Democrație bananieră, cu voie de la Silicon Valley

Lovitul ”la gioale” al partidelor (gen PNL) și al ziarelor afiliate, pe marginea numirii pe viață a odiosului Florin Iordache cu sau fără voturile unor parlamentari de dreapta din USR amintește de o veche tradiție bizantină. Una proprie tuturor republicilor bananiere, în care dezinformarea este rege. Procedura cu acreditarea de fake-news și iscatul de suspiciuni în baza lor nu trebuie subapreciată. A existat o vreme în care România ceaușistă și-a procurat enormă simpatie și ajutoare americane, mimând independența de Moscova și liberalismul chipurile pro-occidental al dictatorului comunist. Dictator, pe care dezinformatorii Securității și KGB-ul lui Iuri Andropov, inspiratorul uriașei acțiuni de agitprop și intoxicare, îl zugrăveau în presă zi și noapte, cu ajutorul agenților lor de influență din vest, în cele mai trandafirii culori.  

Intoxicarea a reușit strălucit. O știm mai cu seamă grație generalului Pacepa, de vreme ce Andropov l-a inclus pe șeful securiștilor români în planurile sale. Occidentalii voiau cu orice preț să creadă în escrocheriile serviciilor secrete răsăritene. La fel vrea bunica înșelată mai întâi la telefon, iar apoi tîlhărită în dormitor, să creadă cu sfințenie că e utilă și că la ușă bate chiar ”odrasla” ei iubită care, cu vocea prefăcută a răufăcătorului dându-se drept nepoțel, pretinde că ar fi făcut ”un accident” și ar avea ”urgentă nevoie” de ajutorul bătrânei.  

În naivitatea lor inconturnabilă, americanii și britanicii au căzut și ei în capcană. L-au invitat pe Ceaușescu peste ocean. Regina l-a plimbat în trăsura regală pe drumurile Londrei. Crezând în "democrația" lui cu voie de la poliția politică rusă, dictatorului și analfabetei lui soții academiciene, cu patalama falsă de doctor, i-au întins nu doar covorul roșu ci și o mână de ajutor de-o generozitate fără egal în istoria sordidă a comunismului.

Aplicații moderne ale unei tactici vechi

Întrucât a dat rezultate strălucite și atunci, și ulterior, sub Gorbaciov, sub Elțin și mai ales sub Putin, vârâtul calului troian în cetatea inamicului a rămas o tehnică și bine învățată și asiduu practicată de serviciile secrete și propaganda regimurilor antioccidentale. 

Deloc de mirare că americanii sunt azi și mai puțin în stare să-și calibreze just încrederea și mefiența, decât în trecut, când mai aveau valori, elite proamericane, o presă funcțională, iar pandemia și panica nu le deturnaseră complet atenția, determinându-i pe mulți să idolatrizeze autoritarismul și varii metode de guvernare de mână forte.  

Căci pe vremuri, autoritățile de peste ocean aveau grijă să respecte drepturile constituționale. De pildă, libertatea de conștiință. Sau religioasă. În vară, întrebat de ce s-a interzis credincioșilor accesul la servicii divine, nu însă și adunarea miilor de demonstranți chemați în stradă în siajul morții lui George Floyd, primarul New Yorkului, de Blasio, a considerat protestele ”sacrosancte”, iar manifestările religioase ”un soi de trivialități”, aflăm din Tablet Magazine. 

Nici guvernatorul statului New York nu s-a comportat mai bine. Ca și primarul, a manifestat dispreț nedisimulat, de pildă față de comunitatea ortodoxă, evreiască, din metropolă, în ideea că ”știința” ar fi de partea măsurilor antireligioase. Or, nicio evidență medicală, ori științifică nu afirmă că într-un lăcaș de cult de mari dimensiuni, în care oamenii poartă măști și păstrează distanța socială, ar avea loc, chipurile, contaminări.  

Dar cum de e posibil ca în SUA reprezentanți ai clasei politice de stânga să desconsidere deschis și cu superbie valori, precum cele religioase? Și cum de e posibil ca presa americană, prin tradiție foarte critică, să omită să critice asemenea aberații anticonstituționale? A devenit statul secular, din neutru față de religiile creștină și evreiască, ostil temeiului iudeo-creștin al civilizației? Și s-a prefăcut ”câinele de pază al democrației” în lupul care o devoră?

Presa americană și ”statul paralel”

S-a râs mult de obsesia ”statului paralel”, proprie antidemocraticului și cleptocraticului regim Dragnea. Or, alcătuit din cei mai odioși securiști și nomenclaturiști deveniți moguli și din urmașii lor, acest regim pesedist știa de ce anume se temea. Fauna compunându-l, ori genitorii ei, organizaseră manipulările practicate în România în cheie antenistă și activitatea de spălare de creiere nu mai puțin intens derulată de poliția politică comunistă, vreme de decenii, în Apus.

Efectele polarizării societății și atomizării ei prin asemenea arme, proceduri și metode sunt azi cât se poate de vizibile peste ocean. Unde, în ajun de alegeri prezidențiale, rețelele de socializare și mass-media au atins un grad de inadecvare și de înfierbântare politică și morală, care amenință să delegitimeze serios și definitiv votul. Iar în discuție nu se va pune, durabil, doar legitimitatea și caracterul democratic al scrutinului prezidențial al anului 2020. Ci se vor alimenta îndoieli grave cu privire la natura statului american, la libertatea lui, la fiabilitatea separării puterilor și controlul lor mutual într-un edificiu care nu mai e de drept.

