalizați”. Suntem în post-literaturocentrism iar școala nu ține pasul cu aceste provocări. Ar trebui să găsim modalități prin care să folosim metisajul dintre text și vizual pentru a-l face digerabil pe Eminescu și digerabilă literatura în general copiilor conectați non-stop la dispozitive electronice.

Un Eminescu publicitar

Mă întreb și eu de ce n-am face din Eminescu un vehicul urban publicitar, cum au făcut vienezii din Klimt sau praghezii din Kafka, pe care îi vezi peste tot, nu doar cu chipul imprimat pe cești și tricouri, în tot felul de postere și puzzle-uri, ci și cu personaje și imagini din opera lor. De ce n-am face din Eminescu un personaj de benzi desenate, o vedetă a jocurilor de calculator...?

Dincolo de festivismul siropos pe care-l mai urmărim pe 15 ianuarie pe ambele părți ale Prutului, simțim nevoia să ne întoarcem la Eminescu. Geniul său poetic, dar și luptătorul pentru un ideal național și umanist deopotrivă, ar avea mult de salahorit într-o lume confuză și amenințată ca a noastră.