Drumul scurt spre dictatură

Cum se transformă o democraţie în dictatură? Simplu. Şi mai ales rapid. Folosindu--se de parlament ca de un berbece menit să spargă cetatea libertăţii şi structurile statului care ar fi putut fi, la un moment dat, de drept şi să amplifice prezumtiva legitimitate a dictatorului.

Cazul Egiptului e edificator. La Cairo un membru al Frăţiei Musulmane a câştigat alegerile prezidenţiale din această vară. Mohamed Morsi s-a văzut o vreme nevoit să ţină cont de instituţiile statului şi de temerile unei populaţii care a făcut sacrificii majore spre a-şi dobândi libertatea scăpând mai întâi de democraţia originală a lui Hosni Mubarak, iar apoi de regimul autoritar al militarilor.

Dar libertatea e un bibelou casabil. Se obţine greu şi se pierde uşor. În Egipt oamenii protestează împotriva preşedintelui. Alţii, de orientare islamistă, jubilează. Ei l-au adus la putere pe Morsi. Dar autoritatea în baza căreia a acţionat şeful statului se datorează, indirect, şi anemiei Israelului şi Statelor Unite. Israelienii, americanii şi vest-europenii s-au vădit a avea mare nevoie de el ca mediator.

Intercalându-se în conflictul dintre Israel şi Hamas, filiala palestiniană a Frăţiilor sale Musulmane, liderul de la Cairo a livrat ceea ce i s-a cerut. A obţinut un foarte înşelător şi fragil armistiţiu israeliano-palestinian înainte ca o iminentă ofensivă terestră a statului evreu împotriva teroriştilor din Gaza să le dea noi frisoane insuportabile politicienilor din Vest.

În vremi de criză şi de slăbiciune occidentală acest acord de încetare a focului nu e puţin lucru. Ştiind bine ce valoare de întrebuinţare are, Morsi s-a apucat să bată fierul cât e cald. Cu nenumăraţi opozanţi militând pentru un Egipt democratic şi laic în puşcării, agresaţi, schingiuiţi, ameninţaţi cu moartea, preşedintele egiptean a luat măsurile pe care le adoptă toţi tiranii spre a justifica instaurarea dictaturii. A pretins că ar vrea chipurile să "apere revoluţia".

Conform purtătorului său de cuvânt, Yassir Ali, nimeni, „nici un individ şi nici un oficiu politic sau guvernamental nu mai poate contesta sau revoca declaraţiile constituţionale, legile şi decretele emise de preşedinte”.

Concomitent, preşedintele s-a auto-autorizat să ia „toate măsurile necesare apărării revoluţiei, unităţii naţionale şi siguranţei naţionale”.

Ce anume urmăreşte preşedintele e clar. Demersul său îl plasează pe el însuşi deasupra justiţiei şi deasupra instituţiilor statului. Inatacabile devin şi principalele sale instrumente de putere, în speţă Comitetul Constituţional, ca şi Camera Superioară a Parlamentului. Ambele foruri sunt copios dominate de islamiştii preşedintelui după ce membri liberali s-au retras din cele două instituţii în semn de protest împotriva modului ilegal în care au fost alcătuite.

Cu aceasta, Morsi aruncă la gunoi ultimele resturi ale libertăţii egiptene şi edifică la Cairo o nouă dictatură. Naţiunile Unite şi-au exprimat "îngrijorarea cu privire la soarta drepturilor omului în Egipt" după adoptarea noilor măsuri de către Morsi.

Dar îngrijorarea organizaţiei mondiale riscă să fie tardivă. Pe harta lumii s-a ivit încă o tiranie islamistă.