Pentru că presa e a patra putere. Or, niciodată în trecut această putere n-a clacat în SUA mai jalnic. Niciodată nu s-a mai operat în peisajul mediatic american cu o cenzură de proporțiile celei practicate actualmente, spre a se ascunde de ochii electoratului, ori a-l dezinforma din rațiuni ideologice, atribuindu-se unei imaginare ”dezinformări ruse” acuzele credibile de corupție planând asupra familiei fostului vicepreședinte american Joe Biden. Niciodată presa nu s-a situat atât de departe de datoria de a informa obiectiv, de a despărți informațiile de opinie, de a acorda tuturor taberelor politice o platformă cât de cât neutră, la adăpost de activism politic și militantism, și de a reprezenta o instanță critică la adresa ambelor.

Foarfeca și frica 

Or, toate acestea se petrec în absența oricăror justificări raționale. Motivul lor real e frica demențială a unui reviriment și posibil succes electoral ale lui Donald Trump. Fiindcă motivul oficial, inițial, în temeiul căruia Twitter și, într-o măsură Facebook, au cenzurat în campania electorală informațiile difuzate de o venerabilă publicație americană, e vorba de New York Post, un ziar fondat acum două secole, s-a dovedit un pretext intenabil și inacceptabil.

Probele existente demonstrează că Twitter a născocit când a afirmat că emailurile cenzurate de rețea, sugerând că Joe Biden minte în legătură cu afacerile sulfuroase, probabil ilegale, ale fiului său, proveneau de la ”hackeri”, în speță din activități de spargere a unor computere. Și că, prin urmare, ar fi fost justificată cenzurarea lor. 

Dar chiar dacă așa ar fi fost, ilegitimitatea cenzurii și parțialitatea acestei rețele de socializare sunt vădite. Social media n-au cenzurat niciodată informațiile potențial chiar ucigașe, difuzate ziarelor de Wikileaks sau de turnători, informatori și avertizori gen Ed Snowden.  

Serviciile secrete, social media și jurnaliștii

Șeful comunității de informații, deci al serviciilor secrete americane, John Ratcliffe, a confirmat, recent, că informațiile difuzate de New York Post despre familia Biden ”nu sunt dezinformare rusească”. 

Așa se acreditase încă din epoca în care relațiile SUA cu Ucraina deveniseră prilej nu de investigare a raporturilor nebuloase ale familiei Biden cu Burisma, concernul unui oligarh ucrainean în a cărui conducere fusese cooptat Hunter Biden, în ciuda lipsei lui de calificări, altele decât ca fiul al vicepreședinelui american, ci de suspendare din funcție a președintelui în exercițiu. 

Dar atestul oficial al șefului agențiilor de culegere de informații americane nu absolvă serviciile secrete de grave bănuieli. Fiindcă tot serviciile secrete au rostogolit, din 2016, false acuze de complicitate cu Rusia lui Putin la adresa echipei de campanie electorală a președintelui american. Și tot ele au întărit, dimpreună cu o presă de stânga asociată în mare măsură acestui efort, dubiile grave planând, din 2016, asupra legitimității scrutinului prezidențial și o campanie electorală, discreditate ca iremediabil afectate, după ce au devenit o țintă a imixtiunii ruse. 

În epoca Watergate, atari nefăcute au iscat un scandal de presă de proporții colosale. Unul soldat cu dezvăluiri incendiare și inevitabila demisie a președintelui, care era, indiscutabil, vinovat. Azi nu mai provoacă decât ridicări din umeri, zâmbetele dezabuzate ale responsabililor și dublarea eforturilor progresiste de manipulare, dezinformare și cenzurare a informațiilor. 

Cu aceeași placiditate reacționează parte din presă și la informațiile jenante și pentru Joe Biden, cunoscute de mult, privind plăți de milioane obținute de Hunter Biden nu doar de la oligarhul ucrainean Mikola Zlocevski, ci și de la văduva primarului mafiot al Moscovei. Sau sugestia asocierii lui Hunter cu corupți magnați chinezi, falimentându-și concernul probabil cu aprobarea partidului și a serviciilor secrete ale regimului totalitar de la Beijing. În replică, tabăra democrată a candidatului la președinție Joe Biden a omis să dezmintă categoric și credibil aceste alarmante sugestii. De parcă tăcerea le-ar putea invalida. De parcă a ignora și a aplica tactica struțului ar rezolva ceva. De parcă ar alunga pericolul potențial la adresa securității naționale americane, a aliaților SUA și a NATO, reprezentat de Hunter Biden. De parcă ar discredita discreditarea potențială a tatălui său, care a cerut și obținut în era Poroșenko demiterea procurorului ucrainean anchetând pentru corupție concernul Burisma.   

Efectele devastatoare ale derapajului mediatic și informatic

Or, e alarmant că această tactică infantilă a tăcerii și dezangajării, bună de aburit copii de țâță, pare încununată de succes. După decenii de condiționare prin dezinformare externă, presa americană a ajuns, vai, să asculte, docilă, de comandamentele unei tabere politice și să accepte, obedientă, șocanta poziție a rețelelor de socializare. 

Care, deși dețin monopolul informațiilor digitale, cenzurează brutal și inchizitorial, abuzând astfel, cu impunitate, de monopolul lor, ca și cum ar fi nu crema giganților tehnologici și niște concerne globale, ci doar niște biete firme particulare, îndrituite să publice după bunul lor plac, precum și, la nevoie, să impună tăcerea generală, națională și universală. 

Toate acestea anulează nu doar credibilitatea giganților tehnologici și a rețelelor de socializare. Ci îngroapă, odată cu presa, fiabilitatea informațiilor publice, un fenomen care  plasează ferm democrația americană pe drumul prefacerii ei în republică bananieră.